Moscova nu crede în lacrimi.

nu, nu e filmul care a marcat o epocă (şi pe care nu l-am văzut; şi care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin în 1981)

e o poezie de mircea dinescu

ştiţi cum spun marii artişti prin interviuri că au fost influenţaţi de ăla sau de ălălalt.

eu cred că mircea dinescu a fost influenţat de mircea dinescu.

"şapte mere-ntr-o basma
ş-am plecat la Moscova

la coadă la Lenin, tată,
mă îndrăgostii de-o fată

ce parşiv mausoleu
era fată de liceu

şi frumoasă şi lăptoasă
şi fugită de acasă

nea’ Vasile, nea’ Blajenii
mulţumesc de-aşa vedenii

ea pisică eu motan
la Tătucul din borcan

ce cosiţe şi ce membre
ce octombrie-n noembre

când crezui că mă fac om
ea-mi răspunse nemtudom

când crezui că mă însor
ea-mi răspunse nevermor".



Arbaty - Gavariat

Flirt.

studente lungi, cu buci scurte
îşi fărâmiţează saliva
o împart cu limba-n două
o aleargă prin gură

poftesc la studenţi scurţi cu minţi lungi
adică la mine

iar eu le cuceresc cu o rafală de dinţi
mereu cu baioneta la buric

fără să ştie ele că eu
am pantaloni de pijama pe sub blugi
prinşi cu ac de siguranţă de ciorap
cămaşă de piele pe sub cămaşa de gigol
de gigi gol

e frig afară, stau prin staţii, dârdâi
mă cheamă nicu
nu e un nume ruşinos, dar nici departe nu e
şi iubesc toate studentele din România
apte să se pupe cu mine pentru un trandafir
pentru care am deja banii strânşi.



Glasvegas - It's My Own Cheating Heart

O să mănânc sănătos când o zbura porcu. Spre cuţit.

un porc mort a mâncat un om viu
prin învăluire
mai întâi i-a mâncat salariul pe o lună
apoi ficaţii

* * *
porcii se înjură între ei foarte urât
se omenesc
omule!
îi zice un necuvântător altuia

* * *
aerul dintr-o femeie s-a îngrăşat cu două
kilograme
a muşcat dintr-o boare de pomana porcului
ca dintr-un măr otrăvit a muşcat
un măr nevegetarian, un măr de slănină
ce cură trebuie să ţină o bucată de aer
ca să slăbească?

* * *
romantism
un porc şi o poarcă se plimbă-ntr-o barcă
vierul îi recită doamnei
versuri din poetul naţional păunescu
nu-şi aminteşte exact, dar le potriveşte
"Chiromanie, dulce Românie!"

* * *
porcii s-au certat cu oamenii
sunt la cuţite.

Cred că am găsit melodia perfectă.

se reconfirmă o teorie: lucrurile cu adevărat intense durează fix două minute.



Fleet Foxes - White Winter Hymnal

Chiar acum,

cu mâinile delicioase mănânci poezie cu lingura.



Calexico - House of Valparaiso

Întrebare.

m-am oprit din citit ca să citesc ceva
într-o mansardă, notele de la subsol

m-am aplecat peste balcon
să iau nişte aer liber în gură
afixele au luat-o razna
transformând plăcerile nebănuite în neplăceri bănuite
iar frigul era plictisitor

din lipsă de altceva mi-a venit ideea
să mă pup cu una dintr-o poză
fetelor, voi sunteţi în stare să faceţi aşa ceva
după ce tocmai aţi inhalat prin zâmbetul larg deschis
o shaorma?





dEUS - Eternal Woman

Charlie Chaplin în balans pe o geană.

Microsculptorul Willard Wigan trânteşte a opta minune a lumii în urechea unui ac. Vinde tot ce a făcut într-o viaţă unui colecţionar excentric, pentru 20 de milioane de dolari: pe Marilyn cea cu fusta agăţată de sclipirea unui diamant, pe elefantul născut dintr-o grăunţă de nisip. Şi ar fi vândut-o pe bani grei şi pe Alice din ţara minunilor, dacă n-ar fi inhalat-o brusc, dintr-o vagă neatenţie.



da, totul e real. nimicul chiar există.

Fetelor, luaţi lecţii.

aşa zâmbeşte o femeie îndrăgostită.



The Shins - New Slang (Garden State).

Emotivul Dinescu.

O filmare din 1967. Dinescu avea 17 ani. Cred că se formau cozi (împletite) la uşa lui, puştoaice care ar fi vrut să devină femei în ritmul unui vers.



aici, salcâmii înfloreau fără motiv.

bonus scurt.

"Moartea era mai tânără ca mine
unii însă îi făceau jucărele
şi-o învăţau să crească mai repede".

Separarea viorilor în stat.

violoncelele au tăbărât peste viori
violonista şi violoncelistul sunt în divorţ, nu mai vor să se gândească la moarte împreună
s-au certat din cauza flautistei şi a sexofonistului, adulter cu ecou de bumerang

şi a mai intervenit şi rutina
când ajung acasă exersează mereu aceeaşi piesă
aceeaşi poziţie a instrumentelor
o monotonie dusă la perfecţiune

iar acum îşi arată pumnii cu tobele. se ameninţă
se înspăimântă, se scuipă prin ţeava unui oboi
îşi negociază supremaţia, îşi dau note

unei femei înşelate dă-i un arcuş şi las-o să cânte la venele altui bărbat
iar pe bărbatul înşelat pune-l în continuarea unei femei-pian; degetele ei să fugă de pe alb şi negru mai departe, pe piept şi omoplaţi

lasă-i să se vindece de divorţ la un concert
şi o să fie bine.
aplauze.





Clint Mansell - Death Is the Road to Awe
mulţam alex pentru piesă.
foto: artist Vladimir Ljubarov.

16. Astăzi m-am uitat sub o fustă.

Filmul evenimentului.
Am văzut-o.
M-am lăsat purtat de primul impuls
şi ea m-a răsplătit din plin.
o, tu, stea strălucitoare, mi-ai furat privirea.






apoi am băut o ciorbă împreună
cu două perişoare şi-un ardei iute
şi smântână, din ceaşca de cafea.
foto: je.

15. Offfff.

aky: tu oftezi vreodată?
aky: :)
verbiaj: mai mult în mine, fizic mai puţin
aky: eh
aky: data viitoare când mai oftezi
aky: să-ţi apară în minte ce mi-a zis mie cineva acu multă vreme, când am zis "off..." pe mess
aky: "on"
aky: :)
verbiaj: cine ţi-a zis
aky: o cunoştinţă. am oftat, şi a zis - nu off, ci on.

14. Nebunie în obsesia măririi, a gloriei, a grandorii.

În clasa I m-am îndrăgostit lulea de nişte ciorăpei albi trei sferturi, care se continuau cu un genunchi julit, un sarafan cu picăţele şi un zâmbet strâmb, al naibii de inteligent. Doamna învăţătoare mă pusese în prima bancă, lângă de cea mai frumoasă fată din clasă. Nu mai ştiu cum o chema, dar ştiu cum mă striga: "scumpule!" Scumpule în jos, scumpule în sus, scumpule, ce bastonaş frumos ai (în caiet), scumpule, adio! Pentru că a plecat în al doilea trimestru, la altă şcoală.

Am fost redistribuit imediat lângă un urecheat neinteresant. Şi de atunci am avut parte în prima bancă, a doua, a noua, la perete, la margine, la mijloc sau pe unde mai migram de tot felul de colegi anoşti, eufemistic spus prostuţi, cu bube sau chiar cu păduchi.

Visam, ca oricare dintre noi, să stau lângă tipi mişto, guralivi, bufoni sau simpatici, şmecheri şi frumoşi, care să mă recomande, prin asociere, ca pe o posibilă partidă bună în faţa colegelor. Am aşteptat destul până când mi s-a împlinit visul.

Da, am reuşit să îl am coleg pe cel mai tare, cel mai apetisant, cel mai sclipitor şi miştocar coleg din clasă. În trimestrul doi din clasa a şaptea am rămas singur în bancă.

Later edit.
Între timp, gagica mea din tinereţe cred că a crescut şi arată aşa şi



ascultă piesa asta.


Brazzaville - Star Called Sun

13. Turcul de la colţ îţi oferă un viol culinar ca la carte.

evident, după marţi urmează luni, tocmai te-ai dezmeticit după o noapte albă în care ai făcut sex deloc, de două ori la rând
încerci să te reinventezi, să-ţi speli maşina, să te tunzi
te pregăteşti pentru un eşec

îţi îmbraci stomacul în rochie de mireasă
ai întâlnire cu o shaorma care o are mare
o escaladezi cu molarii ca pe muntele everest

şi de la înălţimea dulce a unui Chokotoff te amăgeşti că viaţa e frumoasă
când te fapt chiar e.



Sigur Ros - Vaka

12. Ars poetica.

Nu am fost vreodată un mare devorator de poezie, dar m-a fascinat întotdeauna poezia din proză. Un text al lui Nichita Stănescu nu încetează nici acum să mă fascineze. L-am descoperit întâmplător, la 12 ani după prima lectură.

"Mi-aduc aminte că mama mea tocmai făcea nişte bulion într-un cazan mare de tuci pe care mai înainte nişte ţigani scumpi care veniseră la noi pe stradă îl cositoriseră folosind taina ţipirigului, un fel de chimicală stranie, de epocă şi migratoare. Mi-aduc aminte că i-am zis mamei că de ce scoate miezul bun şi verzuliu al roşiilor şi răcoros şi sâmburos şi că de ce tocmai pe el, care este atât de bun, îl azvârle când face bulion.

Mama a catadicsit să se uite la mine mirată, asta mai la începutul secundei, deodată, cu ochii ei albaştri, cu sperietură, mi-a zis:

- Dacă te prind că eşti poet, te rup în patru bucăţi şi te dau la câine de mâncare şi la găini şi ce mai rămâne din tine dau la cerşetori.

- Mamă, i-am zis, ce e aia un poet?

- Un poet, mi-a răspuns mama, roşie pe mâini de roşii, ca de un sâmbure pe care l-ar fi avut stepa, de l-ar fi avut, mama mi-a spus: Un poet este singurul copil pe care nu şi-l doreşte să şi-l nască o mamă şi nici măcar acea mamă care din suferinţă ar vrea să-şi blesteme zilele.

- Chiar da?, am întrebat-o eu, speriat c-ar putea să fie vorba despre mine, iar nu despre altcineva.

- Chiar da, mi-a răspuns mama, îţi spun eu că aşa este, mi-a răspuns ea. Chiar da, mi-a răspuns mama, că poeţii sunt liberi de parc-ar fi stelele cerului, că dac-ar fi să-i luăm în serios s-ar dubla natura.

- Care natură, mamă?

- Natura lucrurilor, mi-a răspuns prinţesa".

11. Aseară.

o cineva, lăsată uşor pe marginea patului
cearşaful o întâlneşte şi îi confiscă tot, greutatea şi parfumul
îi agaţă cerceii
îi bea mototolit transpiraţia
se imprimă de oja ei
o scapă printre degete
plapuma îi ascunde râsul
şi ascultând o melodie care ţine trei minute
cum poţi să descrii zgomotul unei tăceri?
Gâtul meu are o venă pe care mi-a respirat aseară o femeie fericită.



Kings of Leon - Sex on Fire

10. Gagici.

Stai pe o bordură şi vezi un dessous, îţi imaginezi cum ar fi să, cum ar fi să fii în, cum ar fi să fii peste, între, dincolo şi înapoi. Şi ai doar 14 ani sau 16, sau ceva pe aproape.

Stai rezemat de o balustradă. Şi în priviri îţi alunecă o rochie, indecent de lungă, care îţi pune la muncă imaginaţia. Şi din tine începe să crească, pe asfalt, o umbră.






foto: paolo santambrogio.

9. Divagaţii şi lenjerie intimă.

în amurgul paralizat al cuvintelor
o memorie fără nuanţă şi fără ritm
o armonie nedisimulată a durerii
o frică năbădăioasă, o frică robustă, o frică grea
şi o femeie absurdă, fără chiloţi pe ea.

8. Sex pe imprimantă.

Dialoguri suprarealiste la TVR, cu gracila Alina Plugaru, omniscientul Mădălin Voicu şi matusalemica Marina Almăşan, azi pe la prânz, pe o temă lascivă: "Suntem o naţiune obsedată de sex?"

Da!, şi-au zis teveriştii. Gata, rupem orice audienţă. Vorbim despre copulaţia redundantă a poporului român, dar nu o facem ca tabloidele, noi suntem profesionişti, chemăm specialişti. Şi au invitat-o pe Alina Plugaru să ne lămurească oral şi pe Marina Almăşan să creeze foarte mult mister în jurul subiectului, băgându-ne în ceaţă. O emisiune ca asta are buget de vreo 10.000 de euro.

Şi iată ce au făcut de banii ăştia.

Marina: "Am o singură nelămurire şi o să rog steady-cam-ul să vină să mă ajute aici".
Alina: "Oh, shit!"

Marina: "E o fotografie a Alinei, bine, o s-o arăt la distanţă, chiar dacă nu este voie, chiar dacă am atenţionat publicul, dar mi-a atras atenţia titlul: «Îmi place să fac sex pe imprimantă» Deci... Da?"

Alina: "Da"
Marina: "Pe imprimanta de calculator?"

Alina: "Da".
Marina: Pe imprimanta de calculator... În general ai observat tu o oarecare apetenţă a publicului pentru genul ăsta de articole?

Alina: "Sexul vinde întotdeauna. Ce-i frumos, şi lui Dumnezeu îi place, până la urmă, şi o femeie dezbrăcată cred că vinde întotdeauna. Foarte mulţi români mă întreabă despre sex, despre probleme ginecologice, să zic aşa, şi, nu ştiu, le răspund".

Aşadar, a reuşit să ajungă să se dea pe brazdă la TVR până şi Plugaru; să ne molipsească de bolile ei onirice; să se plimbe îmbrăcată până-n gât (i s-o fi cerut decenţă) pe platoul cu chiftele expirate (Mădălin Voicu a subliniat, cu acribie, că este o diferenţă între a face sex şi a face dragoste). Totul s-a încheiat cu o piesă de Daniel Iancu, aplaudată ritualic de babe impudice şi pensionari horny.

Acesta este decupajul video realizat de administratorii site-ului tvr.
Şi spumosul text de promovare:

Suntem înconjuraţi de o adevărată "cultură a sexului". În acest context, apare firesc, întrebarea - "Suntem o naţiune obsedată de sex?"

Au încercat să răspundă la această întrebare invitaţii Marinei Almăşan în emisiunea "Ne vedem la TVR". Astfel, vedeta porno Alina Plugaru ne împărtăşeşte din experienţa ei de "sex expertă", ziarista Anne Jugănaru vine cu punctul de vedere al cadrului didactic, Mădălin Voicu face distincţia între "dragoste" şi "sex", iar Daniel Iancu ne cântă despre... "gelofilie". Vă întrebaţi ce este "gelofilia"? Urmăriţi materialul video.

7. Femeilor le plac nesimţiţii.

Mă îndrept spre parcul Titanii, având de îndeplinit nişte sarcini părinteşti.

În staţia de la Policlinică, pe o băncuţă, două personaje: o doamnă îmbărbătată un pic de o mustaţă şi un domn cu cioc.

Las căruciorul pe liber şi mă las furat de peisajul mâinii azvârlite de domn pe sânul din mijloc spre jos al femeii.
Personajele au cam 47 de ani, el poartă pe sine un sacou sprijinit de o cămaşă, ea e îmbrăcată în fustă, dres cu păr (discret neepilată), cămaşă albă, ca de ieşit în oraş. Curăţei, aş zice.

Sunt cu soţia, care-mi dă un cot bulversant în coasta lui Adam (nu a mea) şi îmi atrage atenţia printre dinţi că asistăm la o hărţuire sexuală în direct, în aer liber, în staţie, în anii 2008, care par a nu fi de acord cu emanciparea femeii.

Mă uit mai atent. Într-adevăr, domnul i-a luat straşnic în mână sânul femeii şi îl fixează între degete ca pe o bilă de bowling. Mă opresc în dreptul lor şi simulez o încruntare. Tipul mă observă după ce deja coborâse mâna dintre sâni spre între picioarele doamnei.

Îmi dreg vocea şi intervin:

- Doamnă, s-a întâmplat ceva? Vă agresează?
- Nuuu, murmură ea.
- Sunteţi împreună, îl cunoaşteţi? Că...
- Da, suntem împreună, mă întrerupe.
- Dar nu vă deranjează ce vă face? V-a pus mâna...
- Aaa, nu... Aşa ne mai certăm noi.

Mă întorc ameninţător spre el. Observ că e beat.

- Dar să ştiţi că nu e frumos ce faceţi.
- Da, ştiu..., răspunde masculul.

Plecăm uitându-ne înapoi. Zărim în urmă o femeie excitat-ruşinată, care urcă în autobuz alături de bărbatul pe care se pare că încă îl mai iubeşte.

6. Faptul că scriu mult este o aparenţă.

Nu e aşa. De fapt, aşa e. Deoarece am rămas în urmă cu postările o să bag mai multe ca să nu zică lumea că am fost leneş (şi la arhivă vreau neapărat să se consemneze. neapărat). Probabil că în următoarele zile o să scriu o serie amplă de tâmpenii de care sper să ne bucurăm împreună.

Angajament dintr-o idee care mi-a venit chiar acum.
Cele mai multe însemnări pe care le-am scris într-o lună au fost 42.
Dar în luna octombrie a acestui an am debutat cu prima însemnare pe 23, deci record negativ.
Am publicat până acum 5 şi cu asta 6.

Declanşez adevărata verbiajizare a blogului!
Voi încerca să ajung la cifra de 100 de însemnări până pe 31 octombrie (ora 23.59).
Deci 94 deîmpărţit la una, două, şapte, deci 94:7 egal cu staţi să iau calculatorul egal cu 13,4 însemnări pe zi.

Adică trebuie să scriu 13,4 însemnări pe zi ca să ajung la 100 la finalul lunii.

Bineînţeles că nu promit, e aproape imposibil, probabil că mă voi opri pe la vreo 11 cu totul.

Aşadar, iată un alt proiect personal care nu va duce nicăieri.
Deja notez această însemnare cu un număr de ordine - 6 ( şi voi numerota până la 100).

Prima însemnare din "Proiectul 100" e programată să apară pe blog sâmbătă, 25 octombrie, la ora 12.00 PM.

Şi probabil că după acest efort pantagruelic mă voi răsplăti cu vreo lună de pauză.

Am şi sondaj în dreapta.

7.45.

Ştiu deja din seara asta ce se va întâmpla mâine dimineaţă.

Dansul adormit al rujului pe buze. Iubita mea mă va ruga cu ochii închişi să stau o oră cu cealaltă iubită. Cealaltă iubită nu are toţi dinţii în gură, dar e ok. Compensează prin gingăşie şi un nesătul spirit ludic.

Voi închide evlavios uşa dormitorului ca să protejez câteva secunde de vis şi îmi voi abandona mâna uriaşă în mâna de vată caramelizată a cârlionţatei iubite nr. 2.

Cu trei clipe în urmă mă voi fi aflat captiv printre jucării; apoi cu ea în braţe. O să aprindem pentru a 132-a oară becul de pe hol. Dar, vai! O să smulgă din perete întrerupătorul.

Ce-o să mai râd! Ce-o s-o mai sărut pentru a o sută treiştreia oară pe obrazul stâng şi cauciucat, pe care mi-l va oferi maiestuos!

Planuri de viitor.

Sâmbătă
Duminică
Luni
Marţi
Miercuri
Joi
Vineri
Sâmbătă
Duminică
Luni
Marţi
şi aşa mai departe, cam multe de făcut.

Mezelicuri.

Grecu, Toni, către Tănase, Stelian.

- Ştiţi cum o cheamă pe nevasta lui Florin Salam?
- Nu.
- Salam Victoria.

Un domn faceţios.

Se strecoară abil şi gurmand printre rafturi. Îmi atrag atenţia mersul lui alb, prestanţa riguroasă, mâinile îngrijite, ascunse sub o bucată de brânză, sacoul de catifea, părul ordonat şi zâmbetul lui firesc, involuntar, surprins de ochii unei femei de 45+. God! Aşa mi-aş dori să arăt/să mă port/să exist şi eu, peste exact 25 de ani. Pare a fi rodul ajuns la maturitate al unei aventuri de-o noapte pe filiera Pierce Brosnan-Isabelle Adjani.

Cinci secunde mai târziu, bărbatul ajunge la doi paşi distanţă de mine de parcă ar vrea să-mi spună ceva. Probabil are poftă să negociem amical ultima casoletă de pulpe dezosate de pui.

Ceva îl întrerupe, întorcându-l pe călcâie. Scotoceşte în buzunarul de la piept şi scoate telefonul mobil. Intuiesc un “Ce faci, unde eşti?”, în receptorul celălalt.

Bărbatul tace. Abia aştept să-i aud şi glasul, să aflu întregul, pentru că întotdeauna o voce şi aplecările ei sonore îţi spun multe despre inteligenţa unui om.

- Ce faci? vine, după o pauză, întrebarea.
- Dau la buci.

Da, a vorbit, iscodind cu un colţ de privire ca răspunsul să nu-i fie interceptat de vreo prezenţă.
Îmi ascund ochii între două bare din codul pulpelor de pui şi-mi repoziţionez urechea.

- Poftim? (intuiesc o altă întrebare neauzită).
Bărbatul nu mai ezită, şi izbucneşte lămuritor.
- Ce dracu’ să fac, dau la buci.

Am fost pomenit în context, lângă iubita lui Valentin Stan.

După ce amigo Dedes m-a zărit lipit de numele lui Palahniuk în România liberă, iată că Andrei Pleşu îmi dă lovitura de graţie în Dilema veche şi mă trimite direct în ciorba de pixeli a unui renumit laptop.

Mă înrudeşte deloc onorant cu o adunătură de divagaţii morbide, numită Valentin Stan. Suport ruşinea, mi-o exhib pe post, în direct şi la o oră de mică audienţă.

„Cultura de Internet ameninţă să devină cultura viitorului. Ea face victime încă de pe băncile şcolii, dar se instalează, vanitos, şi în creiere mai tomnatice, grăbite să vîndă ceea ce n-au cumpărat niciodată.

Îmi pică ochii, din cînd în cînd, pe verbiajul bălţat al unei mici vedete de televiziune, pentru care laptop-ul pare să fie mamă, tată, frate, prieten şi, probabil, iubită. Din instrument util, calculatorul portabil a devenit un substitut de personalitate, o excrescenţă schizoidă care îşi domină utilizatorul.

Omul vrea să epateze, să etaleze cunoştinţe fenomenale, să arate, mă-nţelegi, prostimii cît e de deştept“.

Vă răsfăţ.

Calexico - Victor Jara`s Hands

Vandali.

Nişte huligani, nişte artişti ai străzii, care vandalizează bunuri culturale de larg consum, fără pic de respect faţă de valorile ţării (în cazul ăsta, Lituania). Ziua, doar un desen banal pe perete. Dar noaptea îi pune în attachment o umbră. Şi începi să te miri.



brainstorming inclus.



artistul şi sursa.

Birocraţia oamenilor din birouri.

poanta e la final.

Coşmarul, acest tigru al visului.

strălucitor mărturiseşte Borges: "am simţit şi frică în faţa frumuseţii, citind".

şi din nou, suav şi fundamental:
"eu nu scriu opere de ficţiune, eu inventez fapte".

însăşi văduva maria kodama îşi vorbeşte soţul de bine, îl bârfeşte onorabil: "în fiecare gest exista un echilibru de autoritate şi discreţie, de eficacitate şi bun-simţ".

borges. condamnat la literatură de o vorbă a lui Alfonso Reyes: "publicăm ca să nu corectăm la nesfârşit aceleaşi ciorne".

dacă aş fi fost mircea cărtărescu m-aş fi lăsat de scris după ce l-aş fi citit pe borges.
dar, nu! talentul l-a obligat pe băiatul de cartier din ştefan cel mare să nu se lase mai prejos.
(v)orbitorul s-a încăpăţânat să rostească pe hârtie una dintre cele mai frumoase banalităţi ale limbii române: "ah, mamă, am şoptit în nebunia acelei tăceri".

şi un milion de gloanţe pentru două vorbe.



Kazi Ploae - Freestyle Laser Theme

12.24. e târziu,

mă duc să mă strecor în inima unei femei.

Aşa eram atunci.

Scrijelituri autodepresive în 1998. Aveam 19 ani.

"M-am aglomerat într-o realitate care-mi convine. Părul îmi stă perfect, concupiscenţele sunt dramatice, nopţile sunt pierdute, fetele sunt glorioase, cu glezne filmate în slow motion, ca golurile de pe Maracana".

UPDATE.
Evident, exageram. La 19 ani eram un biet profesoraş de ţară, care frângea inima unei puştoaice de a opta. Cu un cap mai înaltă ca mine.



mulţumiri pentru coloana sonoră.

Metalogravuri.

La capătul celălalt al ceştii de ceai sunt eu, cu o gură intensă, predominant lacomă; nasul adumbrit de arome ilegale, demente; măcel de arome în gura lichidă.

La capătul celălalt al mâinii mele drepte eşti tu, prelungită din mine ca un vis scurt şi cuprinzător.

La capătul celălalt al urechii aleargă translucid un vals metalizat.



Metallica - The Day That Never Comes
Death Magnetic, 2008.

O zicere care m-a fascinat.

"Lucrez puternic la prezent pentru ca mâine să am un trecut care să-mi facă plăcere".
Autorul e el.

Un text tare frumos

al lui Panta. Cu inflexiuni vocal-autobiografice á la Cezar Paul-Bădescu, Emil Brumaru, J.D. Salinger, Mircea Eliade şi Cristian Tudor-Ţopescu.

Revigorări intelectuale. Atenţie! 18+

Vă trag spre o lejeritate, vorba lui Pleşu sau spre un tonus sufletesc expansiv, total opus aroganţei de catifea. Diatriba următoare este un panaceu care tratează vulgul de propriile infamii.

Frumosul adormit.

cum deja dormi tu, împleticită-n vise, cearşafuri line şi gânduri păgâne
am ajuns şi eu, tocmai la timp ca să aţipesc strict până dimineaţă
cu mâinile tale albe mă răstorni inegal pe partea cealaltă ca să nu sforăi

te trezeşti înaintea mea ca să pui de cafeaua pe care o asortezi la ceaiul meu
şi eu mă ostenesc iarăşi sublim ca să asist la zâmbetele tale
te rog, apreciază efortul

mă târăsc până la marginea patului ca să-ţi cer ca prin vis doar atât
răsplăteşte-mă cu un dulceag "dragul meu, nu te trezi încă, mai stai cinci minute"
ca să-ţi fiu recunoscător toată viaţa

gata, acum m-am trezit clipind din toate oasele
cum mă îndemni spre gură, geloasă neobosită
ca să uit
că mi-ai ocupat jumatea mea de dulap din baie cu cremele tale, m-ai cotropit, m-ai cucerit cu o baionetă de fard, m-ai redus din lipsă de spaţiu la un gel de duş şi o cremă de ras.



Tori Amos - Rattlesnakes

Ştire cu împerechere de romi, 20 într-o căruţă. Deşi era cald.

Pe scurt:
La unu îi place fete frumoase băieţi frumoşi, uni s-a dat în paraşute, mai şi-a luat îngheţături suc, cum e fetele de aici - e multe rebuturi, cam ţinute la ţară în casă şi nu ştiu prea multe şi nu sunt cum vroiam noi să fie, târgul e frumos, dar nu prea, căruţe şi atv-uri, e cam scump toate da se merită, sînt berea caldă sînt sucu cald, mormane de gunoaie şi altele, precum distracţie maximă.

Balci de balci
Încărcat de argestv

Da, Cronicaru' a găsit o comoară jurnalistică.

Nu vă puneţi cu mine!

Din ciclul: "Mai dă-o dracu' de modestie"

Sunt un om inteligent, cu un simţ al omorului extrem de dezvoltat.

Scaunele din viaţa mea (şi a altora).

De-a lungul timpului trecut mi-au ieşit în cale, în faţă şi sub spate, multe scaune. Unele mi s-au părut ilogic de interesante.

Momentele următoare conţin o întreagă tipologie de scaune. Piesele de mobilier sunt atent discriminate narativ. Cele mai multe au fost fotografiate cu telefonul mobil, dar există şi trei imagini eternizate de un pozar, în plină maturitate a copilăriei mele.
Ca subiect, mă aflu pe predicatul unei blăni de animal neidentificat, mimând surprinderea pe acelaşi scaun-fotoliu, ani de-a rândul.

Deci:

- scaunul cu rotile tip butaforie, manevrat fesier de regizorul Andrei Şerban, în timpul piesei "Regele Lear", de la Teatrul Bulandra;
- scaunul VIP;
- scaunul de cartier tip taburet (asigură prestanţă în cazul bârfelor îndelungate), model cu sistem antifurt nocturn;
- fotoliul mai multor generaţii mutilate de blitz, testat de mine în diverse etape ale efervescenţei mele capilare.

Bonus.

O masă (ca să fie mobilierul complet). Suferindă. A primit o proteză literară.


foto © verbiaj.

Voi ce-nţelegeţi din titlul ăsta?

Tudor Gheorghe, epuizat.

Răspunsul îl dumiresc mai încolo, adică în momentul în care voi reuşi să strâng un număr record de două comentarii.

Reclamă stupifiantă.

Cec this out! Cu un an înainte să mă nasc, instituţia de economii numărul unu a ţării devenea ceea ce este acum. Un mamut învechit, pietrificat, care pute a comunism. Uitaţi-vă bine la angajaţii din reclama din '78. Îi veţi găsi neschimbaţi în '08, înrădăcinaţi în ghişee, conservaţi perfect, chinuiţi de grimase atemporale, veşnic ţâfnoşi şi obosiţi.

Am pus-o de mămăligă.

Liga luptătorilor antigrătar şi-a declarat şedinţa culinar-ostentativă deschisă.
Am început timid. Cine ar fi crezut că va urma potopul? Apoi, iadul galben s-a dezlănţuit. Mii de calorii putere ne-au urnit din loc angoasele de salivă. Apoi, am fugit cu privirea prin porumb. L-am alergat printre dinţi până l-am lăsat în ştiuletele gol.

După cum se poate adulmeca, urmează îndeaproape o baie de roşii atent îndemnată spre tuci. Bucătarul nu am fost eu, deşi aşa pare din efortul alăturat. Poftă bună de la catering vă doresc, ghinioniştilor. Evident, foto copirait moi.

Ce face Tudor Octavian

ziua, la ora 10.30, în staţia de autobuz de la televiziune?

Nimic special, citeşte Gazeta. Rezemat de gard ca un bard.

paparazzo: je.

"Ţi-e curul nesimţit ca o mimoză"...

Gâdea, Stane, luaţi-l mă şi pe Brumaru la puricat. Sunt sigur că nu aţi auzit de el. E bătrân, n-o să vă ţină prea mult piept. Puneţi-l să se facă de râs pe post. O să aveţi un succes monstru. Să arătaţi cine îşi ia pensia de la stat pe banii voştri, de contribuadebili.

Sugestie de introducere.

Gâdea, întunecat: "Doamnelor şi domnilor, în seara asta vă vom arăta în exclusivitate la Antena 3 în ce hal a ajuns cultura română! Domnule Brumaru, citiţi aici unde e încercuit. Dvs. aţi scris rândurile astea? Cum, cum, cum? Deci e ficţiune? Sigur e ficţiune? Demonstraţi pentru stimaţii telespectatori că e ficţiune!"

"De tandru, înfloreşte cînd i-ating
Cu limba găurica şi i-o ling,
Iubita mea trîntită-n roua roză
A patului îndantelat cu îngeri
Sfioşi lăsînd aripile pe ochi,
Să nu-i degenerezi, să nu-i deochi,
Să nu-i transformi în draci puşi pe străpungeri
Cu furculiţa-împătimită-n dinţi
Preaascuţiţi să-ţi tăvălească-n smoală
Sînii tăi mici cu sfîrcuri dulci, cuminţi,
Şi trupul alb şi plin, cu pizda goală,
Şi-apoi să te arunce în nimicul
Clipei în care-ţi urlă lung lindicul…".

Emil Brumaru, pe hobbitul.

Autoironie.

E 11.46 noaptea punct şi nevastă-mea mă roagă să arunc gunoiul. Din prea multă modestie, mă duc singur la ghenă.

În sfârşit!

La ţepe!

Război Patapievici-CTP.

Cum zicea şi Djerzinski: "acel ponei roz va rămane the key word pentru respectiva expoziţie. Toată lumea va identifica expoziţia cu el. Ori the little pink poney era un element rezidual. Prin urmare, nu cred că oamenii vor afla prea multe despre instalaţia street art de la ny graţie acestui artefact. Dimpotrivă, o vor reduce la atât. E caz clasic de alterare a mesajului".

E exact ce a făcut şi CTP-ul, care e taxat de Patapievici, în EVZ de azi.

Textul dlui Popescu şochează prin iraţionalitate. Totul este fals, arbitrar, aberant, mincinos ori calomnios în această construcţie.

Reducerea scandalului la cazul poneiului roz e arbitrară; trecerea sub tăcere a campaniei de presă e mincinoasă (şi complice); definiţia intelectualului e arbitrară, la fel decupajul societăţii româneşti; exemplul cu obiceiul naziştilor de a ştampila târfele este o aberaţie; afirmaţia privitoare la sinecuri e calomnioasă; constatarea că l-aş apăra pe preşedinte „în toate luările de cuvânt publice“ şi „din toate poziţiile“ e falsă; afirmaţia că i-aş fi un „badigard feroce“ e şi mincinoasă, şi calomnioasă; şi aşa mai departe.

Nu putem omite injuriile, care constituie adevărata osatură morală a acestui articol: astfel, intelectualii care scapă definiţiei dlui Popescu sunt boi; intelectualii care l-au sprijinit pe preşedinte sunt „gorile“; şi aşa mai departe".

Bonus.
De votat în chestionarul lui Bleen, preluat şi de Dilema veche de azi.
Eu mi-am exprimat dorinţa ca poneiul să fie topit şi turnat de către Felix în formă de Gabriela Vrânceanu-Firea.

Două tari.

Emil Botta dixit: "O patimă grozavă, o patimă neînduplecată, mai tare ca oţelul şi ca cremenea; mania grandorii comparată cu patima lui este o nimica, o nimica toată. Eminescu se credea Eminescu. Un dor fără saţiu".

Citatul ăsta mi-a adus aminte de Eminescu. Adevărul e că oricât nu l-aş mai citi eu (am făcut întrerupere de sarcină intelectuală din răzbunare, după ce din războiul eu-epigonii s-a născut un 2), tipul nu e de ignorat. Poate că o să mă reapuc să-i recitesc măcar prozele.

Iar Ileana Mălăncioiu mai spune în "Călătorie spre mine însumi", carte din care am extras proslăvirea de mai sus: "Publicistica lui Caragiale poate că nu mai este retipărită tocmai pentru că nu mai este de actualitate decât pe ici pe colo şi anume prin părţile ei esenţiale".

Teoretizări deplasate.

Emisiunii "Sinteza zilei" şi amfitrionilor ei li se potriveşte o zicere pe care nu mai ştiu unde am mai auzit-o: "într-o societate analfabetă nu există greşeli gramaticale".

După ce a văzut scrijelit pe un perete din buda Antenei 3 următorul aforism "A gândi înseamnă a suferi", semnat Valerică S. (un admirator al lui Henri Beyle), Mihai Gâdea a ales să nu sufere.

iar în ceea ce priveşte poneiul roz, aleg să mă hazardez puţin, citându-l pe Oscar Wilde: "diversitatea opiniilor privitoare la o operă de artă arată că acea operă este nouă, complexă şi fundamentală". N-o fi ea cine ştie ce operă, dar şi-a atins ţelul: a intrat în istoria artei. Copiii noştri o vor gugăli mulţi ani de-acum înainte.

Instrumente de adevăr.

Cât despre melodia cu versurile "promisiunile au fost multe dar majoritatea nu s-au realizat", aceasta îmi aduce aminte de nişte ierni lungi şi plictisitoare din care nu-mi amintesc nimic.

Partinicii potlogăriei ne mânjesc chietudinea.

Iată cum ar fi trebuit să se desfăşoare într-un stat logic războiul intelectualilor cu şopârlele Gâdelestan-bădin-badea-voiculescu-şi-toată-antena-lui.

Temă pentru acasă. Rugăm producătorii sintezei zilei să demonteze acuzaţiile. Să pregătească de pe acum cerculeţul 18+, pentru că treaba pute rău a neologism.

Nicolae Manolescu îl trage de perciuni pe Gâdea.

"Metalepsa ta elegiacă nu mă flambează în vreun fel. Desfid apucăturile tale de filoxeră aflată în orlişte. Saxana ta e clar ecopraxică. Fiut! Saurianule poltron".

Blândeţurile lui H-R Patapievici către Bădin.

"Îţi refut sofismele sediţioase sfoiegit plumbic ce eşti. Ordalia ta verbală fasonează imbecil starea languroasă a naţiei. Mă obstaculezi. Eşti un vid perpetuu sectar".

Gabriel Liiceanu îl face păţit pe Stan.

"Stigmatizez propensiunea ta şablonardă şi meteorică spre galimatia tautologică. În subsidiar, îmi exhib sagacitatea în faţa ta, non-emulule. Eşti ineluctabil fastidios".

Andrei Pleşu către nefericitul Felix.

"Eşti un sibarit pidosnic şi cupid. Eu te tratez cu mansuetudine şi tu îţi izmeneşti acrimonia sofistică şi paralogistică. Mă conturbi cu anartria ta patibulară".

Încordări de muşchi în confruntarea Mircea Cărtărescu - Mircea Badea.

"Împoncişantă iterativitatea ta! Sunt pag de supărare. Ai un suflet panoptic, pliurdule. Trage-ţi poneava peste gură. Sonurile exalate de tine mă vexează rău".

Schimb de mailuri între Mircea Badea şi Mihai Gâdea.

"Frate, apelurile noastre la rebeliune au fost interceptate. Vom fi ostracizaţi în ghenă. Ne-au luat în deriziune coprofagia. Vom fi scrumiţi de silful numit Voiculescu. Tesacul tern e aici! Bă Gâdea, de câte ori nu ţi-am zis eu că eşti un edentat funambulesc? Ţi-am atras atenţia de mii de ori că gongorismul tău hemoptizic e răpănos. Stan nu ţi-a citit de pe laptop că prostraţia nu te proteguie de ectopie? Eşti sempitern în platitudine, sibilantule sialoreic. Sugi!"

Mihai Gâdea îl ameninţă pe Mircea Badea.

"Dă-te-n şpagatul meu!"

Scârbe media.

A început. Dl Gâdea prezintă cu morgă ultimele evenimente nefaste din Georgia. Dar despre asta vom vorbi în partea a doua a emisiunii, spune el. Timp de două minute, pe burtieră stă afişat următorul sondaj: Vă simţiţi bine reprezentaţi de DIPLOMATUL CARE BEA PIPI ŞI SE DROGHEAZĂ?

După două minute în care se aude o vagă şuşoteală în studio, mesajul este modificat. "Scandalul ICR. Vă simţiţi bine reprezentaţi?" Două minute de manipulare, suficiente cât să se instaleze rumoarea în fotoliile "celor de-acasă", care se vor pune pe trimis 700 de mesaje indignate.

Găsiţi asemănările dintre Antena 3, OTV şi o oală cu căcat.

În studio sunt invitaţi Corina Şuteu, directoarea Institutului Cultural din New York şi Cristian Neagoe, coordonator PR ICR NY. Victime din start ale inchizitorilor Gâdea şi Stan.

La TV, retorica părăseşte graniţele sale semantice. Nu mai înseamnă luptă între argumente. Are dreptate doar cel care se aude mai tare în lavalieră. Şi pentru cei "care stau aşezaţi confortabil în faţa fotoliilor", are dreptate doar cel care se aude peste, care nu mai respectă dreptul celuilalt la opinie şi îl sabotează baritonal. În cazul nostru, Gâdele Stan.

Găsiţi asemănările dintre Mihai Gâdea şi un strop de vomă.
"Augustin Buzura e un om de cultură autentic" - Mihai Gâdea.

Intră în scenă judecătorul cu virilitate malformată, care îl întreabă pe Cristian Neagoe dacă s-a drogat. V-aţi drogat, dle Neagoe? Aţi băut urină, dle Neagoe? (Mai rămânea să-l întrebe dacă crede în Dumnezeu). Că aţi scris pe un blog că urina prietenei e ca ketamina. Gâdea crede că dacă textul e scris la persoana I e autobiografic. Confundă ficţiunea cu realitatea. Pe firul aceleiaşi logici, înseamnă că toţi autorii care descriu omoruri amănunţite sunt criminali în serie.

Găsiţi asemănările dintre Valentin Stan şi o svastică cu mustaţă.

Stan îşi deşartă laptopul arătând, fără nicio legătură cu subiectul, câteva zeci de svastici, citează din nişte site-uri fără credibilitate, se piţigăiază, spune că în NY n-ai voie să expui svastica. Refuză să-şi amintească un lucru. La ICR NY poliţia a spus că expoziţia n-are nimic în neregulă şi n-au băgat la zdup pe nimeni. Primul Amendament arată că ai libertate să defilezi cu simbolurile în care crezi, cu o condiţie: să nu lezezi credinţa celuilalt. Se explicitează: chiar şi svastica, dar nu pe clădiri sau pe case în care locuiesc familii de evrei. Iar svastica pe un ponei (antisemită?) - cum să nu citeşti ironia? Simbolul nazist, pe crupa unui cal. Goebbels te-ar fi băgat la duş pentru asta.

Coform logicii lui Stan ar trebui ca Steven Spielberg să intre la mititica, de gât cu Harrison Ford (pentru că au făcut "Indiana Jones", film plin de svastici) şi au câştigat şi milioane de dolari. La fel şi realizatorii documentarelor Discovery, Charlie Chaplin, Mel Brooks etc.

Îmi pare rău că reprezentanţii ICR nu s-au apărat mai bine, copleşiţi de inepţiile demolatoare şi au căzut ca nişte novici în capcanele întinse abil de perfecţioniştii în manipulare.

Nu mi-ar plăcea să văd scandalul oprit aici. Stan, Gâdea, Badea, Bădin trebuie daţi în judecată pentru calomnie, dezinformare, manipulare. Aş dona într-un cont bani pentru un avocat deştept care să-i ardă p-ăştia. Şi mă aşteptam la mai multă iniţiativă din partea amicilor adevăraţi ai lui Patapievici. Fapte, nu vorbe, vorba unui slogan PSD-ist.

După "Sinteza zilei" din seara asta am avut cea mai mare pornire să scot Antena 3 din grila mea de programe. Păcat de cei 2-3 oameni serioşi care lucrează acolo.

UPDATE.
Pe acelaşi subiect: Turnavitu, Rekabu, Saliery, Messa, Feeder, Mihai.

VIDEO. Via.



Sinteza Zilei
Vezi mai multe video din Incredibil »

şi a doua parte.


Sinteza Zilei
Vezi mai multe video din Incredibil »

Poreclă mişto.

Dan Elodiaconescu. În EVZ.

Azi, dar acum 40 de ani.

Mi-am răsfoit astăzi privirea prin nişte pagini de Scânteia,
după cum se poate observa şi în scara de alături.

explicaţii foto:
delicatese media
Ţiriac o lua pe coajă
Bonus. August '68. Drogat cu amintiri. Craiova era pe primul loc!
scriitori oameni ai muncii
o poză nereuşită
cel mai lung supratitlu pe care l-am văzut vreodată
viitoarele loganuri.

foto © verbiaj.

Apuseni.

În munte, ploaia devine o certitudine umedă.

Stropi anarhişti, tunete malformate, negură sublimă, la 1 ziua. Mergem ardeleneşte, cu pas mic, de Audi A4, pe drumul desfundat. Râpele periculoase ademenesc alunecos roţile. Nu ne lăsăm. Înaintăm prin răcoarea nebună. Adevărată sălbăticie vă spun eu vouă. Plouă major. Şi ajungem. Se aude mai întâi mirosul de aer tare, care se izbeşte de plămâni. Apoi, Vălul Miresei îşi arată ţesătura cenuşie. Straşnică învolburare; abur intens, venit din altă lume. Fantomele de apă zboară în haosul miilor de metri cubi.

Epilog.
M-am întors acasă, învins de frumuseţe, la cascadele mele de la robinet.





Pont: daţi sonorul la jumătate, concertul lichid e cam impetuos.


foto & video © verbiaj.
Cascada Vălul Miresei, Răchiţele.

Metamorfozele unei bărci.

Nu era linişte, nici măcar vânt, nici măcar.
Era o barcă.

Lemn ruginit. L-am adulmecat cu o lăcomie de naufragiat, incapabil să intuiesc imposibilele lui poveşti. Un amator, prea rar îmbătat de libertate.

O barcă, un drum către buza unei prăpastii, un picior alunecat în gol, o privire redresată în umbra unui deal, un accident ratat, cu julituri amânate şi cu toate membrele absolut în ordine.

Ulterior, am căzut şi în prăpastie; în prăpastia reîntoarcerii acasă, unde singurele bărci sunt o consecinţă banală a comenzii: properties - set desktop backround - center.










Klak Tik - Heatwave


cu mulţumiri către domnul, pentru coloana sonoră.

foto © verbiaj.
Parcul Natural Apuseni.

M-am întors

din concediu cu multe poze pe care nu le am încă. Dar le voi avea şi pe blog le voi punea!

Prins în zâmbetul unei actriţe.

La festival am apucat să văd cinci filme, trei bune, două rele. Trei bune: "12" de Mihalkov, "I'm Not There", de Todd Haynes şi "The Guitar", de Amy Redford (fata lui Robert Redford). Pe celelate două n-are rost să le menţionez.

Cert este că.
Am locuit într-o mansardă luminoasă, hotel vechi, cu mici fantome bântuinde, de treabă, de altfel, de prin părţile locului. Cred. Pentru că erau momente în care deliram conştient, pentru că aşa mi se părea incitant şi boem, să fiu într-un oraş necunoscut şi să mă răsfăţ cu închipuiri străvezii.

Am încheiat capitolul delirului şi deschid capitolul lucidului, lucrului pe bune, aievea întâmplat.

"The Guitar" era la 10, m-am trezit la opt, am mâncat ou fiert cu şuncă de Praga cu gust de Bucureşti şi mici formule nutritive intitulate brânzoaică şi împletitură de cremă de vanilie în schelet de croissant. Aşadar hrănit am purces la film. Apoi am văzut-o pe Saffron Burrows jucând impecabil o scenă în care străbătea goală puşcă o cameră aşijderea.

Iar mai pe seară, la o petrecere diamantină, pe ritmuri de latino live band, Saffron m-a claustrat pentru 10 secunde în privirea ei. S-a uitat drept şi stâng în ochii mei. Mi-a zâmbit splendid, ca şi cum ar fi fost îndrăgostită de o amintire a unui eu al meu mult mai apetisant. I-am mulţumit zâmbind fâstâcit în româneşte.

Cum e să te aproape amorezezi de o actriţă într-un film şi seara ea să vină la tine cu tot cu arsenalul ei bubuitor de feminin şi să-ţi zâmbească în realitate? Vă zic eu: Převážná!

Roacheri.

Sub pod, la o berică, tot în KV-ul ceh. Era vreo 12 noaptea, într-o vineri. În apropiere de calea ferată. Dar putea trece şi marfarul de Constanţa, ieşit din garanţie de 12 ani, că n-aveai cum să-l auzi din raţiuni Marshall-iene.



video © verbiaj.

Una de poftă. Hai, două...

până la urmă, trei.







Bonusul uzual.

şi pentru un negarantat sentiment de saţietate, click pe pastilă.

foto © verbiaj.