Se repezi învârtoşat spre sufragerie şi o găsi îmbibată, plutind printre bibelouri-peşti, mileuri vintage şi amintiri. Se îneca.
„Viorica!“
„Jean! Get me out of here!“ mai apucă ea să spună.
Înainte să intre în apă, Jean îşi scoase papucii şi maieul. Viorica îl aştepta cu gândul la o respiraţie gură la gură ca la carte. Îşi aminti, totuşi, că nu aveau cărţi în casă, dar Jean ştia să pupe cu limba. O pupase în urmă cu cinci ani, într-o noapte, la un botez, când o confundase cu alta, dar acum se pare că nu prea era cazul.
În timp ce aştepta să fie salvată, gândul că Jean ar putea s-o sărute salvator mai că o şi plictisi de moarte. Şi totuşi, iubea viaţa, aşa că încercă să facă vreo cinci secunde pluta, până se lovi cu capul de calorifer şi aţipi inertă. Jean îşi dădu seama că n-o mai iubeşte, şi, pe când înota pe deasupra covorului, se gândi să n-o mai găsească, din greşeală, s-o lase acolo şi, la naiba, să-şi refacă viaţa.
Cu toate astea, pentru că lui Jean îi stătea în fire una să zică şi alta să facă, o ajunse din urmă pe sub apă şi o trase spre lustră.
Cam asta s-a întâmplat în ficţiune, care nu e deloc departe de realitate. Chiar am auzit că unii de la 4 s-au trezit inundaţi, nu conform normelor europene, de sus în jos, ci de jos în sus, ca în discurile cu Vasile Tomazian.
Pentru că pe blogul meu fac ce vreau, dau timpul înapoi cu vreo săptămână, până în clipa în care mă văd mergând cu maşina la serviciu, pe bulevardul Chişinău, cartier Pantelimon. Tot atunci îmi atrage atenţia o nălucă de apă. Şi, cum am aparatul foto la mine, trag imediat pe dreapta, traversez în fugă tot bulevardul şi imortalizez chixul apanova.
Rar mi-a fost dat să văd aşa ceva. Adică, ce exagerez aici? Niciodată n-am văzut aşa ceva.
foto & video © verbiaj.
