Stropi anarhişti, tunete malformate, negură sublimă, la 1 ziua. Mergem ardeleneşte, cu pas mic, de Audi A4, pe drumul desfundat. Râpele periculoase ademenesc alunecos roţile. Nu ne lăsăm. Înaintăm prin răcoarea nebună. Adevărată sălbăticie vă spun eu vouă. Plouă major. Şi ajungem. Se aude mai întâi mirosul de aer tare, care se izbeşte de plămâni. Apoi, Vălul Miresei îşi arată ţesătura cenuşie. Straşnică învolburare; abur intens, venit din altă lume. Fantomele de apă zboară în haosul miilor de metri cubi.
Epilog.
M-am întors acasă, învins de frumuseţe, la cascadele mele de la robinet.
Pont: daţi sonorul la jumătate, concertul lichid e cam impetuos.
foto & video © verbiaj.
Cascada Vălul Miresei, Răchiţele.
Un comentariu:
maestre, e drept ca ai fost "invins de frumusete". nici nu era fair play sa se intample altfel :)
nadajduiesc insa ca ai pierdut doar o batalie, nu si razboiul (cu "vălurile mireselor" din muntii nostri imperfecti de perfecti )
Trimiteți un comentariu