La 90 de ani mă voi sinucide încet şi pe tăcute în patul meu încet şi tăcut, în inima mea înceată şi tăcută, în imaginaţia mea lentă, în sufletul meu sănătos mă voi stinge cu un zgomot încet şi tăcut.
Dar dacă fiecare zi de luni ar fi aşa
nu m-aş mai sinucide, la 90 de ani, când mă hotărâsem să mă sinucid, închizând ochii. Ci mai curând.
Dacă fiecare zi de luni ar fi aşa şi pe dincolo aş alege mai repede iadul. Condamnat în fiecare zi de luni să ascult „Monday“, de Ludovico Einaudi, nu aş mai zice I Don't Like Mondays, ci dimpotrivă.
Dar de ce să mint, de ce să-mi fac păcate? Poate că la un moment dat aş zice. „Să se facă marţi, Doamne!“. Dar ziua de luni ar fi eternă.
9 comentarii:
muzica, adica ritmul, este o masura a trecerii fiintei. mi-a placut filmuletul din gradina.
ma bucur ca ti-a placut, stiam ca o sa-ti placa.
de unde stiai? adica vreau sa spun ce premize ai luat in calcul pentru a ajunge la aceasta concluzie?
Si daca pina atunci se descopera antigerasonul?
anonim, daca tot vii pe blogul meu inseamna ca-ti plac dubioseniile pe care le fac pe aici, implicit si filmuletul.
robin, atunci as fi nevoit sa descopar un antidot pentru antigerason, nu stiu, totusi, daca as suporta sa traiesc o eternitate cu Monday in casti.
Frumos. Marca Verbiaj.:)
sa-ti fie de bine, i!
Azi e marti. Deci a trecut luni. Nu-i rost de gesturi extreme, ci de zgomote puternice si vii. Hai!
Hi!
Trimiteți un comentariu