Mă uit la el cum se duce, se duce, o ia în jos din mine, mă coboară sfidător şi dispare. Îl urmăresc buimac şi îl prind de un picior de iarbă, tocmai când voia să-şi ia tălpăşiţa, pe bicicleta mov a unei albine. Cu mâinile lui de aer îi mângâie cele două perechi de aripi blonde şi îi şopteşte ceva ce eu nu aud. Dar îl prind, iar acum îl ţin iar captiv în mine, până la următoarea tentativă de evadare.
Filmuleţul îmi aparţine, versurile de final sunt ale lui Dinescu. Facem echipă bună, pare-mi-se.
6 comentarii:
pe cind primul film de lung metraj? :)
ce suflet hoinar ai!...da' tu? tu unde erai? prin păpădii? :)
robin, o sa fac candva un lungmetraj de vreo 2 minute!
alma, eram si eu prin preajma, n-ai vazut pe acolo o umbra?
foarte fain, verbiajule!
mai vreau! :)
mie mi-a placut pe unde ti-a umblat sufletul azi...l-am insotit cu adierea firului de iarba si albul pufului de papadie...si stopi de liniste(vorba altui poet).
stropi!
Trimiteți un comentariu