©verbiaj.
În Bucureştiul tău disperat, sublim şi fără speranţă mă voi afla şi mâine. În oraşul care te linşează şi te iubeşte, te scuipă şi te muşcă. În oraşul rostit printre dinţi, mă voi afla şi mâine.
La început voi dormi pentru câteva ore în el, apoi mă voi trezi în el, voi trăi în el, alături de alţi 20 de oameni care vor muri în el. În Bucureştiul vostru voi alerga după tramvai, voi urî ceea ce voi aţi devenit, nişte maşinării care îmi aduc aminte de mine, care mă confirmă cu fiecare rotiţă care se învârte în voi.
Mă voi izbi de un copil în pasajul de la Unirii şi îi voi fura inocenţa, pentru câteva secunde. Privirea lui mânioasă mă va însoţi, uşoară, până la capătul nesfârşit al tunelului. Voi străbate magistrala a 2-a foarte repede, cărând în suflet înjurătura lui nerostită.
***
M-am aşezat pe un scaun şi citesc. Îi citesc fără voce doamnei de alături, care doarme, domnului de alături, care mă priveşte absent în timp ce nu mă ascultă. Înnod şiruri lungi de cuvinte de cablurile din spatele meu.
***
Am ieşit în mijlocul naturii umane, printre blocuri.
***
Paşi cenuşii. Bălţi zvelte. Glezne bătrâne la coadă la întuneric. În mijlocul zilei, o oglindă s-a întâlnit cu ochii cuiva într-un lift.
***
Am zdrobit un ştrudel între dinţi, în foietajul Nocturnei nr. 2 în Mi Bemol Major, de Chopin. Piesă clasică, ştrudelul cu mere. O înşiruire de graţii. Elegant, în fracul lui alb, în sufletul său ars de scorţişoară.
Inima lui de măr a bătut, pentru câteva clipe, în mine.
Ontologic vorbind, să fie aşa viaţa? O foame dulce? Un mic dejun nocturn? Un cuvânt scris cu limba, în strofa unui măr?
Apropo, voi ce cuvinte scrieţi în gură când mâncaţi?
9 comentarii:
ma tem ca bucurestiul tau sublim, domnule verbiaj, se completeaza binisor cu bucurestiul disperat al lui pantacruel :)
daca tot m-ai intrebat si pe mine atunci am sa-ti spun: bucla fonoarticulatorie este folosita si in scop mnezic. vorbesc in gind, repet in gind, citesc in gind - rol mnezic semnificativ (nu-ti spun acum prin ce circuite nervoase). oricum, cred ca deja stii: inputurile pot veni valuri, valuri (pe calea celor 5-6 analizatori clasici), dar outputrile concomitente sunt foarte reduse: miscarea coordonata a miinilor/ picioarelor/corpului si vorbirea. maninci un mar - scrii mar. 2 actiuni motorii concomitente. in rest, linistea corpului. ca si a orasului plin de fluturi. eu cind maninc visez. nu scriu cuvinte. visez la locuri si fapte evocate de arome si mai ales de ginduri.
adica voiam sa-ti spun ca eu vorbesc atunci cind maninc (vorbesc in gind). mi-a placut ce ai scris. dar imi place sa fac si "analize pe text".
oricate cuvinte as "scrie in gura cand mananc"n-ar avea niciodata savoarea cuvintelor tale "din Bucurestiul disperat si sublim in care te vei afla si maine ca sa zdrobesti un strudel intre dinti si sa mai bata o inima de mar in tine...O foame dulce" de cuvinte e viata mea de-acum.De vina-i verbiajul! Anadana
da, dar est o mica problema. cind maninci nu poti sa scrii cuvinte. poti doar sa vorbesti in gind. este o iluzie frumoasa. sustinuta de marul putregait din strudel, care are molii intr-o stare avansata de metamorfozare. metamorfozarea noastra paralel cu metamorfozarea orasului
Nu știu, verbiaj, poate că nu ești sensibil, precum afirmai undeva, dar așa ”grobian” cum ești, ești taare iubibil.
Felicitări doamnei că a săpat!:)
panta, ne completam reciproc, nici nu se putea altfel, ar fi si pacat sa nu fie asa.
anonim, eu sunt un tip superficial, cu repere clare in viata, familia, bunatatea, profunzimile ma ametesc, desi ma fascineaza acribia celorlalti. ma porti spre taramuri alunecoase in care s-ar putea sa ma pierd.
innu, tu esti o tipa sensibila, puternica si fascinanta, care rataceste, uneori, pe aici. candva, te vei plictisi, căci va veni şi seara-aceea. pana atunci, iti multumesc pentru atmosfera pe care o creezi prin prezenta ta.
anadana, foarte putine persoane au spus ceva atat de frumos despre mine. m-ai lasat fara cuvinte si cred ca nu iti doresti asta :)
Te-ai gandit vreodata, cosangvinule fara sange in comun, in pasajul de la Unirea, ticsit de oamnei transpirati, grabiti, nervosi si egocentrici - cati ingeri or pluti pe deasupra capetelor lor oarbe? Ce inghesuiala blanda si pasnica o fi tecand pe langa sardinele inghesuite nevrotic Traim in vis, si doar arar, cand ni se deschid ochii pe dinauntru, ne trezim la reala realitate.
Trimiteți un comentariu