Foto © verbiaj.
Nici nu se prăjiseră bine merele, că eu le şi mâncam.
De la etaj!
Auzi, tu, mere prăjite! Ăsta e de la oraş, nici nu ştie
cum se numesc merele când sunt coapte: mere pârguite.
Iacătă ce rememorez eu în pragul culcării,
la ora asta care a adormit cu mâna sub perna dimineţii.
12 comentarii:
Verbiaj recunoaste ca si tu esti baiat de oras. Am sa-ti explic intr-o vara, in amurg, cum sta treaba cu merele parguite.O sa ne luptam in regionalisme.Femeile se parguiesc pe la 17-18 ani. Pana semnam noi contractul cu ele sunt gata rascoapte.
bai, rapsozilor de toamna timpurie
voi imi faceti pohta de o placinta de mere aburinda
in scantei de scortisoara
gatita de grazia maria cucionotta (dar neaparat aia voluptoasa din il postino...)
si mancata de insusi
marele neruda.
verbiaj,
dar pe coledzii matale,
de la 'ndependent,
cand ii mai vizitezi?
ca ei, saracii,
in saracia lor proverbiala, de bugetari,
pun mereu masa cu bucate alese
si mataluta mereu absentezi...
ps
(pt verbiaj)
te-am mustruluit si la dede, ca sa iasa la numar...
mai vno seara pe la noi verbiaje draga... cu niste palavre :))
ps
(pt dede)
sa vedem daca l-am induplecat pe magul cel lenevicios..
.. de Neruda cel de la malul marii, din splendida "Postasul lui Neruda" a lui Antonio Skarmeta, Panta bonomule? MUSAI cu nuca, si imbaiata in voluptioasa scortisoara, da? Si inchinam si o libatiune in amintirea cuiva care mie-mi placu tare, ale carui poezii gastronomice imi lipsesc asta toamna, Radu Anton Roman. Care rade ghidus dintr-o stea, cu siguranta.
Merge Flor de la Canela, aka Floarea de Scortisoara :) a lui Paco, cu merele si doamnele parguite? (Cea a lui Caetano Veloso n-am gasit-o sa se auda bine, off).
Apropo de mere :), un bun preten evreu mi-a aratat cum fac ei de Hanuka sau cum se zice mere in care infig, pe toata suprafata marului, cuisoare, si le usuca asa.. o simfonie aromata, nu alta!
Scuzati, ca m-am lungit..
Semnat: Aky Creature :)), de azi-noapte stiu cum ma (mai)cheama.
mere coapte, verbiaj, mere coapte. miros de zahar ars, caldura sobei.
lasa vara, de-acum e toamna tarzie...!
Ma var si eu ca scortisoara in orezul cu lapte... Ce-am mancat eu zilele astea, o nebunie, o minunatie... Gutuie copata cu zahar si nuci. Sa mor de n-am luat si la serviciu si mananc chiar in timp ce citesc postul cu merele parguito-prajite. So, se ia gutuia, se scobeste in mijloc serios si se pune inauntru zahar. Si se pun si mieji de nuca. Dupa o binemeritata sedere la cuptor, iese o minune aurie c-un gust, mama-mama, dumnezeiesc. A SE INCERCA! Io promit ca o sa mananc toata iarna gutui coapte cu zahar si cu nuca :))
Flornetina, draga, am o maestra care face gutui la cupior, asa ca sunt in masura sa reocmnad sa pui la mijloc spuma de albus amestecat cu nuca macinata si zahar brun, sau mai bine oleaca de miere, si un bob de unt. Iar imprejurul gutuii poti pune arome lascive de scortisoara (da, dom'le, is dependent, si daca-i afrodisiaca - si mai bine!) sau cuisoare. Carnea fragezita si acrutza a gutuiei, cu miezul mandru, dar delicat al spumei de nuca.. Off, iar tre sa ma spovedesc!
Doamne, au ajuns sa fie comentariile mai bune ca insemnarea insasi. In ce lume traim...
voi tot vorbiti aici de mere coapte, rascoapte si parguite, dar mie imi placu tare sfarsitul insemnarii... "la ora asta care a adormit cu mâna sub perna dimineţii". e asa sorescian, pe placul meu :)
da, oamenii astia n-au pic de sentiment. raman la placerile lumesti, sunt mari mancai, cand pe mine ma mananca sufletul si imi vine sa ma scarpin...
sa te scarpine un alt suflet... stii cum se zice, "suflet pe suflet se scarpina" :)
asa-mi plac mie merele, verzi, tari, sa simt ca musc :)
Trimiteți un comentariu