Apucă elipsa după verbiaj (III).

Am fost franc, deşi nu ştiu franceză şi am făcut un ultim compliment primului cadavru pe care l-am întâlnit: „Arăţi ca dracu!”, i-am zis. Era o vecină pe care o detestam şi care, fără să clipească, mi-a luat complimentul pe lumea cealaltă şi mai departe nu ştiu ce a făcut cu el.

După Apocalipsă, mai exact la trei ore şi patru minute după ce cariile din gura omenirii au început să pută, mi-am dat seama că o să mă aştepte o viaţă întreagă de miros de hoit, care va reuşi să stâlcească însăşi noţiunea de „primăvară”. M-am resemnat repede, convins că aveam să mă obişnuiesc, până la urmă. Eram în luna martie, după cum bine se ştie din miile de pagini de jurnal pe care le-am scris ulterior, timp de zece ani.

Şi am mai realizat un lucru: păcatele mele se înjumătăţiseră. În primul rând, nu mai aveam pe cine să urăsc. După ce, până atunci, mă înfruptasem din esenţa păcatului cu lopata, acum nu mai găseam nici măcar o linguriţă.

Pe de o parte, n-aveam cum să nu mă simt buricul pământului, eram, doar, ultimul supravieţuitor. Balaurul mândriei, care are, de obicei, mai multe capete, rămăsese acum cu unul singur şi mă muşca cu el de cur.

Nici preacurvia nu îmi mai era la îndemână (după câteva zile, din cadavrul blondei de la şapte - pe care o adulam şi lângă care am nimerit de vreo 100 de ori „întâmplător“ în lift – doar silicoanele îşi mai păstraseră forma, ivindu-se zburdalnice de sub pieptul diform).

Nici furtul, nici bârfa, nici invidia nu mai erau păcate la modă. Iar de luat numele Domnului în deşert mă săturasem şi cred că se plictisise şi El.

Dar poanta, care era poanta? Mi-am notat pe mână cu un marker acest reminder care avea să mă bântuie toată viaţa. Privesc în urmă, spre cei zece ani pe care i-am trăit de atunci şi pot să spun că am rostit cu voce tare aproape un milion de bancuri, în speranţa că o să mor.

Ştiu pe dinafară 825.000 de butade pe care am ajuns să le combin, am inventat încă vreo 20 de-ale mele, destul de naşpa, dar eu am râs la ele la momentul respectiv. Una dintre ele sună cam aşa: „Ai două gloanţe. Cu unul te sinucizi. Ce faci cu al doilea?”

Serial apocaliptic.
I
II.