Scârbe media.

A început. Dl Gâdea prezintă cu morgă ultimele evenimente nefaste din Georgia. Dar despre asta vom vorbi în partea a doua a emisiunii, spune el. Timp de două minute, pe burtieră stă afişat următorul sondaj: Vă simţiţi bine reprezentaţi de DIPLOMATUL CARE BEA PIPI ŞI SE DROGHEAZĂ?

După două minute în care se aude o vagă şuşoteală în studio, mesajul este modificat. "Scandalul ICR. Vă simţiţi bine reprezentaţi?" Două minute de manipulare, suficiente cât să se instaleze rumoarea în fotoliile "celor de-acasă", care se vor pune pe trimis 700 de mesaje indignate.

Găsiţi asemănările dintre Antena 3, OTV şi o oală cu căcat.

În studio sunt invitaţi Corina Şuteu, directoarea Institutului Cultural din New York şi Cristian Neagoe, coordonator PR ICR NY. Victime din start ale inchizitorilor Gâdea şi Stan.

La TV, retorica părăseşte graniţele sale semantice. Nu mai înseamnă luptă între argumente. Are dreptate doar cel care se aude mai tare în lavalieră. Şi pentru cei "care stau aşezaţi confortabil în faţa fotoliilor", are dreptate doar cel care se aude peste, care nu mai respectă dreptul celuilalt la opinie şi îl sabotează baritonal. În cazul nostru, Gâdele Stan.

Găsiţi asemănările dintre Mihai Gâdea şi un strop de vomă.
"Augustin Buzura e un om de cultură autentic" - Mihai Gâdea.

Intră în scenă judecătorul cu virilitate malformată, care îl întreabă pe Cristian Neagoe dacă s-a drogat. V-aţi drogat, dle Neagoe? Aţi băut urină, dle Neagoe? (Mai rămânea să-l întrebe dacă crede în Dumnezeu). Că aţi scris pe un blog că urina prietenei e ca ketamina. Gâdea crede că dacă textul e scris la persoana I e autobiografic. Confundă ficţiunea cu realitatea. Pe firul aceleiaşi logici, înseamnă că toţi autorii care descriu omoruri amănunţite sunt criminali în serie.

Găsiţi asemănările dintre Valentin Stan şi o svastică cu mustaţă.

Stan îşi deşartă laptopul arătând, fără nicio legătură cu subiectul, câteva zeci de svastici, citează din nişte site-uri fără credibilitate, se piţigăiază, spune că în NY n-ai voie să expui svastica. Refuză să-şi amintească un lucru. La ICR NY poliţia a spus că expoziţia n-are nimic în neregulă şi n-au băgat la zdup pe nimeni. Primul Amendament arată că ai libertate să defilezi cu simbolurile în care crezi, cu o condiţie: să nu lezezi credinţa celuilalt. Se explicitează: chiar şi svastica, dar nu pe clădiri sau pe case în care locuiesc familii de evrei. Iar svastica pe un ponei (antisemită?) - cum să nu citeşti ironia? Simbolul nazist, pe crupa unui cal. Goebbels te-ar fi băgat la duş pentru asta.

Coform logicii lui Stan ar trebui ca Steven Spielberg să intre la mititica, de gât cu Harrison Ford (pentru că au făcut "Indiana Jones", film plin de svastici) şi au câştigat şi milioane de dolari. La fel şi realizatorii documentarelor Discovery, Charlie Chaplin, Mel Brooks etc.

Îmi pare rău că reprezentanţii ICR nu s-au apărat mai bine, copleşiţi de inepţiile demolatoare şi au căzut ca nişte novici în capcanele întinse abil de perfecţioniştii în manipulare.

Nu mi-ar plăcea să văd scandalul oprit aici. Stan, Gâdea, Badea, Bădin trebuie daţi în judecată pentru calomnie, dezinformare, manipulare. Aş dona într-un cont bani pentru un avocat deştept care să-i ardă p-ăştia. Şi mă aşteptam la mai multă iniţiativă din partea amicilor adevăraţi ai lui Patapievici. Fapte, nu vorbe, vorba unui slogan PSD-ist.

După "Sinteza zilei" din seara asta am avut cea mai mare pornire să scot Antena 3 din grila mea de programe. Păcat de cei 2-3 oameni serioşi care lucrează acolo.

UPDATE.
Pe acelaşi subiect: Turnavitu, Rekabu, Saliery, Messa, Feeder, Mihai.

VIDEO. Via.



Sinteza Zilei
Vezi mai multe video din Incredibil »

şi a doua parte.


Sinteza Zilei
Vezi mai multe video din Incredibil »

8 predispoziţii la dialog.:

Saliery spunea...

da`o ma in plm ca au depasit masura. Ce dracu vroia sa arate Gadea nu-mi dau seama. Oricum ti-e scarba sa mai te uiti la maimutarelile lor de tipi bine eruditi.

DeMaio spunea...

Dumnezeule! Şi asta poartă numele de presă!

verbiaj. spunea...

o sa deschid sampania ca la revelion cand o sa se inchida emisiunea asta.

Dedes spunea...

Din pacate trebuie sa mai astepti. Daca se inchide la pachet cu OTV-ul dau eu sampania.

Aky spunea...

Bravos de precizarea cu cei 2-3 oameni seriosi, V. Prietenii stiu de ce :).
Iete cum bunul simt are totusi o legatura cu absolut orice presteaza un om in lumea asta. Bunul simt al prestatorilor din presa - da de ce nu si al publicului - de OTV, de emisiuni de genul asta (publicul fidel). Audientele indivizilor astia pare-mi-se ca nu-s deloc rele.

Textilist spunea...

Toata emisiunea ma intrebam de ce nu ii trage vreo doua lui Stan. Era in dreapta lui. :) A nu se intelege ca instig :D

verbiaj. spunea...

textilist, in primul rand iti multumesc pentru linkuri. in al doilea rand eu as face ceva mai nasol. i-as virusa in direct laptopul lui stan. sa-i vad reactia. asta ar fi cea mai mare victorie a tehnicii asupra manipularii.

shalimar spunea...

excelent!!
am vrut sa scriu si eu despre asta dar ma bucur ca ai facut-o tu.
subscriu intru totul la ideea cu avocatul.

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template