Aş vrea să fiu această bucăţică de carne. Pentru câteva secunde să trăiesc intens, cu adrenalina sub sprânceană, să clipesc agresiv, să respir haotic şi să simt că sunt viu. Şi apoi mort.
Sau mai bine nu.
Pisicilor mici sau mari nu le place apa, dar Odin e un simpatic de şase ani, excelent înotător, care se ambiţionează să sfideze regula.
Fotografiat de Daily Mail şi filmat în timpul şedinţei foto. Merită un click.
Am găsit pe cele trei litere de la coada alfabetului câteva zeci de vieţi, mai multe zâmbete, mai multe fericiri, lucruri serioase.
Pare ieftin, dar oamenii iubesc. O negresă vrea a fancy car şi a fancy house. O chinezoaică i-a şocat pe toţi din jurul ei, zâmbind.
"De ce zâmbeşti?", au întrebat-o. Pentru că o să am un copil.
Cel mai fericit moment din viaţa mea? "A, da, nu pot uita când mi-am luat carnetul de conducere!" spune un francez.
O iraniancă bătrână a cunoscut fericirea mergând la Mecca.
Bancul cu sentimente continuă cu tanzanianul care s-a întors acasă după şapte ani printre străini şi şi-a găsit rudele sănătoase şi în viaţă.
Banalităţi fericite.
"6 billion Others" e un alt proiect al lui Yann Arthus-Bertrand (Earth from Above). Pe site, oameni obişnuiţi din toată lumea povestesc o întâmplare care le-a umplut inima de bucurie. E atâta calmitate şi bucurie aici, unde fericirea sfidează sărăcia şi culoarea pielii.
Părinţii de cartier trag pe nas nu o linie, ci un marţi.
Bărbaţii s-au înrolat în armata pululilor alb-negru. În agora, 6-6 valorează cât un adevăr fundamental pentru care merită să lupţi.
Titan. Într-un univers paralel cu fericirea, nevestele poartă-n casă vechea deprindere a spălatului de rufe. Îşi aşteaptă vitejii cu ofrande culinare şi alte recompense din carne.
Pe frontul din faţa blocului, oştirile atacă la baionetă nişte sticle de bere. Duşmanul lichid trebuie învins. E rănit de moarte din două înghiţituri.
Tablagiii joacă şah. Tablagiii joacă table. Providenţa e făcută poştă de mânuitorii de zaruri.
Pornită de la Oana, ajunsă la Oana şi apoi pasată Verbiajoana, leapşa dorinţelor trece graniţa blogului de faţă.
Greii spaţiului virtual, printre care mă situez şi eu, sunt năpădiţi de o epidemie de frustrări. Ei nu au ceva. Ceva ce îşi doresc, dar la care nu au acces. Şi ei vorbesc despre acel ceva.
Pentru mine, năzuinţa neîmplinită în România, pentru că ea nu există spaţiul imediat, este reprezentată de
hainele de la H&M, acel magazin în care mi-am petrecut câteva zile de turism pe încercatelea în Stuttgart, anul trecut.
Haine care îţi vin bine, pentru că sunt pe orice măsură de om sau extraterestru din univers. Îmi lipsesc reducerile pe bune, de 60% sau 75% la ţoale incredibile. Nu găsesc în România nici zâmbetele vânzătoarelor, atunci când le aduci hainele mototolite înapoi şi îţi promit ele că le vor împături cu propriile mânuţe.
Conform Oanei Dobre, leapşa funcţionează aşa: A se scrie despre "lucrurile pe care vi le doriţi şi pe care nu le găsiţi în minunata proximitate".
Ce se ascunde în capul lui Băsescu? În niciun caz păr.
Dacă ar fi marinar până la capăt, preşedintele ar gândi în dungi. Dungi de fier pentru colegii lui de partid.
Dragă, te rog să laşi prostiile şi să începi cu oligarhii din propria ogradă, ca să te credem din nou.
Astăzi, te voi lovi cu ştampila până nu vei mai avea aer. Te voi înghesui într-un colţ şi te voi învineţi cu tuşul umed. Să nu te speli pe faţă în următorii doi ani. Să nu uiţi de votul ăsta nici când dormi. Să visezi bine pentru România. Că de nu...
Bolidul cu un cal putere la propriu şi nu la figurat
trece pe lângă noi cu o viteză vexantă.
Pe DN-ul înecat în plictiseli la viteza întâia, căluţii cabraţi se oftică pe calul lui nea jean,
condus magistral de un vizitiu cu haine made in china.
Aşteptăm în coloană neoficială. Degeţelele caută
instinctiv năsucurile de macho sau de lady. Chiar şi
doamnele îşi accesorizează aşteptarea
cu o biluţă. Nu e de la Meli Melo, da' merge.
Se vorbeşte mult la mobil.
Buzele se mişcă în sus şi în jos, spunând taine
pe care nu le pot desluşi.
Aproape ciclic,
ritualic, mulţi conducători auto îşi bagă.
Poţi să fii în spate, în faţă, left or right,
nu scapi neblagoslovit. Media cu care ajungi acasă
e în jur de 2-3 băgări la 10 km parcurşi. În ordinea numerelor
de pe tricou, persoanele care au de suferit sunt mamele,
gura şi morţii. Refren 1:"Aceasta este ţara mea şi neamul meu cel românesc. Acolo eu să mor aş vrea. Acolo vreau eu să trăiesc".
Omului modern nu-i trebuie mult ca să răbufnească de plăcere.
Fericirea vine când schimbi a doua. Euforia! Pedala
până la fund, pe un spaţiu de manevră de 30 de cm.
Când merg prin Bucureşti, în maşina mea "scumpă"
de 5.000 de euro, mă simt sărac, pentru că
mă aud şi pe mine înjurând; o voce străină, care spune cuvinte
în care nu cred.
Refren 2:"Doamne, nu uita de noi Suntem săraci, plini de nevoi..."
De fapt, suntem peticiţi,
pe sub hainele noastre bogate.
Dar nu trebuie să luăm chestiile astea chiar aşa în
tragic, ce naiba. Mai bine hai să
dăm uşor din cap dinspre dreapta spre stânga şi
înapoi şi să ne bucurăm. Şi în horă vom juca,
de necazuri vom uita.
