Leapşa de la Oana şi de la Oana.

Pornită de la Oana, ajunsă la Oana şi
apoi pasată Verbiajoana, leapşa dorinţelor
trece graniţa blogului de faţă.

Greii spaţiului virtual, printre care mă situez şi eu,
sunt năpădiţi de o epidemie de frustrări. Ei nu au ceva.
Ceva ce îşi doresc, dar la care nu au acces.
Şi ei vorbesc despre acel ceva.

Pentru mine, năzuinţa neîmplinită în România,
pentru că ea nu există spaţiul imediat, este reprezentată de

hainele de la H&M, acel magazin în care mi-am petrecut câteva
zile de turism pe încercatelea în Stuttgart, anul trecut.

Haine care îţi vin bine, pentru că sunt pe orice măsură de
om sau extraterestru din univers. Îmi lipsesc reducerile pe bune,
de 60% sau 75% la ţoale incredibile. Nu găsesc în România nici
zâmbetele vânzătoarelor, atunci când le aduci hainele mototolite
înapoi şi îţi promit ele că le vor împături cu propriile mânuţe.

Conform Oanei Dobre, leapşa funcţionează aşa:
A se scrie despre "lucrurile pe care vi le doriţi şi pe
care nu le găsiţi în minunata proximitate".

Să se ducă mai departe la Djerzinsky şi Vidal.