Homo traficus.

Bolidul cu un cal putere la propriu şi nu la figurat
trece pe lângă noi cu o viteză vexantă.

Pe DN-ul înecat în plictiseli la viteza întâia,
căluţii cabraţi se oftică pe calul lui nea jean,
condus magistral de un vizitiu cu haine made in china.

Aşteptăm în coloană neoficială. Degeţelele caută
instinctiv năsucurile de macho sau de lady. Chiar şi
doamnele îşi accesorizează aşteptarea
cu o biluţă. Nu e de la Meli Melo, da' merge.
Se vorbeşte mult la mobil.
Buzele se mişcă în sus şi în jos, spunând taine
pe care nu le pot desluşi.

Aproape ciclic,
ritualic, mulţi conducători auto îşi bagă.
Poţi să fii în spate, în faţă, left or right,
nu scapi neblagoslovit. Media cu care ajungi acasă
e în jur de 2-3 băgări la 10 km parcurşi. În ordinea numerelor
de pe tricou, persoanele care au de suferit sunt mamele,
gura şi morţii.

Refren 1: "Aceasta este ţara mea şi neamul meu cel românesc.
Acolo eu să mor aş vrea. Acolo vreau eu să trăiesc".

Omului modern nu-i trebuie mult ca să răbufnească de plăcere.
Fericirea vine când schimbi a doua. Euforia! Pedala
până la fund, pe un spaţiu de manevră de 30 de cm.

Când merg prin Bucureşti, în maşina mea "scumpă"
de 5.000 de euro, mă simt sărac, pentru că
mă aud şi pe mine înjurând; o voce străină, care spune cuvinte
în care nu cred.

Refren 2: "Doamne, nu uita de noi
Suntem săraci, plini de nevoi..."

De fapt, suntem peticiţi,
pe sub hainele noastre bogate.

Dar nu trebuie să luăm chestiile astea chiar aşa în
tragic, ce naiba. Mai bine hai să
dăm uşor din cap dinspre dreapta spre stânga şi
înapoi şi să ne bucurăm. Şi în horă vom juca,
de necazuri vom uita.