I s-a întâmplat alaltăieri unui regizor celebru, care mi-a povestit faza la o cafea în grădina de la Green Hours.
Un regizor născut în România, dar care trăieşte azi în Canada, mâine în Israel, poimâine în Alaska sau la New York, Londra, Paris, Dublin.
Un exemplu de paradox perfect, profund bucureştean.
Bacşişul ăsta de realitate e bun de pus într-o piesă.
La restaurant.
Chelnerul: Ce vreţi?
Regizorul: Coca Cola.
Chelnerul: În cutie sau în sticlă?
Regizorul: În cutie.
Chelnerul: N-avem!
11 comentarii:
:))
delicioasă, verbiaj!
regizorul (in gand): amice, esti idiot...
chelnerul (surazand): ba pe-a mătii!
straniu e ca mie nu mi s-ar fi parut nimic aiurea, ca sa vezi unde te-aduce orasu ista. c-c not good.
banuiesc ca degustati cate o halba de Pepsi Cola in timpul dialogului.
o cafea cu lapte si o apa plata, imbogatita cu bule negre si dulci.
verbiaj,
acum observ, am intrecut-o pe mara campioana mondiala aky, in clasamentul 'aprigilor tai comentatori' si am ajuns pe locul 2, după recordmenul kenian alexedi kiptanui :)
deci, te pup din mers, ca ma grăbesc spre beijing, la j.o.
nu vreau sa ratez aurul olimpic :)
@verbiaj - România zilnică, nimic altceva. Şi se poate şi mai rău.
de maio, absurdul romanesc nu poate fi tradus in nicio limba, trebuie sa fii roman sa-l "pricepi"
asta e ca aia cu...
clientul: Pinot Noir, va rog.
chelnerul: negru sau alb?
Aprob pe yume, nici mie nu mi s-ar fi parut nimic anormal. Normalitatea naostra tembelizanta de fiecare zi.
Asta imi aminteste de o faza din Grecia. Habibi al meu nu intelegea initial de ce, cand il lasa pe cate unul sa se bage in fata lui in trafic, niciunul nu multumea, macar cu o mana scoasa pe geam. Dupa care a venit concluzia, sideranta pentru noi amandoi: bah, la astia politetea si curtoazia in trafic o fi o treaba normala, de bun simt elementar, nu o chestiune de maxima curtoazie si gentilete, pentru care se multumeste reverentios. Sic.
Aprob pe yume, nici mie nu mi s-ar fi parut nimic anormal. Normalitatea naostra tembelizanta de fiecare zi.
Asta imi aminteste de o faza din Grecia. Habibi al meu nu intelegea initial de ce, cand il lasa pe cate unul sa se bage in fata lui in trafic, niciunul nu multumea, macar cu o mana scoasa pe geam. Dupa care a venit concluzia, sideranta pentru noi amandoi: bah, la astia politetea si curtoazia in trafic o fi o treaba normala, de bun simt elementar, nu o chestiune de maxima curtoazie si gentilete, pentru care se multumeste reverentios. Sic.
Hmmm...Asta mi-aduce aminte de adolescenta, cand faceam mofturi la mancare (nu-mi placea ciorba absolut deloc) si tata, k sa fak misto de mine, cu o fatza nevinovata, ma intreba cand veneam de la liceu:
- Ce vrei sa mananci?
- Dar ce avem de mancare la pranz?
- Ciorba...
(Si nici acum nu-mi place ciorba)
Trimiteți un comentariu