Pagini bune de literatură.

Sunt cărţi care te cuceresc greu. Mi s-a întâmplat, recent, cu „Maestrul din Petersburg“ al lui Coetzee şi acum cu „Fugi, Rabbit“, al lui John Updike. M-am opintit amiabil vreo 90 de pagini, găsind doar câteva pasaje satisfăcătoare. Dar următoarele 60 de chestii albe pe care le pui una peste alta când le citeşti au fost o desfătare.

„Aşezată pe pat, cu dexteritatea unei pisici cu labe moi, cu pernuţe, se extrage dintr-un păienjeniş de elastic, mătase şi pânză. (...) Vârându-şi mâna sub ceafa ei fierbinte, adăpostită, o ridică şi-i trage furoul peste cap; alunecă uşor, cu uşurinţa unui lichid. (...) Îi sărută umerii. În locurile unde pielea e mai albă, e şi mai răcoroasă“.

* * *

„Cineva moare. În această vastă întindere de cărămidă, cineva moare. Gândul îi vine de niciunde: o simplă chestiune de procentaj: un oarecare, dintr-o casă oarecare de pe una dintre străzile astea, dacă nu în minutul ăsta, atunci în minutul următor, moare; şi inima unui trandafir ofilit, moleşit, se găseşte aici, în acest uriaş piept de piatră.

Îşi plimbă privirile, căutând să descopere locul; poate o să izbutească să vadă sufletul mâncat de cancer al unui bătrân înălţându-se prin aerul albastru, ca o maimuţă pe o coardă“.

Şi o descoperire recentă, o trupă americană, formată în 2009, care are un album de debut admirabil.



Ramona Falls - Melectric

N-am avut încotro şi i-am dat dreptate.

Woody Allen mi-a spus într-o seară că e în continuare discutabil dacă pedeapsa cu moartea acţionează preventiv, deşi studiile demonstrează că şansele unui criminal de a comite o infracţiune scad cu aproape sută la sută după execuţie.

Preludiul unui sărut.

de Woody Allen.

„Înţelegerea era să aduc trufa la camera 1600 de la hotelul Waldorf unde, mi-a spus April, flirtând pe faţă, mă va aştepta ceva în culoarea pielii, croit special pentru ea de Dumnezeu“.

şi aici aveţi un minunat playlist, cu un link de download valabil zece zile. Enjoy!

vă mulţumesc că aţi acceptat jocul.

este acceptată în prelungiri Umma, cu o piesă ca un tort de sub o cireaşă.
şi pentru anadana am ales eu o melodie pe care am descoperit-o la aky.

Călător într-un cartier paralel.

Într-o realitate paralelă în care am avut privilegiul să trăiesc pentru câteva ore, toate lucrurile păreau aranjate în cea mai bună ordine.

Pentru că trebuia să ajung la un amic, să-i dau o datorie, am luat metroul de la Costin Georgian până la Unirii. Staţiile curgeau nu pe sub pământul reavăn, ci direct prin mijlocul oceanului.

Se întâmpla ca din când în când, grupuri dezorganizate de delfini fără bilet să te însoţească două-trei staţii. Se autotintitulau „tatifere“ şi aveau o îndrăzneală foarte contagioasă. Plăcerea lor supremă era să te întrebe cu un chicot politicos dacă cobori la prima. Aşteptau febril răspunsul încă vreo două-trei staţii şi apoi te părăseau la fel de amabil. În realitatea paralelă din care am muşcat o binemeritată felie nu era deloc dureros să fii părăsit.

Când am ajuns la suprafaţă m-am întâlnit cu amicul despre care vă vorbeam. Tocmai se teleportase din Hong Kong, unde participase la o şedinţă de spiritism şi karaoke. Am intrat în primul local şi am mâncat pe gratis un delicios tort de brânză.

Era o concurenţă colosală între restaurante. Foste top-modele se retrăseseră în glorie la bucătărie la frumoasa vârstă de 30 de ani şi încercau să te coopteze la maratoane de ciorbă, bingo şi taclale. Te hrăneau pe veresie, doar ca să aibă cu cine schimba o vorbă (vorba vine... o vorbă...).

Prietenul respectiv, să-i spunem la întâmplare „Pantacruel“, nu mi-a mai luat banii. Chiar el a încercat să mă convingă, nu fără folos, că era un cartier global în care nu aveai nevoie de aşa ceva. Fiecare îşi vedea de treaba lui. Merele, ziarele cu toate paginile albe în care nu scria nimic, îmbrăţişările şi partidele de şah cu bătrâni experimentaţi erau absolut gratuite.

Inima avea o bătaie foarte dulce în lumea paralelă despre care v-am vorbit.


Muse - Resistance

Sondaj pentru cititoarele acestui blog.

E toamnă, încă nu de-a binelea, dar în curând va fi şi fără legătură cu asta te întreb pe ce melodie ţi-ar plăcea să fii sărutată?

Pune-ţi inima la contribuţie şi răspunde chiar şi cu un nume fictiv care să-l ascundă pe celălalt fictiv. Nu te jena, poate să iasă ceva frumos.

Toate răspunsurile vor primi în dar, pe e-mail, playlistul final.

Uite, de exemplu, cineva a avut curajul să spună că i-ar fi plăcut să închidă ochii şi să întredeschidă buzele pe muzica lui Cohen. („Sărutul nu mi-a plăcut. Dar mi-a plăcut glasul“.)

Sondajul se încheie duminică, 20 septembrie, într-o seară.

PS. Mult succes la băieţi!

PS2 (tot cu premiu). Cine credeţi că e în fotografie?

Ce face toamna dintr-un leagăn.

înainte şi după ploaia alb-negru.





pragmatismul leagănelor a amorţit
e duminică
oamenii stau cuibăriţi în gândurile lor
dimineaţa a muşcat din restul zilei ca dintr-un măr otrăvit.

(virilitatea lui pierdută).

Notă (să nu uit).

verbiaj către mine: „Fă în fiecare zi ceva de care să fii mândru“.



Muse - Exogenesis: Symphony Part 3 (Redemption)

Tarantino necenzurat, despre

colaborarea cu Securitatea, înjurături de mamă, răzbunare distractivă şi Kill Bill.

Respect, cu întârziere, promisiunea făcută aici.




Traducerea şi adaptarea: verbiaj.

În viitor, oamenii îşi vor nota ideile peste tot.

În viitor, oamenii vor avea mesele pline de fructe imaginare
Vor muşca din fantomele merelor
Halele marilor întreprinderi vor mirosi a guacamole
Agricultura ipotetică va prospera
Burţile pline de iluzii uscate vor fi fericite
Opriţi-vă, domnule, să vă tatuez în cerul gurii un poem cu gust de banane
Fă-mi o ciorbă de fasole şi de vise, mamaie, ca să-mi aduc aminte de copilărie.

O poezie de interviu.

pantacruel: Ai debutat cu un poem în engleză, într-o revistă americană. Sună mai mult decât cool!:) Asta acum 33 de ani... Despre ce poezie era vorba, mai ţii minte câteva versuri?

alş: Se chema Green Lemon şi începea aşa: First, lemon was green. Adînc, nu? Dar revista era superprestigioasă - în acelaşi număr erau publicate poeme de Borges, ca să-ţi faci o idee...

restul, aici.