Călător într-un cartier paralel.

Într-o realitate paralelă în care am avut privilegiul să trăiesc pentru câteva ore, toate lucrurile păreau aranjate în cea mai bună ordine.

Pentru că trebuia să ajung la un amic, să-i dau o datorie, am luat metroul de la Costin Georgian până la Unirii. Staţiile curgeau nu pe sub pământul reavăn, ci direct prin mijlocul oceanului.

Se întâmpla ca din când în când, grupuri dezorganizate de delfini fără bilet să te însoţească două-trei staţii. Se autotintitulau „tatifere“ şi aveau o îndrăzneală foarte contagioasă. Plăcerea lor supremă era să te întrebe cu un chicot politicos dacă cobori la prima. Aşteptau febril răspunsul încă vreo două-trei staţii şi apoi te părăseau la fel de amabil. În realitatea paralelă din care am muşcat o binemeritată felie nu era deloc dureros să fii părăsit.

Când am ajuns la suprafaţă m-am întâlnit cu amicul despre care vă vorbeam. Tocmai se teleportase din Hong Kong, unde participase la o şedinţă de spiritism şi karaoke. Am intrat în primul local şi am mâncat pe gratis un delicios tort de brânză.

Era o concurenţă colosală între restaurante. Foste top-modele se retrăseseră în glorie la bucătărie la frumoasa vârstă de 30 de ani şi încercau să te coopteze la maratoane de ciorbă, bingo şi taclale. Te hrăneau pe veresie, doar ca să aibă cu cine schimba o vorbă (vorba vine... o vorbă...).

Prietenul respectiv, să-i spunem la întâmplare „Pantacruel“, nu mi-a mai luat banii. Chiar el a încercat să mă convingă, nu fără folos, că era un cartier global în care nu aveai nevoie de aşa ceva. Fiecare îşi vedea de treaba lui. Merele, ziarele cu toate paginile albe în care nu scria nimic, îmbrăţişările şi partidele de şah cu bătrâni experimentaţi erau absolut gratuite.

Inima avea o bătaie foarte dulce în lumea paralelă despre care v-am vorbit.


Muse - Resistance