Pagini bune de literatură.

Sunt cărţi care te cuceresc greu. Mi s-a întâmplat, recent, cu „Maestrul din Petersburg“ al lui Coetzee şi acum cu „Fugi, Rabbit“, al lui John Updike. M-am opintit amiabil vreo 90 de pagini, găsind doar câteva pasaje satisfăcătoare. Dar următoarele 60 de chestii albe pe care le pui una peste alta când le citeşti au fost o desfătare.

„Aşezată pe pat, cu dexteritatea unei pisici cu labe moi, cu pernuţe, se extrage dintr-un păienjeniş de elastic, mătase şi pânză. (...) Vârându-şi mâna sub ceafa ei fierbinte, adăpostită, o ridică şi-i trage furoul peste cap; alunecă uşor, cu uşurinţa unui lichid. (...) Îi sărută umerii. În locurile unde pielea e mai albă, e şi mai răcoroasă“.

* * *

„Cineva moare. În această vastă întindere de cărămidă, cineva moare. Gândul îi vine de niciunde: o simplă chestiune de procentaj: un oarecare, dintr-o casă oarecare de pe una dintre străzile astea, dacă nu în minutul ăsta, atunci în minutul următor, moare; şi inima unui trandafir ofilit, moleşit, se găseşte aici, în acest uriaş piept de piatră.

Îşi plimbă privirile, căutând să descopere locul; poate o să izbutească să vadă sufletul mâncat de cancer al unui bătrân înălţându-se prin aerul albastru, ca o maimuţă pe o coardă“.

Şi o descoperire recentă, o trupă americană, formată în 2009, care are un album de debut admirabil.



Ramona Falls - Melectric