Pute.

Noaptea îşi pune oraşul sub cap ca pe o pernă.

La Antena 3, Omar Hayssam vorbeşte româneşte.

Vagabonzi cu patru picioare latră în somn
şi se visează animale de companie.

În Titan, morţi nevăzuţi şi-au scos la plimbare mirosurile.
Pute a cadavru. Poluarea redevine certitudine.

Week-end-ul e la fel de aproape ca sfârşitul lumii.

Armonii din legume.

Yanni, efeminat pe raft, prin forţa împrejurărilor.

Enigma, Yanni, Kitaro, Mike Oldfield, Tori Amos
mi-au scos sufletul din beznă de multe ori,
când umbra mea se proiecta amorţită în perete.
Imagine anostă, un cap prins în căşti, ca într-un cleşte,
fără scăpare.

Când scriu, ascult muzică.

Am găsit un lucru fabulos, chiar aici, la doi paşi,
pe internet. O orchestră care obţine armonii din legume.
Artiştii se duc la piaţă, îşi cumpără morcovi, îi scobesc
cu şurubelniţa şi obţin sunete. Cine ar fi crezut?

Simpatica bestie.

Aş vrea să fiu această bucăţică de carne.
Pentru câteva secunde să trăiesc intens,
cu adrenalina sub sprânceană, să clipesc agresiv,
să respir haotic şi să simt că sunt viu. Şi apoi mort.

Sau mai bine nu.

Pisicilor mici sau mari nu le place apa, dar
Odin e un simpatic de şase ani, excelent înotător,
care se ambiţionează să sfideze regula.

Fotografiat de Daily Mail şi filmat în timpul şedinţei
foto. Merită un click.

Ceilalţi 6 miliarde.

E cald. Oraşul nu spune nimic nou.

www şi apoi hai să ne culcăm.

Am găsit pe cele trei litere de la coada alfabetului
câteva zeci de vieţi, mai multe zâmbete, mai multe
fericiri, lucruri serioase.

Pare ieftin, dar oamenii iubesc. O negresă vrea
a fancy car şi a fancy house. O chinezoaică i-a şocat
pe toţi din jurul ei, zâmbind.

"De ce zâmbeşti?", au întrebat-o. Pentru că o să am un copil.

Cel mai fericit moment din viaţa mea? "A, da, nu pot uita
când mi-am luat carnetul de conducere!" spune un francez.

O iraniancă bătrână a cunoscut fericirea mergând la Mecca.

Bancul cu sentimente continuă cu tanzanianul care s-a întors acasă după
şapte ani printre străini şi şi-a găsit rudele sănătoase şi în viaţă.

Banalităţi fericite.

"6 billion Others" e un alt proiect al lui Yann Arthus-Bertrand (Earth from Above).
Pe site, oameni obişnuiţi din toată lumea povestesc o întâmplare care le-a umplut inima
de bucurie. E atâta calmitate şi bucurie aici, unde fericirea sfidează sărăcia şi culoarea pielii.

Coloană sonoră, "Tata", Timpuri Noi. Superb.

Specia 6-6.

Drogul lor de sâmbătă.

Direct pe bancă. În plină zi,
la vedere.

Părinţii de cartier trag pe nas nu o linie,
ci un marţi.

Bărbaţii s-au înrolat în armata
pululilor alb-negru.
În agora, 6-6 valorează cât un adevăr
fundamental pentru care merită să lupţi.

Titan. Într-un univers paralel cu fericirea,
nevestele poartă-n casă vechea deprindere
a spălatului de rufe. Îşi aşteaptă vitejii cu
ofrande culinare şi alte recompense din carne.

Pe frontul din faţa blocului, oştirile atacă
la baionetă nişte sticle de bere. Duşmanul lichid
trebuie învins. E rănit de moarte din două înghiţituri.

Tablagiii joacă şah. Tablagiii joacă table.
Providenţa e făcută poştă de mânuitorii de zaruri.

Fericirea de week-end e acut românească.

Tatăl tău şi tatăl meu s-au întâlnit în parc.

Leapşa de la Oana şi de la Oana.

Pornită de la Oana, ajunsă la Oana şi
apoi pasată Verbiajoana, leapşa dorinţelor
trece graniţa blogului de faţă.

Greii spaţiului virtual, printre care mă situez şi eu,
sunt năpădiţi de o epidemie de frustrări. Ei nu au ceva.
Ceva ce îşi doresc, dar la care nu au acces.
Şi ei vorbesc despre acel ceva.

Pentru mine, năzuinţa neîmplinită în România,
pentru că ea nu există spaţiul imediat, este reprezentată de

hainele de la H&M, acel magazin în care mi-am petrecut câteva
zile de turism pe încercatelea în Stuttgart, anul trecut.

Haine care îţi vin bine, pentru că sunt pe orice măsură de
om sau extraterestru din univers. Îmi lipsesc reducerile pe bune,
de 60% sau 75% la ţoale incredibile. Nu găsesc în România nici
zâmbetele vânzătoarelor, atunci când le aduci hainele mototolite
înapoi şi îţi promit ele că le vor împături cu propriile mânuţe.

Conform Oanei Dobre, leapşa funcţionează aşa:
A se scrie despre "lucrurile pe care vi le doriţi şi pe
care nu le găsiţi în minunata proximitate".

Să se ducă mai departe la Djerzinsky şi Vidal.

Gramatică şi misoginism. Sau Girl Power.

"Profesorul" Necromanc
ne arată puterea semnelor de punctuaţie.

Sexele discern diferit gramatica vieţii.

Demonstraţia e agreabilă.

Revelion.

Poate că înregistrarea e veche, dar rămâne
impresionantă.

Respect pentru cameraman.

Detalii despre cea mai mare explozie
la o fabrică olandeză de artificii.

Gheorghe Hagi preşedinte!

Avem nevoie de un preşedinte-jucător care să nu-şi dea
cu stângul în dreptul.

Avem nevoie de un virtuoz care
să ştie să dribleze fără să faulteze.

Avem nevoie de un atacant care să facă şi faza
de apărare pentru România.

Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume...

El este Hagi. Ghiţă Hagi.
Vreau să-mi fac vilă pe strada Speranţei.

Uluitoare puterea tehnologiei.

Rămâi mască.

O cameră de luat vederi care înregistrează
de 1.000 de ori mai încet decât în mod obişnuit.
Poate dilata o singură secundă în 15 minute de imagine.

Mai că ţi se face poftă să-ţi spargi un balon în cap.

Via.