Suferinţele tânărului Werbiaj.

Am buze second-hand. Amintirea primei perechi
stă falnic lipită de o bordură din Berceni Street.

O insidioasă minge de 15 lei, un picior schimonosit în aer,
o mişcare greşită, un dribling pe smoala topită.

Cerul s-a transformat în pământ şi invers.
Buzele mele dulci au muşcat strident din asfaltul sărat.

Eram în spatele blocului, pe vremea lui Ceauşescu. Îmi amintesc şi acum
cum m-am prăbuşit în arena marilor căderi. Locul nostru de joacă se prelungise
inconştient către intrarea din spate de la Alimentara, acolo unde părinţi cu bunici
în braţe cuceriseră redute de brânză telemea, câştigaseră războaie de ouă în asedii de
tacâmuri.

Da, îmi amintesc şi acum gustul de zoaie şi sânge, mirosul dinţilor polizaţi
în urmele cauciucurilor de Dacie. La intrarea din spate.
Aş fi putut fi actualul Adi Mutu, dar glezna mea neascultătoare a făcut pasul
greşit la offsaid, în afara unei cariere analfabete.

Am zăcut câteva secunde înecat în sânge, privindu-mi dinţii care-şi driblau umbra.
Înecat în râsul echipei de ţânci. Vecinul de la opt (sau de la şapte) m-a luat în braţe şi m-a dus la vecina de la cinci (de ce la cinci şi nu la opt, mă întreb acum, după 20 de ani?). Mi-am ţinut buzele sub robinet, în durerea rece.
Leşinam.

Din tot blocul, doar vecinul de la trei avea maşină, evident o Dacie 1300. Evident, gri.
M-a dus la Urgenţă. Leşinam. Doctorii mi-au trecut suferinţa prin urechile acului.
Nu mai era timp pentru anestezie (sau au vrut să facă economie?). M-au cusut pe viu.
Aţa sârmoasă, părul de la subsuoara asistentei (adevărata anestezie), mâna butucănoasă a doctoriţei cu mustaţă. E tot ce am mai apucat să văd.
Am leşinat.

Au urmat săptămâni de supe sorbite cu paiul, printre dinţii cruţaţi.
Oglinzi ocolite. Coşmaruri cu moroi râzânzi.

Am aflat, mai târziu, că dacă ajungeam mai târziu, puteam să mor.
Hemoragie roşie.
Comunismul mi-a spart buza.

Şi-mi mai amintesc o dată de copilărie.

Fină perspectivă...



Dar nici noi nu ne lăsam mai prejos, pe vremea noastră.
Atât de josnici, atât de naivi.

În cartierul prăfuit în care jucam fotbal până ne seca gura
şi beam apă direct de la hidrant aveam şi noi fete frumoase.

Le stropeam cu pungi de apă şi ne montam oglinzi pe sub şireturile
bascheţilor, ca să le cercetăm pe sub fuste.
Plini de păcate eram. Dar cine nu era, la vârsta noastră...

Să fi avut 9, 10, 11 ani.

Ne vedem aici.

Mâine, după o plimbare pe plajă.

Dincolo de drumul şerpuit, împietricit peste pământ
zăboveşte un bătrânel simpatic. Se odihneşte la umbra
unei tonete.

Cică îngheţata lui de fructe e excelentă.
Se zice că ar fi la fel de bună ca priveliştea.

Aha, îmi plac.

Amicul Djer (la loc de onoare în stânga numită blogroll)
mi-a făcut poftă de nişte nostalgii spontane.

Se numesc A-HA.


Stay On These Roads.

Bonus:
Vinilurile nu mor niciodată.




Sursa foto.

E de bine.

aaahh, e fain, nu? încă o doză în vena usb.
pure stuff.


Metric - Succexy.

Desfătare.

S-au antrenat 9 luni ca să se poată mişca aşa.
Scena a fost special creată pentru ei.
Corpuri de plastilină. Dans cu viteza luminii.



Momente năprasnice de la 2'30'' până la 3'.
Recenzie 2: nu rataţi 4'30 - 5'!

Ia uite ce-am visat.

Casc.

În întunericul cald mai e loc de-o pătură, mai e loc de-un suflet-
două, până dimineaţă.

Azi am trăit două bulversări:
1. nevastă-mea s-a vopsit blondă de era să n-o mai recunosc
când am vorbit la telefon;
2. am depăşit în viteza a cincea un audi a4 în viteza întâia.

dar mă reculeg scărpinându-mă, la ceas de seară, pe burta proverbială,
opulentă şi înscămoşată în partea ei de buric.
a fost o zi ca un vis real.
vai,
dar ce alte visuri mă aşteaptă la noapte, când o să le dorm...

notă: de povestit mâine în zori, pe blog.

Umorul involuntar al oamenilor cu scaun la cap.

dinţii arcuşului nu mai apucă să se înfigă în carnea viorii.
altceva se întâmplă.
cultura e atât de vulnerabilă în faţa imprevizibilului...


Via.

Bilanţul amintirilor.

Mi-am petrecut jumate din viaţă pe toaletă, nefăcând nimic notabil, prins
între spasmele şi eliberările firii umane.

Mi-am petrecut o bună parte din viaţă, ingredient în ciorba de mâini din
autobuz, prins între pipăieli atroce & şişuri pofticioase.

Mi-am petrecut cealaltă jumătate + 1 din viaţă, majoritatea, adică, bulversându-mi ochii
pe ţâţele unui televizor meschin şi apatic.

Cred că e de prisos să mai spun că îmi place să dorm, să mă simt
uitat sub fustele visurilor, să mă abandonez între cearceafuri murdare până în
după-amiaza dimineţii. E o mostră de autopărăsire care nu te învaţă nimic.

Mi-l amintesc pe gâdele Eliade cum îşi decapita somnul cu toporul lecturii.
Îşi punea ceasul să sune la fiecare răsărit, cu 5 minute mai devreme, ca să poată citi.
Eu mi-l pun cu 5 minute mai târziu.
Mi-am petrecut sfârşitul unui vis dormind.