luni, februarie 10, 2020

Scene suprarealiste la un megaimaj din Centrul vechi.

Un megaimaj mic, cu doar două case, pe undeva prin Centrul vechi, pe strada Sf. Dumitru.

Coadă mare. Spre norocul nostru, se deschide și cealaltă casă. Noroc e puțin spus.

Coada mare se împarte în două cozi mai mici, una mai avangardistă, alta cu un substrat ontologic mai pronunțat. În fața mea, Dorina Chiriac trage după ea un coș plin cu niște Urmuz și Benjamin Fundoianu și bombăne ceva.

La casă, un domn cu o bulină galbenă în piept și cu un semn de exclamare care ne avertizează că el încă mai învață și să avem răbdare cu el. „Bună, sunt Alexandru și sunt aici să te ajut!“

Dorina, ca o Ioană d`Arc a dadaismului, urcată pe reduta unei rupturi din linoleum, cu pumnul strâns, ridicat direct în neant, se ceartă cu casierul și spune că are Urmuz și Fundoianu la vânzare accelerată și să îi bage mai repede codul.

Intimidat, tânărul casier Alexandru Dabija lasă ochii în pământ și nu îl observă pe Liviu Pintileasa care trece prin casă ca prin brânză, într-un parpalac supradimensionat, burdușit de dicție și inspirație, cu o ciocolățică mică în mână, păcălind paznicul care îl lasă să treacă.

La casa doi, Cătălin Ștefănescu, șef de raion la scenarii dramatice, trece prin scaner un Sașa Pană cu Dan Radulescu lipit strâns cu scoci, ca o bere la ofertă, cu cipsuri anexate.

Afară e o seară friguroasă de februarie, iar în Mega dau buzna ca să se încălzească doi juni, îmbrăcați în talent din cap până în picioare: Anghel Damian și Bogdan Cotlet. Anghel e foarte dandy, așeaa, și descinde în forță, de parcă Domnul nostru Mihai Eminescu s-ar afla la a doua pogorâre pe pământ. Bogdan nu e însoțit de vreo descriere.

Dragos Huluba pășește diafan printre rafturi, plutind prin istoria literară pe un ritm de step reprimat.

O doamnă de la Mega mai bagă repede la raionul de patiserie, delicatese și gogoși suprarealiste niște Sesto Pals cald și niște Grigore Cugler, ediție limitată. Ilona Brezoianu și Samson Andreea se bat pe ultimul colț de Ionatan X. Uranus.

Dintr-un ungher, vag neimpresionat, George Mihăiță, managerul general al Mega-ului, nu intervine, ca și cum în viața asta le-a văzut și le-a trăit pe toate. Poate trăi și acest succes de casă, bine-mersi.

Îi impulsionează însă cu o privire motivațională pe Ștefănescu și pe Dabija, care grăbesc ritmul de scanare. Se scanează pofta de joc - bip, nebunia - bip, înjurăturile la adresa conformismului și lâncezelii din teatrul românesc - bip, xenofobia - bip, feminismul - bip, Durankulak pământ românesc - bip, inteligența spectatorilor - zoink (aici dă eroare), litera D - Dip.

Legendă.

Înlocuiți „megaimaj“ cu „Teatrul de Comedie“ și vă dă „Afară, departe, pe câmp“, spectacolul regizat de Alexandru Dabija într-o sală studio cât un megaimaj mai mic, cu o scenografie formată 90% din cuvinte și care are toate șansele să prindă locurile de sus într-un top al celor mai bune spectacole românești din 2020. Sau februarie 2020, pentru cei mai sceptici.

Flerul pentru umor al scenaristului Cătălin Ștefănescu e excelent absorbit de personaje. Genialitatea le dă din când în când târcoale actorilor de la Comedie și îi mușcă și de gură, lăsându-i fără replică, exact la finalul spectacolului. Tocmai atunci când ne vine și nouă impulsul - ca un dicteu automat - de a aplauda cu un la fel de mare talent.

Explicație foto: într-un tomberon, actorii ard convențiile sau platitudinile și creează noi curenți de aer dramaturgic dintr-un trecut literar pe care l-am uitat / sau ignorat / sau poate că nici nu l-am cunoscut vreodată, pentru că am fost prea proști. Dar mulți.





Foto: Adi Bulboacă

Niciun comentariu: