Hai, Simi!

Folosesc de regulă cam 3 zbârciuri pe meci, pentru că sunt destul de scumpe și nu vreau să mă autoîndatorez. Am folosit un zbârci la 3-2 pentru Simona în tie break-ul din decisiv (da, știu, le-am ținut până în ultimul moment și riscau să rămână nefolosite) și Jabeur a făcut o dublă greșeală. Și am mai folosit două zbârciuri după mingea de meci a lui Jabeur de la 7-6.

Cele trei zbârciuri au funcționat ca întotdeauna, folosesc doar produse de calitate, testate chiar pe mine. Simona a câștigat, în cele din urmă, nici nu avea cum să fie altfel. Ca mod de utilizare, zbârciurile nu se strigă în gura mare, ci se rostesc introvertit, cu gura imobilă și cu dicția dată pe mute, afișând o expresie neutră, impenetrabilă.

Și acum, trebuie să fac și conversia... Doar nu credeați că am scris textul ăsta degeaba. Vând zbârciuri, 50 de lei bucata, sau la două zbârciuri îl primiți pe al treilea gratis. Zbârciurile nu sunt transmisibile și accept și plata cu cardul.

De obicei echilibrez zbârciurile cu îndemnuri „pe pozitiv“. De exemplu, de câteva meciuri, funcționează destul de bine „Hai, Simi!“. Mai necesită câteva reglaje, dar cred că va fi un produs bun până la urmă și îl voi lansa și pe el pe piață.

Voi ce îndemnuri „pe pozitiv“ folosiți? De zbârciuri nu vă întreb, pentru că riscăm să fie cenzurată postarea și n-ajungem nicăieri.

Cu: Simona Halep. Foto: Gazeta Sporturilor

Scene suprarealiste la un megaimaj din Centrul vechi.

Un megaimaj mic, cu doar două case, pe undeva prin Centrul vechi, pe strada Sf. Dumitru.

Coadă mare. Spre norocul nostru, se deschide și cealaltă casă. Noroc e puțin spus.

Coada mare se împarte în două cozi mai mici, una mai avangardistă, alta cu un substrat ontologic mai pronunțat. În fața mea, Dorina Chiriac trage după ea un coș plin cu niște Urmuz și Benjamin Fundoianu și bombăne ceva.

La casă, un domn cu o bulină galbenă în piept și cu un semn de exclamare care ne avertizează că el încă mai învață și să avem răbdare cu el. „Bună, sunt Alexandru și sunt aici să te ajut!“

Dorina, ca o Ioană d`Arc a dadaismului, urcată pe reduta unei rupturi din linoleum, cu pumnul strâns, ridicat direct în neant, se ceartă cu casierul și spune că are Urmuz și Fundoianu la vânzare accelerată și să îi bage mai repede codul.

Intimidat, tânărul casier Alexandru Dabija lasă ochii în pământ și nu îl observă pe Liviu Pintileasa care trece prin casă ca prin brânză, într-un parpalac supradimensionat, burdușit de dicție și inspirație, cu o ciocolățică mică în mână, păcălind paznicul care îl lasă să treacă.

La casa doi, Cătălin Ștefănescu, șef de raion la scenarii dramatice, trece prin scaner un Sașa Pană cu Dan Radulescu lipit strâns cu scoci, ca o bere la ofertă, cu cipsuri anexate.

Afară e o seară friguroasă de februarie, iar în Mega dau buzna ca să se încălzească doi juni, îmbrăcați în talent din cap până în picioare: Anghel Damian și Bogdan Cotlet. Anghel e foarte dandy, așeaa, și descinde în forță, de parcă Domnul nostru Mihai Eminescu s-ar afla la a doua pogorâre pe pământ. Bogdan nu e însoțit de vreo descriere.

Dragos Huluba pășește diafan printre rafturi, plutind prin istoria literară pe un ritm de step reprimat.

O doamnă de la Mega mai bagă repede la raionul de patiserie, delicatese și gogoși suprarealiste niște Sesto Pals cald și niște Grigore Cugler, ediție limitată. Ilona Brezoianu și Samson Andreea se bat pe ultimul colț de Ionatan X. Uranus.

Dintr-un ungher, vag neimpresionat, George Mihăiță, managerul general al Mega-ului, nu intervine, ca și cum în viața asta le-a văzut și le-a trăit pe toate. Poate trăi și acest succes de casă, bine-mersi.

Îi impulsionează însă cu o privire motivațională pe Ștefănescu și pe Dabija, care grăbesc ritmul de scanare. Se scanează pofta de joc - bip, nebunia - bip, înjurăturile la adresa conformismului și lâncezelii din teatrul românesc - bip, xenofobia - bip, feminismul - bip, Durankulak pământ românesc - bip, inteligența spectatorilor - zoink (aici dă eroare), litera D - Dip.

Legendă.

Înlocuiți „megaimaj“ cu „Teatrul de Comedie“ și vă dă „Afară, departe, pe câmp“, spectacolul regizat de Alexandru Dabija într-o sală studio cât un megaimaj mai mic, cu o scenografie formată 90% din cuvinte și care are toate șansele să prindă locurile de sus într-un top al celor mai bune spectacole românești din 2020. Sau februarie 2020, pentru cei mai sceptici.

Flerul pentru umor al scenaristului Cătălin Ștefănescu e excelent absorbit de personaje. Genialitatea le dă din când în când târcoale actorilor de la Comedie și îi mușcă și de gură, lăsându-i fără replică, exact la finalul spectacolului. Tocmai atunci când ne vine și nouă impulsul - ca un dicteu automat - de a aplauda cu un la fel de mare talent.

Explicație foto: într-un tomberon, actorii ard convențiile sau platitudinile și creează noi curenți de aer dramaturgic dintr-un trecut literar pe care l-am uitat / sau ignorat / sau poate că nici nu l-am cunoscut vreodată, pentru că am fost prea proști. Dar mulți.

Foto: Adi Bulboacă

Poetul invizibil versus bărbați diverși.

De fiecare dată când un bărbat din bloc bătea un cui în perete

Poetul invizibil scria un poem

Atunci când bărbații orașului au instalat o colonie pe Marte
Poetul invizibil a ajuns acolo
Pe un post de ținător științific rangul 2

Adică aducea cheia de 14 când bărbații planetei o cereau
De fapt aducea toată cutia cu scule, pentru că nu știa ce e aia o cheie de 14

Sau ținea în mână chestii, precum lanterna, cârpa îmbibată de ulei sau berea bărbaților care reparau generatoare sau sateliți

Când un vecin a început să dea cu bormașina după ce a mâncat o ciorbă
Așa cum orice bărbat care se respectă o face

Poetul invizibil a scris următoarele versuri
Invizibile
Inspirat de cadența acelui înfiorător dispozitiv
Unul dintre versuri conține o înjurătură bine plasată
..................................................................................
..................................................................................
..................................................................................
..................................................................................
(spațiu gol pentru versurile invizibile)

Când bărbații planetei își dădeau cu gel pe părul proaspăt provenit dintr-un implant
Pentru a semăna cu Beckham, Brosnan sau Butler

Poetul invizibil se mulțumea să știe
că e un pic mai drăguț decât Mr. Bean.
De parcă asta ar fi contat.
(o clarificare legată de frumusețea poetului invizibil, aici)

Una peste alta
Poetul invizibil știa
În sufletul lui

Că urma să existe o continuare a acestei povești
A acestei comparații cu puternicii bărbați ai comunei noastre
Și, bineînțeles că
asta nu îl deranja câtuși de puțin.

altele din vieața omului invizibil.

Fotografiem cafele băute.

O cafea băută după o despărțire, ca o cafea abandonată, ca o cafea cu care nu ai mai știut să vorbești
O cafea cu bacșiș mic lângă
O cafea în care cineva a desenat o frunză oarecare
Sau o lebădă micuță
Cafele lungite cu apă
Înecate în frișcă
Mutate de colo-colo în așteptarea unei conversații în care să ți se spună în sfârșit ceva

Și supremele, reginele cafelelor braziliene, columbiene sau contrafăcute
Cafeaua neatinsă, pentru că ți s-a dat o veste importantă și a trebuit să fugi
Ai uitat de un deadline
Sau
Ai aflat că a murit cineva
Și ți-a rămas în linguriță o lacrimă pe care n-ai putut s-o plângi chiar acolo
Sau ți s-a născut primul născut și a trebuit să sari peste zece galaxii deodată ca să ajungi în noul tău univers, schimbând două UBER-uri

Ai fotografiat cu memoria ta vizuală toate aceste cafele
Și ar fi fost și mai multe
Dacă, între timp, chelnerița care n-a băut suficiente cafele
nu ți-ar fi vărsat ceaiul tău Earl Grey cu lapte și cu miere peste telefon
în timp ce scriai.

(Foto: Timișoara, într-un anotimp cu cafele memorabile)

Omul invizibil a întâlnit.

Omul invizibil a întâlnit un orb pe trecerea de pietoni de la Iancului

Știți, acolo, la Intermacedonia

S-au salutat, ca și cum s-ar fi cunoscut de mult

S-au oprit chiar în mijlocul petrecerii de pietoni

Pietonii dăduseră ad-hoc o mică petrecere ca să sărbătorească întâlnirea spontană, neașteptată și minunată a celor doi prieteni

Oamenii s-au dat jos din mașini și au strigat surescitați:

Hei, uite-l pe omul invizibil

Ce mai faceți, domnule invizibil?

Ce ne bucurăm să vă revedem!

Aproape că vă scoseserăm de la întreținere, dar ce fericiți ne faceți în continuare că veți contribui la fondul de rulment!

Oameni în toată firea dădeau cu căciulile de pământ de bucurie

Și era destul de ciudat, era un februarie cu 17 grade

Omul invizibil s-a uitat la ei

I-a străbătut pe toți cu o privire nemiloasă

Și le-a zis, verde în față, deși invectivele lui erau transparente

Iertați-mă, cred că mă confundați!

Cred că mă confundați cu un om invizibil mai celebru

Și a plecat

În scrâșnetul dezaprobator al tuturor administratorilor

care apucaseră deja

Să-l pună pe lista de întreținere a câtorva scări de bloc.

(Mai multe episoade din vieața omului invizibil)