joi, februarie 12, 2009

coafeza a spus.

pentru următorul enunţ, verbiaj a fost comparat cu Stanley Lubrick: "O femeie este o sfântă. Până se stinge lumina".

decolteurile furioase mă stânjenesc. Nu pot să mă uit la ele, deşi ele se uită fix în ochii mei. Femeia care îşi preamăreşte un asemenea element mă face să fac rime de genul eu puhav şi ea vivantă, prostălău şi ea savantă, bălălău, ea ravisantă.

doar două ore m-au despărţit de ora la care am scris aceste rânduri

am traversat până vizavi

coafeza a spus: „De ziua mea, bărbată-miu mi-a dat bani şi mi-a zis să-mi iau eu ceva de ei. I-am zis că nu-mi iau nimic, nu vreau bani. Şi a doua zi de dimineaţă m-am trezit cu 41 de trandafiri puşi pe pernă. Mi-a venit să fac spume, să-i dau cu ei în cap. Cum să dai 3 milioane şi ceva pe trandafiri, mai bine mi-i dădea mie să-mi iau nişte cizme“.

apoi m-a sunat vineri cineva de la Brăila să mă invite la un eveniment, sâmbătă. „Cam din scurt“, i-am zis. „Mi-am făcut alte planuri. Din păcate, nu vă pot onora cu prezenţa“. Adică grandomanie.

apoi cartea lui Kurt Vonnegut m-a aruncat într-un cutremur de timp, din 2009 până în 1996 când a scris-o. Şi pentru că eram în metrou, aproape că am uitat să cobor la staţia la care trebuia.
Mi-au acaparat atenţia o chestie („Se zice că la bătrâneţe primele lucruri care te trădează sunt picioarele şi vederea. Nu-i adevărat. Primul lucru care începe să scârţâie e parcarea paralelă“) şi încă o chestie: „Era unguroaică. Vorba unui vechi proverb: «Dacă ai un prieten ungur, nu-ţi mai trebuie şi un duşman»“.

la staţia Timpuri Noi, metroul s-a deschis chiar între picioarele unei femei. 25 de ani, păr drept, lung, gene răzvrătite, mapă scurtă, fustă scurtă, privire lungă. Adio, Vonnegut, bună dimineaţa tocuri cotropitoare.

şi o melodie care începe într-un fel şi se termină în altul.



Andrew Bird - Effigy

16 comentarii:

Indelible Bonobo spunea...

mi-ar fi placut sound clip-ul sa fie chiar Timpuri Noi. eventual cantat de coafeza, in ritmuri orientale.

Anonim spunea...

ți-a priit pauza la fel de bine ca lectura as far as I can see. and read!

pantacruel spunea...

ravisant! bravo MAESTRE :)

Alina Zaharia spunea...

:)Eu chiar am ratat odată staţia "de serviciu" din cauza lu’Baranga - Satirice. În faţa mea un tip cu ochii negri în suspans pe un ten alb, umbriţi de gene întoarse măturistic...mm... Am continuat să citesc.

Anonim spunea...

domnule, ma bucur ca te-am descoperit. scrii intr-un fel :)

verbiaj. spunea...

inbonobo, chiar, statia timpuri noi, coafeza... lucrurile s-ar fi legat.

djer, pauza de sine nu miroase-a bine.

panta, la fel i se zice si lui cristoiu.

alina, m-ai tinut in suspans. tipul era personaj in carte, nu?

jinx, cu acest compliment ti-ai facut o intrare triumfala pe blogul meu :)

runbaby spunea...

domnule, chiar ca :)

anadana spunea...

Asadar :sa nu uitam sa iubim trandafirii, sa nu uitam de noi in metrou, sa invatam din inteleptele proverbe.Ar mai fi ceva? Sa mai citim cand avem timp...Si...da, scrii intr-un fel.

alexedi spunea...

seamana cu fleet foxes, f fain. ma plec in fata doamnei angela, coafeza.

innuenda spunea...

Verbiaje, eşti cam mişto pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. Îmi place ce asculţi, ce scrii, ce citeşti, ce mărturiseşti.:)

(Sigur, mai şi scrânteşti aripa libelulii uneori. Doar eşti om. Da-n rest eşti pe gustul meu.)

innuenda spunea...

Libelulei! Da?!:D

Alina Zaharia spunea...

Nu era în carte. Era exact în spatele femeii de 25 de ani, cu păr drept, lung, gene răzvrătite, mapă scurtă, fustă scurtă, privire: urmează staţia Izvor, cu peronul pe partea dreaptă...

verbiaj. spunea...

miruna, tu chiar ca te intreci cu gluma. tu pe bicicleta, ea pe jos. cine castiga?

ana, sa nu uitam sa ne amintim sa nu uitam. si da, si tu citesti intr-un fel...

alex, fleet foxes au un album de cinci stele, andrew de patru (pe care il ai pe mail)

innu, imi place sa scrantesc si aripa libelulii, si pe a libelulei, desi nu schinguiam insectele in copilarie. dar sa dai chix e fascinant, arata-mi tu unu care n-a dat si il mananc cu chix cu tot.

alina, atunci era o norocoasa. multe femei n-au in spate nici un barbat.

alexedi spunea...

1. :) multumesc
2. adevarat, da eu am descarcat un dublu album, cd1 da, e de "4"
3. DAR cd 2 instrumental e MINUNAT.
ce-mi place sa aflu de muzici huha!

innuenda spunea...

Pricinosule!:D

Alina Zaharia spunea...

Iar altele mai puţin norocoase n-au nici măcar în faţa lor...un bărbat care să citească.:)