În depărtarea splendidei tristeţi. Nimic, n-am vrut să spun nimic.
În aşteptarea veşnicului Mai e blocul rece ca o inimă care a stat.
Ziua de mâine a început deja să fie ieri.
Trupurile strivite sub pături îşi obişnuiesc carnea cu primele tresăriri
de căldură.
Pisica vecinei de la 6 se zvârcoleşte aprig în vis, de se aude până la 7.
Tot la 7, slăbănogul simpatic căruia i se va zice tată încearcă să-şi ducă
numele mai departe.
Imposibil arogant, un înger parchează neregulamentar şi o lasă pe avarii.
Are de rezolvat un caz urgent. Doi sticleţi îi trântesc o amendă
de-i sar fulgii. Neîndoielnic, pacientul îngerului a meritat toată osteneala,
trasul pe dreapta şi cele trei puncte de penalizare.
Semafoarele din el s-au sincronizat toate pe verde, la 40 de fericiri la oră.
În clădirea de vizavi vorbeşte neauzit un gând cu păr alb: "Iubesc ironic şi cu superioritate
amintirea teribilelor primăveri de altădată. Cu beţii la propriu şi ocheade la figurat,
cu strângeri topite de mâini şi zambile în flăcări".
Împiedică-mă, ţigancă, de un coş plin cu frezii nebune şi o să-mi vând şi cămaşa
de pe mine să ţi-l cumpăr.
