Jurnalul omului invizibil.

Omul invizibil era un bărbat frumos, dar asta nu prea conta.

Ceilalţi ştiau de existenţa lui palpabilă, aflaseră de el de la televizor, din ziare sau chiar pe propria piele, pentru că în momentele în care el se îmbăta crunt, se lovea din greşeală de oameni pe stradă şi îşi cerea iertare.

Sentimentul era reciproc. „Scuzaţi-mă, domnule invizibil, nu v-am văzut, v-am călcat, v-am murdărit cumva pantofii?“ „După cum ştiţi, asta nu prea contează“, le răspundea el.

Pe tot ce punea el mâna, devenea invizibil. Prietenii mai în vârstă care îşi vizitau copiii în America îl mai rugau din când în când să le treacă ilegal prin detectoarele de armament de la aeroport sticlele de apă plată, butoaiele cu varză şi brânza de burduf.

Una peste alta, omul invizibil era considerat foarte cool în lumea oamenilor vizibili.

Când punea mâna pe buza arsă a unei cămile, setea devenea invizibilă.

Când era invitat în emisiunile tv, milioane de oameni erau cu ochii pe el.

Când stătea la coadă la alimente, în mijlocul cozii se întâmpla un vid pe care ceilalţi participanţi la coadă îl respectau.

Dintr-un considerent patetic şi miraculos, omul invizibil se stabilise în România, deşi putea trăi oriunde în lume. Îi plăcea foarte mult ciorba de burtă.

Unii zic că omul invizibil nu există. Îi contrazice o secretară care şi-a încheiat ca niciodată bluza până la ultimul nasture pentru că a simţit o privire stranie aţintită asupra ei. Pe omul invizibil l-a trădat, atunci, un foarte cinstit chiorăit de maţe.

Dânsul are un secret pe care mi l-a spus într-o seară, când l-a luat berea pe dinainte. În fiecare dimineaţă, la ora 4.34 el se poate vedea pentru o treime de secundă în oglindă. Dar i-a fost mult prea lene şi teamă să se uite. Teamă că s-ar putea să fie chiar urât. De parcă asta ar conta.

Deşi are mulţi prieteni orbi care au traversat cu mâinile lor busolă faţa lui aspră şi care i-au zis că are o moacă destul de faină, dar cam tristă. „Mai bărbiereşte-te şi tu“, i-au spus. „Să arăţi mai fresh“. Şi el n-a avut încotro. S-a bărbierit pe neve.

Ca să-l consoleze, amicii nevăzători l-au asigurat că pentru ei întreaga lume este invizibilă. „Dragă, nu te simţi discriminat, din acest punct de vedere“...

Într-o seară absolut obişnuită, cum îi plăcea lui s-o numească, deşi poate că n-a fost chiar aşa, dânsul a coborât la Universitate. A luat-o pe jos până la Armenească, unde a făcut o singură fotografie cu telefonul mobil. Acesta sună uneori foarte vizibil, trădându-l în cele mai neaşteptate situaţii.





Arcade Fire - Wake Up


foto © verbiaj/omul invizibil.

7 predispoziţii la dialog.:

pushthebutton spunea...

Ha, ce frumos, domnule! Obişnuiam să mai cobor la Universitate, dar nu m-am întâlnit cu Invizibilitatea Sa. În oraşul ăsta unde dragostea şi insectele supravieţuiesc pe stâlpi.

verbiaj. spunea...

dacă vei vedea vreodată o bicicletă care îşi ţine echilibrul singură prin traficul infernal înseamnă că el e.

pantacruel spunea...

l-am vazut si eu cu un ochi. avea strabism :)

pantacruel spunea...

si am uitat sa zic, era pe un pegas schiop!

InBonobo.com spunea...

am trimis pagina cuiva. s-ar putea sa-i placa. daca vrei, ii spun ca sunt tu.

verbiaj. spunea...

zamo, adauga-ma pe messenger, daca folosesti acest uluitor serviciu de comunicare. verbiaj@yahoo.com

.uleţ spunea...

Imi place poza ce o ai la profil.

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template