La Convenţia Internaţională a Oamenilor Invizibili ţinută în 2003 la Malmö, într-o sală goală, plină de oameni invizibili, se luase hotărârea să se ridice din temelii un oraş în care toţi să trăiască în armonie.
500 de suflete s-au mutat în oraşul idilic, cu arme, bagaje şi televizoare. Se aşezaseră acolo cu sprijinul guvernului laic vizibil, care îi implorase să presteze munci în folosul comunităţii, cu promisiunea că o să-i plătească în cârnaţi. Oamenii invizibili acceptaseră cât ai zice bratwurst.
Oraşul nu fusese nicicând mai sigur. Bâte invizibile zburau prin aer pocnindu-i părinteşte peste ceafă pe răufăcători. Oameni invizibili supraponderali stăteau comod în fotolii şi supravegheau marile intersecţii, amendându-i pe cei care depăşeau coloana sau care treceau pe culoarea albastră a semaforului.
Locuitorii oraşului idilic se îndrăgosteau pe rând şi de multe ori pe neaşteptate. Stăteau de vorbă, se sorbeau din ochi la un pahar de vin, iar când ajungeau să facă dragoste constatau că ea are nanism iar el, după toate aparenţele, e un negru destul de bine articulat. Dar asta nu prea conta.
Oamenii invizibili erau oameni normali şi câteodată chiar mai mult decât atât.
Îşi duceau existenţa în linişte, până în clipa în care o bandă de răufăcători invizibili („Gaşca Spectrală“) a început să terorizeze mapamondul. Sunt convins că, dintre toţi, veţi ţine tocmai cu ei.
Sau cum zicea, adesea, un om invizibil mai ghiduş. „Fraţilor, situaţia s-a complexat!“. Enorm de mică dreptate avea.
foto © verbiaj/omul invizibil.
10 comentarii:
scena ta de dragoste ma duce cu gandul la aventura piticei madonei cu uriasul dennis rodman :)
mă’ntreb de oamenii invizibili vorbesc audibil.
Eu tin cu supraponderalii din intersectie. Gasca spectralilor au o culoare prea spectrala pentru gusturile mele.
panta, eu cred ca dennis rodman se facea de foarte multe ori mic in fata madonnei.
o.o., sa stii ca da. cunosc un om invizibil care sta destul de prost cu auzul si vorbeste foarte tare. sunt si ei ai nostri, ce sa le faci.
darael, ei se considera foarte cool, un fel de justitiari, politisti care au in loc de bastoane niste batoane de snickers.
zice textul : ca oamenii invizibili existau...ca se indragosteau pe neasteptate...ca erau oameni normali si cateodata chiar mai mult de-atat...ca unul era chiar ghidus...Pai, eu ma intreb: de unde ma cunoaste omul-autor, daca-s invizibila? o fi extraterestru??
si totusi, eu tin cu imponderabilii si-n cel mai rau caz cu subponderalii, care sunt foarte slab reprezentati in relatare. a doua chestie ar fi ca vreau sa-ti trimit ceva oarecum confidential in urmatoarele cateva ore si nu stiu cum. tu ce zici?
Ba nu.
De fapt, eu sunt motanes şi nu prea pot să las comentarii la tine pt că nu ai opţiunea "Nume / Adresă URL". Ia o măsură!
aseara a fost la procinema 'omul invizibil', cu kevin bacon; a fost un fel de avantajul tehnologiei asupra spiritului, au facut harcea parcea jurnalul amoros al omului invizibil.
de ce n-ai trimis jurnalul la hollywood? invizibilul kevin bacon a intrerupt povestea la strecuratul in apartamentul doamnei si, dintr-un voyeur cumintel, care ar fi putut fi satisfacut de aroma cafelei de dimineata in compania halatului ei usor cazut, a ajuns un violator. ce inseamna si graba asta....
mi s-a luat si am trecut pe hallmark, la medium. is ca o doamna care a luat valium :-s
www.mariusaldea.wordpress.com
motanes, lasa ca o sa stiu ca zenit esti tu :) la mine nu se pot lasa comentarii cu nume simplu, dupa cate stiu, doar anonimii nu mai au loc.
miju, vazusem si eu faza din filmul cu bacon, imi era mila de el, ma gandeam cum o sa vina iarna si o sa dardaie de frig pe strazi. oamenii invizibili pe care ii cunosc eu au un avantaj. orice treanta pun pe ei devine invizibila, deci 1-0 pentru ei.
Trimiteți un comentariu