Ies frumos de la spectacolul „Trei surori“ al lui Radu Afrim, de la TNB, și nu-mi aprind o țigară, pentru că nu fumez, dar o idee tot îmi vine. Mă gândesc ce l-ar întreba cele trei surori pe Cehov dacă, printr-un miracol al existenței, ar putea face asta.
Dar stai, îmi zic, avem miracol și aici, la noi, în acest frumos orășel de provincie care este Capitala. Cele trei surori trăiesc, prin cine știe ce cartiere bucureștene, cu apă caldă sau nu, dramaturgul e în viață, bine-mersi, Cehov trage și el cu ochiul, probabil. Fără să dau măcar pe la bibliotecă, reușesc să iau urma celor trei surori. Olga (Natalia Calin), Mașa (Raluca Aprodu) și Irina (Flavia Giurgiu) intră în joc și îi pun fiecare câte o întrebare lui Radu, iar Radu, aici în rolul vieții lui, adică al lui Radu Afrim, le oferă reporterițelor noastre acest interviu ne(firesc) de liber.
Olgăi îi spune: „Sorry, am negociat multe cu Cehov, dar nu mi-a trecut prin minte să-l combin să mă lase să te fac fericită.“
Irinei îi spune: „Nu m-am gândit nicio secundă să vă plimb printr-o pădure de simboluri, ci mai degrabă să vă părăsesc într-un cosmos de simțuri. Pe voi și pe spectatorii deschiși la această aventură.“
Mașăi îi spune: „Ești ca spectatorii care vor să înțeleagă. Totul, dacă se poate! Mai mult decât regizorul. Mai mult decât autorul piesei“.
Când merg la un spectacol de Radu Afrim mă simt chill, pentru că nu mă duc cu mintea blocată. Și mi-e foarte ușor să înțeleg, pentru că știu că poezia traduce întotdeauna totul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu