Ce minunat ar fi.

“Ce minunat ar fi ca, la moartea unui om, să aibă loc, în afara parastasului, şi un fel de adunare comemorativă la care să vină numai sacoşele din viaţa lui. Să se înfăţişeze toate care au fost, din fragedă copilărie şi până-n pragul morţii, şi să povestească fiecare sacoşă ce lucruri a ţinut pentru acel om. Să se bucure, să glumească, să râdă, să bocească, să se certe pe amintiri, să se bucure şi să-l regrete. Toate sacoşele. Mi-ar plăcea, de exemplu, ca sacoşa mea galbenă să pomenească la acest ipotetic parastas că a ţinut într-însa, vreme de vreo două săptămâni, romanul „Idiotul" de F.M. Dostoievski, pe care-l citeam în metrou, în drum spre serviciu. Iar în cartea asta era unul ciudat, prinţul Mîşkin, care ţinea în mâini o bocceluţă. Şi în acea bocceluţă, ce credeţi că se afla? Frumuseţea! Frumusețea va salva lumea”.

#cartiredescoperite / Petre Barbu, “Iubitele noastre sacoșe” (“Până la capătul liniei”, Editura Cartea Românească, 2012).