Cum a mai trăit poetul invizibil.

Poetul invizibil risipitor a trăit niște ani goi
în care nu și-a mai putut vedea gândurile.
Tot ce a simțit a fost invizibil.
Tot ce a sperat a fost invizibil.
Tot ce a iubit a fost invizibil.

Muzica pe care a tresărit a fost inexistentă.
Florile pe care le-a mirosit au fost lipsite de sens.
Pașii pe care i-a făcut aleatoriu pe stradă nu l-au dus nicăieri.
Poetul invizibil a uitat să se mai privească până și în oglindă.
Întrebarea lui preferată, de ce?, l-a părăsit până și ea.

Poetul invizibil a alunecat printre propriile versuri și a dispărut într-un neant
pe care l-a putut atinge.

A fost la teatru acest poet?
Da, acest poet a fost pentru a doua oară la spectacolul
„Despre oameni și cartofi“, zburând dinadins 500 de kilometri
pentru a încerca din nou să înțeleagă.
Și de data asta a înțeles mai bine.

A văzut vreun film bun acest poet?
Da, acest poet a descoperit rețelele de streaming online
și a căzut de multe ori într-o uitare genială.

A ascultat vreo melodie frumoasă acest poet?
Da, acest poet a încercat să se mai redreseze un pic
și a reușit să asculte o melodie frumoasă
până la o aproape epuizare. 

altele din vieața omului invizibil.

Ce minunat ar fi.

“Ce minunat ar fi ca, la moartea unui om, să aibă loc, în afara parastasului, şi un fel de adunare comemorativă la care să vină numai sacoşele din viaţa lui. Să se înfăţişeze toate care au fost, din fragedă copilărie şi până-n pragul morţii, şi să povestească fiecare sacoşă ce lucruri a ţinut pentru acel om. Să se bucure, să glumească, să râdă, să bocească, să se certe pe amintiri, să se bucure şi să-l regrete. Toate sacoşele. Mi-ar plăcea, de exemplu, ca sacoşa mea galbenă să pomenească la acest ipotetic parastas că a ţinut într-însa, vreme de vreo două săptămâni, romanul „Idiotul" de F.M. Dostoievski, pe care-l citeam în metrou, în drum spre serviciu. Iar în cartea asta era unul ciudat, prinţul Mîşkin, care ţinea în mâini o bocceluţă. Şi în acea bocceluţă, ce credeţi că se afla? Frumuseţea! Frumusețea va salva lumea”.

#cartiredescoperite / Petre Barbu, “Iubitele noastre sacoșe” (“Până la capătul liniei”, Editura Cartea Românească, 2012).