Ce dor mi-a fost de textul ăsta!

și, când vii,

să nu uiți să-mi aduci viața aia frumoasă în care sunt iubit, în care nimeni nu a auzit vreodată de bani, în care cărțile zboară ca niște gânduri galbene pe cer, în care muzele adorm goale pe unicorni, în pădurile alea în care toate frunzele vibrează, foșnesc a tine, să-mi aduci viața aia frumoasă în care autobuzele sunt pline cu umbrele desfăcute - unele mai firave, altele umflate, grase, pline de vânt, umezeală și întâmplări îmbrățișate, în timp ce oamenii aleargă prin ploaie, orbecăind de atâta dragoste, da, viața aia în care elefanții sunt niște munți de ciocolată, iar munții sunt din înghețată, sânii sunt de catifea, copiii nu îmbătrânesc, bătrânii nu mor, zâmbetele nu apun, soarele îl purtăm pe degete, poate chiar prin păr dacă ar fi viața pe care mi-ai promis-o, să nu uiți să-mi aduci viața aia în care poezia se administrează intravenos, în care nimfele vor deschide școli de eroism, curvele școli de teatru, hoții academii de astronomie și haiducii săli de fitness, viața aia în care ne vom bea cu toții speranțele din cești fine de china, vom purta peruci împletite de păianjeni sătui, și o să aștept autobuzul cu 105 umbrele să mă ducă prin munții în formă de cozonac, viața aia în care urșii de pluș cresc în grădină și apar după felia rece de pepene din august, în care oboseala are gust de vată de zahăr, sau chiar de ananas, că e mai ușor de făcut, vor veni trenuri pline de ananas pentru stadioane, orașe întregi de oameni obosiți și o să vii să le spui ‘treceți-vă ananasul ăsta peste frunte, domnule, și dumneavoastră, doamnă’ și ei și-l trec și viața are gust de plăcintă cu mere, caldă, cu puțină crustă la marginea tăvii, cu miros de scorțișoară și omăt de zahăr deasupra și când o să mă muști de buză, cum făceai înainte să pleci cu autobuzul cu 22 de umbrele, o să țășnească apă minerală, pe buzele mele o să se așeze bătrânii cu artroză, ah, da’ ce bine vă stă cu mofetele alea atârnate la urechi! vai, mulțumesc pentru compliment, să-mi aduci viața aia în care plecăm trei luni pe an în jurul lumii la vânătoare de furnici, numai noi doi și trilioane de furnici cu suflet alb, sau e atât de mic că nu există? să nu uiți să-mi aduci viața aia frumoasă în care vii, bine?

via pushthebutton.ro
în rest, nici eu nu m-am schimbat prea mult, ceea ce sper să fie, totuși, bine.