Din punctul meu de vedere, e piesa anului.

de pe albumul Swanlights - Antony and the Johnsons, 2010)

via Maria.

Am emoţii în timp ce aştept acest film.

Îmi doresc foarte tare să văd „Somewhere“, cel mai recent film al Sofiei Coppola, care tocmai a câştigat Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia.



şi melodia care te plesneşte în secunda 39.

Mi-aţi face un bine dacă v-aţi uita la clipul ăsta

NEWS ALERT!

Pe acest blog m-am obişnuit să-mi fac singur ştirile. Iar ştirea zilei este emoţia complicată din această piesă. Arestaţi următoarele şapte minute din viaţa voastră şi vă asigur că nu vor mai vrea să renunţe la cătuşe.





Sophie Hutchings, la albumul ei de debut, pe care îl găsiţi aici, pare sora mai mică dintr-o familie cu patru fraţi: Nils Frahm, Max Richter şi Ólafur Arnalds.

O întâlnire cu Martin Scorsese.

În „Interview magazine“ am citit un foarte frumos şi spontan interviu pe care Martin Scorsese i l-a luat lui Michael Pitt.

Martin Scorsese: Why don't you tell people a little bit about how you first met me at the Waldorf-Astoria in New York that night to talk about Boardwalk?

Michael Pitt: Well, I was about to move out of my apartment because I was so broke. I'd sort of made a pact with myself that I wouldn't take a job unless it was interesting to me, and I became broke very fast. When I found out I had the meeting with you I realized that I needed something to wear, so I called Armani and begged them to lend me a suit that I would give back to them right afterward. I felt like it was very important for me to be in a suit when I met you. So I put on this really nice suit and got on the subway to go meet you. I had this feeling of, Okay, I look presentable. But I was very nervous. And then when I walked into the Waldorf and was waiting to meet you down in the lobby, maybe five people asked me where the bathroom was because they thought I worked there. [both laugh].



Pe HBO SUA o să înceapă în 19 septembrie serialul „Boardwalk Empire“.

de citit şi interviul Nicole Kidman - Marillon Cotillard, unde Nicole face pe ziarista şi Marillon pe vedeta.

Cvasimilitudini (concept îmbrăţişat).

„Cu cît turma este mai turmă, cu atît păstorul este mai singur. Trebuie ca, din cînd în cînd, o oaie să se rătăcească pentru ca o singurătate să vină să vorbească singurătăţii lui.“ (Gustave Thibon, Ignoranţa înstelată, Humanitas, 2003, p. 233 (via Andrei Pleşu).

Eu, Mr. Nobody.

Nu ştiu ce voi mai scrie aici şi tocmai asta e frumuseţea patetică dintre mine şi voi.

Am 99 de ani, am blogul de fix 68 de ani şi două zile, am ajuns la însemnarea cu numărul 1 milion opt sute de mii şase sute şaişpe virgulă trei, au fost zile în care am scris neîntrerupt, aruncându-mă pe taste ca un adolescent pe revistele porno obscen înfofolite în ţiplă, ţipând de plăcere când trăiam orgasmul unui joc de cuvinte, scriind poezii pentru femeile care treceau pe sub fereastra mea, adâncindu-mi degetele în visurile lor nescrise, tastele începuseră să aibă ticurile din fantasmele lor, eu însumi am trăit câteva vieţi din pixeli, încercând să fiu un anonim nesingur.

Am fost de faţă atunci când soldatul universal valabil i-a tras un glonţ de cuvinte în cap poetului invizibil risipitor, după ce l-a insultat, l-a scuipat şi i-a spus: „dezminţi de îngheţi apele“, poete.

Am 99 de ani şi încă îi mai citesc pe Woody Allen, Kurt Vonnegut, Eugène Ionesco, Panta, Dede şi Djerzinski în ordine aleatorie, ca să nu se supere. Mulţi dintre cei în viaţă au murit de mult dar încă îşi mai ridică statuie în inima mea, prin însemnările pe care le publică datorită serviciului de postări programate, cu ajutorul căruia ne amăgesc zilnic cu peştii pe care i-au prins, pisicile de care se mângâie şi screenshoturile din propriul dormitor, lucru pentru care le mulţumim.

Îmbrăţişări voite vă acord şi să trăiesc o sută de ani!




P.S. Am ascultat albumul ăsta în 311, pe la 11 noaptea, şi m-am simţit foarte bine, chiar şi fără bilet, după o zi grea.