Duminica trecută am fost la ultima reprezentaţie a spectacolului „Ionesco. Cinci piese scurte“, la Odeon, unde am auzit următoarea replică: „Doamnă, indiferenţa dumneavoastră mă sinucide!“.
Cuvântul m-a urmărit, apoi, şi în cărţi. Mai întâi în „Apărarea invocă nebunia“ (Woody Allen).
„Am încercat încă o dată să mă sinucid - de data asta mi-am udat nasul şi l-am băgat în priză. Din nefericire, firele erau întrerupte şi n-am reuşit decât să ricoşez în lada frigorifică. Obsedat în continuare de gândul morţii, sunt mereu pe gânduri. Mă tot întreb dacă există o viaţă de apoi şi, dacă da, vor putea să-mi schimbe o bancnotă de 20?“.
L-am regăsit printre „chicotelile narcisiste“ din „Bun venit printre maimuţe“ (Kurt Vonnegut).
„Şi odată, la un cocteil, a venit la mine o fată drăguţă şi m-a întrebat:
- Cu ce vă mai ocupaţi zilele-astea?
- Mă sinucid cu ţigări, i-am răspuns.
I s-a părut o chestie destul de amuzantă. Mie, nu. Mie mi s-a părut hidos că dispreţuiesc viaţa în aşa hal, încât să sug neîncetat beţigaşele cancerigene“.
Între noi fie vorba, Vonnegut a murit, la 84 de ani, nu pentru că fuma Pall Mall fără filtru, ci pentru că a căzut şi s-a lovit la cap.
DOSAR! BONUS! Alte morţi celebre. RATING!
Într-o altă carte, pe care am devorat-o într-o zi de concediu, în timp ce trăiam bine-mersi, am mai dat şi de alte sinucideri/morţi bizare, la care vă invit să nu cugetăm absolut deloc.
- Tennessee Williams. Deschizând în 25 noiembrie 1983 un tub de medicamente cu dinţii, T.W. a murit sufocat de dop.
- Virginia Woolf. În 28 martie 1941, V.W. şi-a vârât un bolovan în buzunarul mantoului şi s-a scufundat în apele râului Ouse, la vârsta de 59 de ani. Nişte copii au găsit-o după zece zile.
- J.W. Goethe. Contrar a ceea ce se citeşte adesea, ultimele cuvinte ale lui Goethe poate că nu au fost „Mehr Licht“ („Mai multă lumină“). Cum nora sa Ottilie dădea să-şi retragă mâna dintr-a lui, el i-ar fi spus: „Hai, micuţo, mai lasă-mi o clipă scumpa ta lăbuţă“. Ceea ce este foarte diferit.
- Elvis Presley. A declarat că dacă ar exista un mijloc prin care să facă asta, ar relua legătura cu noi după moartea sa. De atunci încoace, nimic.
Mai e faină şi faza cu Nietzsche, care, de la o anumită vârstă începuse să meargă doar drept înainte, fără oprire; între 1899 şi 1900 n-a vorbit deloc, mulţumindu-se doar să-şi privească, euforic, cele două mâini (cu un aer de stupefacţie profundă). În final, când şi-a dat drumul la gură a zis ceva care sună pentru mine ca un îndemn foarte contemporan. „Într-o seară i se oferă o bucată de prăjitură pe care o savurează pe îndelete şi spune: «Iată o carte bună!»“.
Mă duc să mănânc o savarină.
3 comentarii:
cea mai frumosa moarte a avut-o, de departe, goethe. clar!
si, uite, cum mi-ai facut tu mie pofta de o savarina... :P
sa nu ti se faca rau de la atata citit.
Adaug și eu pe Albert Camus la seria neagră: a murit în accident de automobil, pe ruta spre orașul x,în timp ce in buzunarul pardesiului i s-a găsit un bilet de tren (nefolosit) pentru exact aceeași rută.
Bine, dar așa-i trebuie dacă s-a vrut filosof al absurdului!:P
Savarină zici ? :)))
Trimiteți un comentariu