Având o zi liberă de la serviciu am decis să fac o plimbare prin grădina botanică, înarmat cu un aparat foto compact deloc performant (imaginile de mai jos îmi vor da dreptate). După ce am interpretat delirul de trandafiri ca pe un îndemn la frumuseţe, şi m-am simţit la fel de înţelept ca Ricky Fitts din „American Beauty“, am decis că e mai bine să mă îndepărtez cât mai mult de mistica splendorii (concept la fel de periculos ca insolaţia) şi să mă calmez, căutând o umbră cât mai vizibilă.
Am găsit una mai puţin istovită sub un copac; mi-am convins propria umbră să rămână la soare, asigurând-o că n-o să păţească nimic, şi am intrat în spaţiul răcoros respectiv, redevenind singur. M-am lungit cât sunt de scund pe bancă, mi-am pus sacul sub cap şi am început să visez (fără prea multă imaginaţie) tot ce am găsit la îndemână la ora aceea: vântul blând şi cotropitor, sirenele de pe bulevard şi o imensă stare de bine despre care Kevin Spacey spunea, în acelaşi film, că o ai înaintea morţii.
Aceeaşi stare de bine mi se întâmplă ori de câte ori ascult albumul Midlake - The Courage of Others (2010), suită muzicală care mă urcă pe banca din parc şi mă coboară în visul dulce al unei după-amieze liniştite. Cinci texani mă ajută mereu să fiu în centrul evenimentelor, acolo unde poeziile dorm.
Piesa „Core of Nature“, care îmi place mie, o găsiţi pe trilulilu. Cu albumul, vă descurcaţi voi.
filmuleţul meu din parcşi zâmbetul lichid al lui Kevin Spacey.
2 comentarii:
Frumoase muzici DJ Verbiaj!
ia tot albumul, dom` dede!
Trimiteți un comentariu