duminică, ianuarie 10, 2010

Bine v-am.

N-o să spun deocamdată nimic memorabil la întoarcerea mea. Cu greu mi s-a făcut dor de mine, şi foarte uşor mi-a fost să ezit să revin. Dar se pare că redevin egoist, din moment ce scriu din nou în mare parte gânduri care îmi aparţin. Altruismul intră în ecuaţie atunci când voi le citiţi.

Am scris, aşadar, zeci de pagini albe, nici nu e greu, ar trebui să încercaţi, treaba are efect terapeutic. Sunt foarte uşor de citit după, în diagonală, în braille, în ce vreţi voi.

N-am văzut filme, poate că am ascultat nişte muzică, am citit cărţi până la jumătate şi am luat altele de la capăt. Am terminat anul cu „Viaţa începe vineri“, de Ioana Pârvulescu (şi un autograf delicios) şi l-am început cu „Puşcăriaşul“ lui Vonnegut (din care o să vă asaltez cu nişte fraze, sper). Mă pregătesc psihologic să văd „Viskningar och rop“ al lui Bergman, că tot face Andrei Şerban spectacolul la Cluj după scenariul lui şi, cine ştie, poate chiar o să trag o fugă până acolo.

Încerc să văd multe, să ascult şi mai multe, să spun şi mai puţine.

În 2o10 mi-am propus doar două lucruri:
1. să primesc cadou toate cărţile lui Vonnegut (când îl citesc încep să gândesc ca el şi nu mă simt deloc dezavantajat de chestia asta).
2. să văd, în sfârşit, toate filmele care s-au strâns în calculator.

Aici puteţi downloada muzica pe care am pus-o pe blog în 2009, am strâns-o special pentru voi. Cam 95% tot ce mi-a plăcut de pe albumele din 2009, restul piese mai vechi.

Aşadar, sigur o să ne mai întâlnim pe aici.

P.S. Dacă nu mi-aţi dus dorul, nu vă condamn. Se mai întâmplă.

15 comentarii:

Zvârluga. Zvârluga Bond spunea...

Bine că ai venit.

domnisoaraT spunea...

Bine te-am :)

Miju spunea...

Bine ne-ai!

noi te-am...

Anonim spunea...

bine-ai revenit printre noi şi la mulţi ani. :) şi spor la primit cărţi şi la văzut filme.

verbiaj. spunea...

da, voi m-aţi. mi-era mai dor de voi decât de mine. în rest, am rămas aceiaşi.

pantacruel spunea...

aceiasi egocentrici, verbiaj :p
am rasfoit si eu puscariasul lui vonnegut, astazi, la un supermarket.

astept cu inters 'pasajele rele' din carte si promit ca voi vedea curand viskningar och rop - pe care nu mai stiu exact daca l-am fumat sau nu (in studentie) :)

dana spunea...

Semne bune anul are!Ieri Aki, azi tu!
Bine ai revenit!Sa ai un an bun!

innuenda spunea...

Mi-a fost dor de tine, verbiaj! E o comunitate tâmpită, de fantome (panta!) pe blogurile astea, care face lucruri de mirare: cum ar fi, să-ți fie dor de oameni pe care nu-i știi, da-i cunoști, altfel, bine!:)

pantacruel spunea...

:)
asa e. nu pot nega!

verbiaj. spunea...

panta, ti-am facut pe plac cu pasaje bune din carte.

dana, sa ai un an strasnic.

innu, ma bucur ca ai ajuns sa ma cunosti in versiunea mea spectrala.

verbiaj. spunea...

kicks ass tot albumul, strelnikov, cum ajung acasa ti-l vâr pe mail.

Anonim spunea...

pls do, thx.

am mai bifat ceva einaudi, not so good though.

innuenda spunea...

verbi, așa zice și Biblia: întâi vinul cel bun!:P

Anonim spunea...

merci encore. chiar e soundtracku adecvat, azi :)

Aky spunea...

Ba, ti l-am dus. Dorul. In ciuda. Dar, mai ales, pentru ca.

"Incerc să văd multe, să ascult şi mai multe, să spun şi mai puţine."
Incomensurabil de "tu". Si misto.

Sa ramai acelasi fain, fin, frenetic.