Şi ajunge.

Îşi printează lacrimile pe o foaie A4, păstrată special pentru asemenea ocazii, şi pleacă.

Deschide ezitant uşa compartimentului. „Ne pare rău, doamnă, dar toate locurile comune sunt ocupate“.

Trenul pune câte un pas rotund înaintea celuilalt şi ajunge. Acolo unde liniştea devenise de mult literatură.

Tristeţea obosită din ochii ei coboară prima, atentă la treapta lipsă, care o poate arunca imediat între şine. Drumul a fost lung. Kilometri de eternitate. Nici nu ştie câte ore au trecut. A stat mult pe coridor, în semiîntunericul sacadat. Deloc atentă, respirând nonşalanţa ţigărilor nestinse. Umbra trenului a doborât fără excepţie toţi copacii.

Pasul ei atinge peronul pe care nu o aşteaptă nimeni. E o primăvară de-ţi vine s-o tai cu cuţitul, iar marea nu e deloc departe. Atât îşi mai doreşte. Marea îi priveşte cu un ochi critic nemărginirea şi o lasă să ajungă în ţara de nicăieri.

Aici, banalitatea e doar o urmă târzie, cuvintele demonetizate nu-şi pierd niciodată valoarea, umbra avioanelor ocoleşte de data asta toţi copacii, primăvara are o traiectorie precisă, mergând în mai multe direcţii deodată, frumuseţea pământului devine ca niciodată eternă, şniţelele gudurate sunt noile animale de casă şi aşteaptă să fie bătute prieteneşte pe umăr, iar lacrimile sunt printate direct pe obraz.

Aici unde liniştea devine, între timp, literatură.


Lady & Bird - Malmo Livs