Andrew Minune.

În clipele astea amorţeşti, iar aerul devine mic şi nu-ţi
mai intră printre coaste; muşuroaie de licurici ţi se ridică
în epidermă, iar Dumnezeu este clar şi ştie că ţi-a fost poftă
să rozi ca pe un os, o minune.

Futilităţi.

O mâncărime burlescă între sprânceana din mijloc.
Am eu acum.

Mă duc s-o scarpin cu o încruntare, maximum două.
Revin după.

Un fotoliu cald pentru viitorul primar.

Flexibilitate.

7 minute băgate în priză.

Adolf Chaplin.

Pălăria care transformă un diavol într-un înger.

Via.

Funny şi amuzant.

Dacă intraţi aici o să vedeţi în ce hal furculisionist e
tradus blogul meu, pe google translate.

O fostă gagică.

Când am aflat că Samantha Fox mă înşală, m-am hotărât
să-i ard grabnic poza.

Am luat-o dintr-un oracol mai vechi şi i-am pregătit terenul:
un ultim acord de pian, un surogat de şemineu (unul dintre locurile
ei preferate de joacă).

(pare greu de crezut, dar în chiar luna mai, vichendul trecut,
când în Bucureşti soarele cântărea 35 grade, la Olăneşti a trebuit să facem
focul în sobă ca să nu murim îngheţaţi).

Ce mai încoace şi-ncolo, am ars-o pe Samantha, pentru ultima oară.

Preludiul:



Dovada:
(m-a înşelat cu unu de pe scară)

Desert: siesta.

Apropo de siestele observate pe diverse bloguri, culminând
cu cel al Mariei Coman, plusez cu o imagine înfiorător de frumoasă
a lenei.

Acţiunea se întâmplă într-un restaurant popular din Râmnicu Vâlcea,
Supca, la o oră de vârf (vineri, 16 mai, ora 19.00).

Neglijenţă.

Mi-am amintit că am citit într-un ziar, prin martie,
o ştire care a mâncat o literă.

"Compot pentru asasinarea lui Orhan Pamuk".

Bunny photo shooting. Fuga. Oo.

Un ambuteiaj de ceruri şi ierburi, un picior stâng care apasă pe acceleraţia lenei





când vezi un om căzut la pământ, loveşte-l mişeleşte, pe la spate, cu 6 megapixeli şi fă-l nemuritor





acolo unde vântul are de spus poveşti cu accent oltenesc





acolo unde oile placide s-au aşternut la primăvărat, privesc nutreţul fără E-uri cu multă poftă din care vor consuma întreaga iarnă perfect





max îmi păzeşte în vârful visurilor mele moşia mea aievea şi adevărată şi palpabilă





opreşte-te, călătorule, să mori un pic, ca să învii mai mult





lalele. în grădinile părinţilor





surprinzătorul coş cu ouă. vesele împletituri de lemn şi culoare





actorul grăbit să fie liber.





fugar în amintirile copiilor de prin curte, nepoţi cu strungăreaţă, care ştiu să-şi strângă în braţe copilăria




Duble.




foto & video © verbiaj

Micoza ştirilor.

TV. "De 1 mai, românii au căutat cel mai mult în galantare casoletele cu mici".
Greşit. Asta nu e ştire. Nu e nici măcar infotainment; nici măcar intestinotainment.

Asta e neştirea zilei.

Ştire ar fi fost dacă am fi auzit că nişte mici au muşcat de gură
nişte oameni.

UPDATE din trecut.