- Mai plouă mult ploaia asta?

- E o ploaie expres, intenţionată, nu te-ai prins?
- E o ploaie personal, că tare înceată e.
- Ne încearcă nervii, răcelile, încheieturile.
Zâmbeşte galeş ca un interlocutor în faţa căruia nu ai argumente
şi o dă spre cinism. Trebuie tactică în abordarea ei.

Ştii ce spune Pleşu uneori? Nu suntem lângă un lac, dar se poate aplica.
“Ploaia căzând egală pe suprafaţa unui lac poate fi mai plină de îngeri
decât un întreg op de teologie"
- Superb.
- E muzicală ploaia asta, trebuie citit palimpsestul din ea.
Pe asta mizează, să nu îi găsim palimpsestul, dar dacă îl găsim,
se exorcizează şi devine operă de alchimie.

- E aur curat ploaia asta, zici.
S-o batem cu ciocanul şi s-o purtăm pe deget.
- E ca materia imundă şi cărbunoasă din care
se extrage marea operă alchimică.
Trebuie metamorfozată, sublimată.

Ploaia asta are îngeri în ea. Dar sunt tăcuţi.
Şi în lumea asta plină de zgomote
avem senzaţia că ceea ce tace şi nu urlă, nu există.
Dar nu-i aşa.

- Ce tocmai ai spus este o desfătare... mulţumesc!
Simţi de unde vine mulţumescul?
- De unde?
- De aici, de aproape, puţin sub bărbie, sub gât, între coaste,
e ceva imaterial care spune mulţumesc.
- Bănuiam... acolo unde au casă şi îngerii, aşa-i?
- Au vilă.
- Ditamai cartieru rezidenţial, la unii.

Andrei Pleşu. Îngerii şi iubirea.

foto: knuttz