România neterminată.

27 iunie. Furtuna a scos un copac din rădăcini. Frunzele
au bolit două zile pe asfalt.



29 iunie. Oameni cu braţe vânjoase au elevat în tractor
crăcile învinse de vânt şi batjocorite de rozătoare.
Dar, n-au uitat nimic?





11 iulie. Pe lângă hoitul adormit s-a făcut curat. Doar trăim într-o
ţară civilizată. Dar măreţul cadavru, debranşat de la
fotosinteză a fost lăsat să putrezească în mormântul lui
urban. Trupul lui n-a fost îngropat sub teiul lui Eminescu,
aşa cum îşi scrisese în testament, ci la un pas de benzinărie,
direct sub soare, pradă rafalelor unui probabil incendiu.



Cu două săptămâni în urmă, borduri megalomane se ridicau
pe trotuarele din Timpuri Noi. De două ori mai înalte decât
cele obişnuite, au fost vopsite ca pe circuitul de formula 1;
să nu se împiedice de ele bătrâne şontoroage care vin de la piaţă
cu bastonul în viteza a doua şi cu gura în viteza a cincea.

Vremurile de restrişte ale patriei noastre
le-au frustrat de vopsea. Sau poate e chiar o formă
de artă această mostră de Românie incompletă.

Foto © Verbiaj.