Poetul invizibil risipitor
Risipea și acum momente invizibile
Cu aceeași generozitate de care îl știam capabil
Era un fel de Superman al generozității invizibile
Un moment invizibil pe care îl risipea în auzul tuturor
Era această melodie pe care o descoperise nici el nu știe unde
Poetul invizibil mergea pe stradă la o oră diversă
Și dădea drumul la dublucasetofonul lui invizibil
Invariabil, în metrou, în biserică, în CEX-uri, la ședințe online,
La coadă la Mega sau singur în ploaie
Te trezeai cu el oriunde
Că dădea drumul la piesa asta, „Sfiorivano le viole“
Nici nu știa ce înseamnă,
Și pentru a nu strica un mister de calitate, nici nu a căutat
Ce înseamnă
În CEX, în DEX sau în BEX sau la congresul oamenilor care știau tot
A lăsat melodia așa, neștiută,
Neexplicată, neiscodită
Dar în niciun caz neascultată.
„Sfiorivano le viole, oameni buni“!
Cam cu asta s-a ocupat poetul invizibil în ultima vreme
Îl auzeai strigând asta în gura mare,
Cu gura lui invizibil de mică
Acest titlu de melodie
În gară, în parc, în ploaie, am mai zis
Sau în sinea lui, când nu mai era nimeni pe stradă să-l asculte
Dar ce pretenții să ai de la un om invizibil, poet, alegător înșelat, iubitor de cafele îndulcite cu zahăr sau mai bine zis om îndrăgostit de sentimente, așa cum erau ele?
N-ai ce pretenții să ai.
***
Poetul invizibil risipitor a lăsat linkul melodiei în primul comentariu, ca să arate că este un om conectat la rigorile lumii online, și dus a fost! Nimeni nu l-a mai văzut de atunci.
