Întuneric în UE.
Aseară am băgat somn de la 10.30.
O pană de curent m-a dat cu capul
de peretele de beton al nostalgiei.
Aroma roşie a comunismului
a zbârlit sute de epiderme de cartier.
Pensionarii îngrămădiţi în cutiile de cretă din
Titan l-au primit pe Ceauşescu în venă.
Întunericul a amorţit spontan glasul frigiderului şi
glasul libertăţii multimedia. Am visat pe întuneric,
cu ochii deschişi. Doar lumânările pâlpâiau absent,
scrijelind pereţii cu umbrele lor.
Telefonul mobil mi-a fost călăuză
pe scara cufundată în beznă. Flacăra lui
s-a stins imediat cum am intrat în casă.
Bateria. Instantaneu, l-am băgat în priză,
ca să-l încarc. Uitasem că se luase curentul.
Am văzut, pe ferestre, chipuri bolnave,
intrate în sevraj. Văduve ale unui televizor mort
prematur. Copii orfani, abandonaţi la naştere de
computer. Cordonul ombilical de 10 mb/s, rupt
într-o clipă.
O jumătate de oră de plictiseală a întors
oamenii către oameni. I-a făcut să se ţină de
mână, de frică.
Peste nouă luni, în cartier se vor naşte
mulţi copii.
