Mult mai bine.

E mult mai bine să ai frunze mult mai bine
să rămâi undeva plin de frunze
undeva în conturul tău de răcoare

sigur nu mai poți să citești cărți portocalii
nici să te așezi picior peste picior pe o bancă
nici să-ți pui pălăria alături și nici
să desenezi cu creta pe asfalt

dar când ploile te îngreunează prea tare
poți să te scuturi încet și să pornești pe străzi
și în urma ta rămâne o pată imensă în centrul căreia
poți să-ți lași pălăria ca pe un fruct ud
GELLU NAUM

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template