Ne-am întors în locul acesta.

ne-am întors în locul acesta, în care am inventat această poveste

noi găsim poezie chiar și în scările rulante care urcă la metrou

am trecut pe lângă o bancă din cartier unde se săturau cu naturalețe doi îndrăgostiți, ei s-au oprit încurcați, noi le-am spus să continue

aici, noi am dat cu inimile noastre de pământ și, spre disperarea poeților de mâna a doua, din ele n-a răsărit nimic

am trecut pe lângă o vecină cu cățel, care i-a spus bestiei: „mănâncă-l pe vecinu`!“, eu am râs și am spus „nu încă!“

apoi am ajuns acasă, unde am scris pe blog, total nepoetic, această tentativă de nepoem, puncte-puncte, autentic.

și, evident, că doar nu la mine în casă, Max Richter a recompus „Anotimpurile“, iar eu, de la minutul 6,33 încolo, am încetat să mai respir.




2 predispoziţii la dialog.:

pantacruel spunea...

like! :P

Ella spunea...

E o tentativă bună de poem-nepoem. Şi mie-mi place. Ţi-am dus dorul, apropo. ;) Bine ai revenit!

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template