O cronică şi o fotografie.

O fotografie peste care am dat întâmplător mi-a amintit de un text al Magdalenei Boiangiu. Metafora din final îmi răsună în cap ori de câte ori mă gândesc la cronici de teatru bine scrise.

„Spectacolul poate începe oricând şi se poate termina în orice moment. Cu excepţia autoarei, evident mulţumită de ceea ce se întâmplă, nu mi s-a părut că participanţii la spectacol ar fi încântaţi de ofertă.

Ştiu că sentimentului meu de acută plictiseală generat de meschinăria obiectivelor şi puţinătatea mijloacelor artistice folosite i se va opune adeziunea publicului «larg», stimulat de «gândirea» personajelor. Desigur, comparat cu divertismentele oferite de televiziuni, spectacolul Naţionalului este un model de bun gust şi reţinere.

Dar tocmai acest tip de comparaţii menţine teatrul în apele tulburi în care plutesc cauciucurile camioanelor părăsite. Nici un iaht nu va ancora aici“.

2 predispoziţii la dialog.:

pantacruel spunea...

o fotografie face cat o mie de cronici, uneori. dar si cronica asta face cat vreo 10 fotografii, alteori :)

verbiaj. spunea...

si un text de-al tau in dilema face cat 1.000 de goluri braziliene (neanulate).

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template