Gogoşi pentru urechile flămânde.

Bărbatul se insinuă lângă masă, ţinându-şi foamea de mână ca pe o fetiţă de trei ani.

- Mai aveţi nevoie de dragostea asta?
- Nu, poţi s-o iei.
- Mulţumesc.

Bărbatul se aplecă în farfurie şi începu să radă inegal toate resturile de dragoste. Înmuie un copănel de dragoste în sosul de usturoi şi îl duse la gură. Era atât de bun!

În timp ce mesteca, se gândea la toţi oamenii ăştia care stau prin fastfuduri ca nişte manechine în vitrine, care muşcă un pic din dragostea aia unsuroasă, aruncă ciozvârta la întâmplare în farfurie şi se scobesc apoi între dinţi, fără să se gândească la eternitatea de mâine.

Ce oameni! Câtă risipă! îşi zise el, scobindu-se între dinţi cu limba lui tristă.

Copănelul meu de dragoste a fost, în ultima vreme, piesa asta.


Dureri transformate în lungmetraje.

Vulturii umblă cu dureri sfâşietoare în ciocurile lor lungi şi le mai scapă din când în când, după ce le-au plimbat prin cer ca pe nişte plicuri nedeschise. Durerile sfâşietoare cad de la înălţimi ameţitoare, alunecă pe gâturile unor trecători obişnuiţi, iar aceştia le înghit din greşeală ca pe nişte râme şi merg mai departe.

Nimeni nu ştie ce consecinţe au asemenea gesturi scăpate de sub control ale vulturilor, dar, la un moment dat, un domn şi-a luat teama în dinţi şi a mers pe filiera acestor (să le zicem) dureri (să le zicem) sfâşietoare.

Cu orgoliul sfâşiat de incompetenţă, acest domn a ratat câteva filiere, până să ajungă la cea despre care vom vorbi.

Când oamenii dorm, şi nu mai sunt atenţi. Reformulez: când oamenii dorm, şi nu mai sunt atenţi.

Visele lor recrutează dureri pentru o planetă inexistentă. Nimeni n-a fost acolo, dar toată lumea vorbeşte planeta de bine. Pentru că această planetă aleatorie se pare că are un efect benefic asupra tuturor suferinţelor trimise în exil, din moment ce le transformă cât ai zice „lungmetraj“ în filme de Oscar, din care puteţi viziona bucăţi aici. Iar eseul îl şi puteţi descărca, desigur.

Probabil fără nicio legătură cu rândurile de mai sus, am pus şi o melodie, rugându-vă să ascultaţi împreună cu mine partea mea preferată, de la minutul 3.22 până la minutul 4.00.



Efterklang/Album Magic Chairs, 2010.

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template