joi, ianuarie 14, 2010

Amintiri din redacţia „Dilemei vechi“.

Lucrurile bune nu se termină niciodată. E un adevăr care m-a plesnit cam pe la începutul frazei şi devine din ce în ce mai evident pe măsură ce mă apropii de punct.

„Dacă o rochie îţi vine ca o mănuşă, oare cum îţi vine o mănuşă?“, se întreba o prietenă, acum aproape un an de zile fix.
„Ca o mănuşă“, îi răspundeam, galant.
„Mda. Da-i nedrept pentru rochie. Sau pentru mănuşă?“
Absolut aleatoriu, eu îi răspundeam: „Mai rău e când o bagi pe mânecă“.

Mă îmbăt şi astăzi cu pleonastice amintiri ale trecutului, care îmi fac bine. Trecutul îmi face bine.

Ca o mănuşă mi-au venit de multe ori şi multe gânduri care nu erau ale mele. Le citeam în „Dilema“.

Astăzi, revista împlineşte 17 ani. Am înrămată (pe singurul perete din casă acoperit cu ceva) prima pagină din „Dilema“ - am primit-o cadou atunci când ei au împlinit 14 ani. Nu că aş fi vreun fanatic. Sunt numere pe care doar le răsfoiesc. Câteodată, îl vânam doar pe Leo la 3/14. Din cititor, am ajuns ulterior să şi scriu, de două ori, în paginile revistei.

Am citit „Dilema“ chiar şi când n-o înţelegeam, iar istoria se repetă, de multe ori, şi azi.

Am avut şansa să-i cunosc pe oamenii de la „Dilema“, să stau în aceeaşi bancă cu ei, timp de şase luni, într-o perioadă pe care am ajuns ulterior s-o caracterizez drept cea mai frumoasă perioadă din cariera mea.

Într-un birou cald, dintr-o vilă din Primăverii, simţeam mirosul înţepător al ironiilor amicale din redacţie şi curenţi de iarbă verde din parcul Bordei de vizavi şi nu-mi mai venea să plec.

Este prima redacţie care m-a primit cu Pâté de foie gras şi vin de Bordeaux, după ce îmi organizasem până atunci stomacul în compartimente de covrigei, grisine, eugenii şi Bake Rolls.

În 1992, mai mulţi oameni s-au aşezat la o masă, ca să găsească un nume pentru revistă. „La un moment dat, domnul Andrei Pleşu a spus: «Suntem în plină dilemă, nu ştim ce nume să alegem!» Şi Radu Cosaşu a replicat: «Păi să-i spunem chiar aşa, «Dilema»", îşi aminteşte Mircea Vasilescu, redactor-şef al „Dilemei vechi", într-un ziar de azi.

Am luat masa de Crăciun alături de minunaţii oameni din redacţia „Dilemei“ şi niciodată n-am râs atât de mult, între două muşcături dintr-un şorici şi lingerea botului după o felie de fasole bătută.

Iubindu-l, la desert, pe Pleşu, adoptând o imediată simpatie pentru singurul care îi ţinea piept, Adrian Cioroianu, şi luând notiţe de spontaneitate de la Chivu şi Matei.

Am învăţat să nu-mi fie frică de Magdalena Boiangiu, de Radu Cosaşu şi de ALŞ, nişte mituri care zâmbeau.

Messengeream, ieri, cu Panta despre „Dilema“, pe care n-o ratăm niciodată, şi Panta îmi vorbea foarte frumos despre simbolul Radu Cosaşu.

Peste 100 de ani o să ajungem toţi în Rai şi poate o să ne cunoaştem mai bine. Cu toate că am auzit de la Kurt Vonnegut că în Rai poti să-ţi alegi orice vârstă vrei. Eu i-am spus lui Panta că sper ca Radu Cosaşu să nu aleagă să fie un ţânc de 7 ani şi să-l vedem cât e ziulica de lungă cum aleargă un cerc prin Lipscaniul din Rai.

Panta speră să se împrietenească cu Cosaşul de 30 de ani, ca să vorbească cu el despre filme, despre fotbal şi despre gagici. Deci şanse ar mai fi.

Cine ştie, poate că dorinţele noastre nu sunt atât de nebuneşti, până la urmă.

La mulţi ani, „Dilema veche“!

Şi şi o o dedicaţie caţie foarte foarte specială cială cială...



Alexandru Andrieş - Ce să fac dacă-mi placi?




foto © verbiaj.

14 comentarii:

runbaby spunea...

te ador pentru postul asta, in special pentru fraza "am citit Dilema si cand n-o intelegeam". same here :). sa ne traiasca!

verbiaj. spunea...

multumesc, miruna. tocmai ce citisem insemnarea ta despre romania si cred ca dilema e inca o chestie pe care n-o are tara in care traiesti tu acum. ma refer la stilul asta romanesc intelectual de a fi dulce ironic, fara sa pari omniscient, ponderat, dar plin de argumente si cu adevarat plin de umor. ma refer la ratia de 3-14 din fiecare saptamana.

helios spunea...

1. daca vicuna este asexuata atunci inseamna ca este la inceputul evolutiei ei. mai trec milioane de ani pina...devine interesanta
2.cercuri literare - confort - creatie ambivalenta

Alina Zaharia spunea...

Aaaa - nu stiam ca de ziua mea s-a nascut si o "Dilema":)Multi ani, multi ani!

Alexandru Zaharia spunea...

maestre, esti un nostalgic! pana sa apara "Idei in dialog" (si eu sa cresc la creieri) credeamn ca "Dilema" e elitista. Dupa aia, am realizat ca in dilema se scrie bine dar accesibil, comparand cu IDD si cu altele. imi place coperta de mor... :)

helios spunea...

crezi ca imaginile "brute" din creierul unei pisici sunt aceleasi cu cele din creierul uman?

pantacruel spunea...

prietene, ne-ai dat in vileag. acum, amicul cosasu o sa creada despre noi ca suntem doar niste (frivoli) extremsiti descentrati :D

Florentina spunea...

Frumos. Frumos si cald si sincer. Si mi-ar fi placut sa impart si eu cu voi portia de zambete, de ironii si de foie gras in vila primitoare cu ferestrele spre parc. In care n-am fost niciodata (de ce oare n-am venit in vizita?!) dar pe care asa mi-o imaginez, primitoare. la multi ani, dilema veche, asa cum zice verbiaj.

runbaby spunea...

n-au, intr-adevar, nici dileme, nici dilema :), dar am pus la punct un mic trafic transfrontalier clandestin. este unica publicatie pe care nu o pot citi decat tiparita :).

verbiaj. spunea...

Alina, la mulţi ani şi la cât mai puţine dileme, totul să fie cât mai simplu, cât mai onest şi cât mai clar în viaţa ta.

Zalex, Dilema chiar nu mi se pare elitistă, oamenii ăia chiar scriu pe înţelesul nostru :).

panta, şi nu suntem?

flori, o să dau timpul înapoi doar pentru tine şi te aştept la calculatorul meu de la dilema, sufocat de hârtii (am şi o poză care demonstrează asta).

miruna, contrabandistă mică. faci trafic cu idei...

Rareș spunea...

Aș mai citi niște amintiri. Mulțumesc. Desigur, pe măsură ce devin...

helios spunea...

Salut. Nostimada mare: 2 motani mari, galbeni (identici) au fost pe rind la mine in casa. ieri s-au intilnit, misterul comportamental s-a lamurit. asta da dilema!

verbiaj. spunea...

rareş, aştept să se mai coacă nişte amintiri, să mai îmbătrânesc un pic pentru ele şi dau un semn.

Wilkins Micawber spunea...

Cu riscul de a-mi atrage o puternica antipatie, trebuie sa spun ca Dilema (veche sau nu) a avut si are si bune, si rele, ba chiar mai multe din cea de a doua categorie.

Cred ca cel mai mare pericol care pandeste publicatia e un soi de manierism, de auto-inamorare (nu, nu e elitista, e chiar populista in felul ei!)

E, desigur, o perceptie foarte subiectiva (cu mai mult timp si/sau spatiu la dispozitie se pot aduce argumente mai serioase), dar cateodata am senzatia globala, citind revista, ca vad o juna (fie, de 17 ani, daca insistati) care se izmeneste in fata oglinzii. Unora le place stilul, altora mai putin.

Cu toata prietenia.