Mâine e miercuri.

într-o zi, printr-un decret cu aplicabilitate mondială şi imediată s-a hotărât ca tot restul de zile din totul restul vieţilor rămase de trăit pe pământ să fie miercuri

pe unii miercurea i-a prins aşteptând weekendul ce avea să nu mai vină
s-au dus acasă, s-au culcat, s-au trezit a doua zi şi au venit la serviciu
a treia zi la fel, munceau cu ochii pe calendar, scărpinându-se din când în când în cap
companiile multinaţionale făceau profituri uriaşe şi tăceau din gură, le convenea

la un moment dat, zicându-şi „stai, nene, că nu e chiar aşa!“
s-au hotărât toţi să se bucure de fiecare miercure în parte
au prins curaj
au început să-şi ia zile libere miercurea
să se plimbe pe străzi, de nebuni, în chiar mijlocul săptămânii
să tragă o fugă până la mare, vreo două miercuri la rând
şi-au programat tot felul de cununii şi botezuri miercurea
unii au găsit de cuviinţă că se cade să ţină post până la sfârşitul zilelor
gândindu-se că o minunată miercure eternă cu fasole le-ar putea spăla toate păcatele

zilele de naştere au început să cadă toate în aceeaşi zi
nu se mai ştia cine cui îi face cinste, cine pe cine trebuie să pupe
pentru prima oară s-a stabilit indubitabil că sfârşitul lumii va pica într-o miercuri

şi tot într-o zi ca asta, unii dintre noi au descoperit o piesă superbă
pe care şi-au promis c-o s-o asculte măcar din joi în Paşti



The Temper Trap - Sweet Disposition

9 predispoziţii la dialog.:

alexedi spunea...

uai ce calumea e!!! uai ce calumea e!!!
multumesc pe aceasta cale pt toate transferurile
eu sunt intr-o reconstructie ne-virtuala si nu prea mai am timp chef de scris da s pe aici :)

pantacruel spunea...

excelent albumul (merci mult pt el!!!).
azi am descoperit 'the temper trap' de la tine si 'tv on the radio' de la luiza. nu stiu ce sa zic.

as inclina catre muzica luizei. de data asta :D

innuenda spunea...

verbi,deci, pe miercuri!:))

(piesa nu m-a dat pe spate)

verbiaj. spunea...

alex, reconstructie nevirtuala, suna interesant: iti faci operatie estetica sau te insori?

panta, inclina-te incotro vrei. de pe albumul temper mi s-a parut notabila doar piesa pe care am si pus-o. tv on the radio trebuie sa reascult, am ultimul album dar la o prima ascultare i-am dat 3 stele din 5.

innu, pe miercurea viitoare, deci. si ma bucur ca nu te-a dat pe spate piesa, mai ales daca erai pe un balcon, la etajul zece. mai incercam, mai incercam, s-o mai prindem din cand in cand cu ceva finut pentru innuenda.

de-la-A-la-Z spunea...

Sunt asezata pe scaunul moale de la birou, pregatita sa fiu data pe spate de albumul cu pricina. La 3?Unu, doi,...

verbiaj. spunea...

nu albumul, piesa! cum a fost?

de-la-A-la-Z spunea...

Piesa a fost frumoasa, deloc inecacioasa, chiar racoritoare. Dar eram invidioasa pe Panta (care se pare ca a primit albumul). Am umblat cu subintelesuri ascunse:p...nu mai fac.

verbiaj. spunea...

n-au fost ascunse, ci la vedere, dar nu stiu daca sa-ti trimit un album care nu este iesit din comun. imi raspund la intrebare trimitandu-l.

gabi spunea...

test

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template