joi, iunie 25, 2009

Scările urcau ca nişte trepte, unele strâmbe, unele

ne întâlnim pe veşnicul Lipscani să luăm masa încet
în interiorul tău, un pisoi inexistent se joacă cu un ghem de spaghete
uite, îmi zici, şi-a mânjit mustăţile cu sos

şi mă uit la tine cum mă iubeşti
şi ne plimbăm alături de potăi firave
şi ieşim de la teatru tocmai când ploaia începe să aplaude cu toate
mâinile

pietrele ude ne beau umbrele
şi cuplurile frumoase ne zâmbesc
pe oriunde trecem
ne întâlnim de atâtea ori cu zâmbetele lor încât ameţim

iar eu conduc spre casă într-o altă stare de ebrietate

şi ne îndreptăm amândoi spre somn cu o incertitudine firească
şi ne visăm dinainte visele, ca să nu avem vreo surpriză.


Empire of the Sun
- We Are The People

7 comentarii:

pantacruel spunea...

la ce adancime sapi verbiaje pentru muzicile aistea mărețe ca niste maimuțe (drogate)? zic asta ca sa ma dau si eu un pic will self.

pantacruel spunea...

si sa nu uit, vreau si eu rubrica "blogroll show". invata-ma invatatorule!

Aky spunea...

Aseara am caligrafiat cu ata de lumina un mesaj pe norii-plapuma, cu care Dumnezeu s-a invelit ca sa nu-l ia raceala. Dar cum, la primul stranut al lui Dumnezeu (de-a duduit pamantul) am uitat ce scrisesem, te-am invitat sa stai langa mine, cu obrajii doldora de cirese, si sa ne uitam la cer, in speranta ca pe plapuma cecernoros o sa insereze si Dumnezeu cate o slova, la care sa cugetam pana la urmatoarea furtuna.

anadana spunea...

...pietrele ude ne beau umbrele...si ne visam dinainte visele...

verbiaj. spunea...

pentru piesa asta am scos cu o galeata de recycle bin vreo zece albume din fantana si am gasit ceea ca va dau sa beti si dvs.

aky, abia mi-am scos cerceii de cirese de la urechi, mergeam pe strada si nu stiam de ce se uita ciudat lumea la mine.

ana, tie iti dau ca tema sa visezi ceva frumos pana maine si sa tii visul doar pentru tine.

innuenda spunea...

Verbi, sunt speachless! În totală admirație, însă, a condeiului tău și a sufletului în care îl tot înmoi.

innuenda spunea...

Aky, mă, voi ori vă întreceți, ori vă spuneți ceva! Că prea e multă poezie în the air!:)))