Ofelia.

Ofelia se întoarce fierbinte şi îşi şopteşte ceva, eşti o dulce, se apropie de oglinda rece, închide ochii, se sărută, atinge geamul alunecos cu limba, linge aburul, se îndepărtează ameţită şi se priveşte în ochi, se iubeşte, noi două suntem împotriva tuturor, îşi spune, draga mea, noi ştim să pierdem, noi nu ştim să alegem, noi greşim întotdeauna, noi suntem împreună, te iubesc, draga mea, doar pe tine te am, o să fie bine, îţi promit, aşa cum îmi promiteai că o să mă duci până la capătul Universului, eram o copilă, nu ştiam ce vorbesc, şi eu eram o copilă, nu ştiam ce ascult, am fost până la capătul Universului, am ajuns cu o oră mai devreme, cam pe la două şi jumătate şi nu era nimic acolo, decât un hău negru, în care nu ştiu dacă ţi-ar fi plăcut să trăieşti, aşa că, mai bine, stai aici cu mine, o să stau şi o să te ţin de mână, la o adică, da, e tot ce ţi-a mai rămas, dar să nu fim triste, categoric, să fim vesele, cât se poate de acord, n-a fost o idee prea bună asta cu capătul lumii, era singura care mi-a venit atunci, trebuia să-ţi spun ceva, tăcerile erau prea stânjenitoare, iar acum, dragostea mea, în viaţa ta sunt doar eu, ofelia se priveşte în oglindă şi plânge, o sparge cu mâinile goale, 1.000 de ani de ghinion, ofelia şi-a omorât imaginea din oglindă şi a rămas cu adevărat singură, acum poate să se sinucidă în linişte, nu mai e nimeni care s-o convingă că e rău ce face, nu mai e nimeni pe care să creadă.



Tori Amos - Ophelia

23 predispoziţii la dialog.:

Anonim spunea...

vulgaritatea este prima treapta catre abisul de care vorbesti? sa fie acesta raspunsul la intrebarea mea: de ce unii bloggeri isi pun "paznici", evident virtuali, la blog? zici ca nu citesti dar vad ca ai si trecut la treaba: oglinda, ofelia, etc. cred ca ai scris in prea multe fraze, iar sfirsitul este neinspirat. cred ca era mai bine sa vorbesti de ofelia reflectata in 2 oglinzi, puse fata in fata. apreciez modul diplomatic in care mi-ai spus sa nu-ti mai las mesaje.

pantacruel spunea...

merci pt album verbiaj. 'o felie' savuroasa de MUZICA

Anonim, dar nu venetian spunea...

Multumesc si eu pentru cele doua Ofelii. Superbe amandoua. Si merg excelent impreuna, oglinda le vine de minune. Cu universul e problema

Anonim spunea...

continuare: se zice prin tirg ca daca ofelia ta are cit de cit legatura cu ofelia lui hamlet atunci ofelia nu are erotomanie iar hamlet este prea slab ca sa indeplineasca simultan 2 "sarcini" de gr I: razbunarea tatalui si iubirea ofeliei. adica tanatos si eros. si cum el o alege pe prima, iar ea este slaba de inger atunci...ea se ineaca in...haul (abisul) universului

anadana spunea...

Punctul dupa titlu ma deruteaza, nepunctele din text m-au umplut de tristetea pe care muzica o completeaza...Un text admirabil.

Anonim spunea...

dupa cum ai observat o caracteristica a lui verbiaj este sa puna punct dupa toate titlurile. este optiunea lui. admirabilul poate fi sustinut prin ceva?

verbiaj. spunea...

anonim, ma bucur ca nu ti-a placut tocmai finalul, asa si e, nu prea mi-a iesit, nu prea m-am descurcat, orice critica e binevenita. cand am scris textul m-am gandit la ofelia lui tori, nu la cea a lui Shakespeare, cu toate ca m-as fi putut gandi si la cea din piesa jucata la Teatrul Metropolis de Ioana Anastasia Anton, admirabila fata. deci piesa lui tori mi-a declansat nostalgia.

panta, sunt niste piese chiar tari pe album, dar mi se pare ca asta nou e cam sub ce a facut tori in ultimii ani, dar poate imi schimb parerea dupa vreo 10 ascultari.

anonimule nevenetian, si tu ai o problema cu universul, eu zic sa ne strangem mai multi si sa-l batem.

ana, tristete intr-o zi de luni, cateodata, imi plac si mie zilele triste de luni, dar nu in exces, dar sa fim vesele, draga, cum ziceau ofeliile, sa nu fim triste, categoric, etc etc.

pantacruel spunea...

dupa a doua ascultare mi s-a parut mai bun :)

verbiaj. spunea...

eu sunt inca la a doua ascultare, chiar e mai bun, ziua de azi incepe usor-usor sa se armonizeze cu muzica. a fost asteptarea prea lunga si dorinta prea mare, d-aia probabil mi s-a parut un pic schiopatat albumul.

Anonim spunea...

multumesc pentru idee. am sa merg la teatrul metropolis. se pare ca nu este in programul acestei saptamini.

anadana spunea...

de cand trebuie sa dau socoteala anonimilor care mai dau explicatii neintrebati de anadane ?

Anonim spunea...

intrebarea nu era "tifnoasa" ci dulce-suava. remarca titlului cu punct nu era autoritara ci dulce-suava, samd.

Anonim, dar nu venetian spunea...

Mda, se pare ca problema cu universul e universala. M-as lansa intr-o bataie cu el si as fi curioasa ale cui stele verzi or sa se vada scanteind mai tare si care dintre noi doi moare mai frumos pe calea lactee

Anonim spunea...

intrebare pentru verbiaj (daca imi vei raspunde voi lua raspunsul ca un sfat): ce trebuie sa faca un om ca sa se impace cu un alt om in lumea virtuala a internetului?

verbiaj. spunea...

anonim, mergi la Hamlet de la Metropolis pentru Sorin Leoveanu si Ioana Anastasia Anton. Cat despre impacare, intreaba-l chiar pe cel impricinat, nu am raspunsul.

anonim, dar nu venetian, ma fascineaza comentariile tale, mi-ar placea sa ai blog, sa te citesc foarte des.

Anonim spunea...

piesa nu este "pe afis" saptamina aceasta. impricinatul nu vorbeste cu mine. te intreb pe tine: tu ce-ai face daca te-ai certat cu cineva din greseala si apoi vrei sa indrepti greseala?

Anonim spunea...

desi daca stau si ma gindesc mai mult as zice ca nici eu nu sunt mai breaza. e ceva de genul "ce tie nu-ti place altuia nu-i face/cere". da, asta este. renunt. mi-a facut placere modul dulce-suav in care ai tratat unele teme. succes

Anonim, dar nu venetian spunea...

Iti multumesc de apreciere, desi foarte des nu cred ca o sa fie. Blogul meu se chinuieste sa iasa din oglinda, nu de alta, dar ghinioanele ma plac intr-un mod aparte, iar 1.000 de ani suna excelent pentru inceputul unei singuratati. Numai ca s-a poticnit la nume :)

InBonobo.com spunea...

ce numar de telefon are ofelia? can you hook me up?

umm.. stiu un hotline impotriva sinuciderii. te tin ei de vorba pana-ti vine sa omori pe altul.

crede-ma. adevar iti spun.

@anonima: scrie mai putin sau cu mai multe culori, e prea gri icon-ul si nu te-am putut urmari

Anonim, dar nu venetian spunea...

@inbonobo - culorile mi le-am pierdut, prelinse printre degete, lasand in urma mea lungi dare de culoare. Pensulele si-au intors perii de la mine si acum ma lupt prinsa intr-un tablou in care nu vad decat alb si negru. Cateodata mi-e si mie greu sa ma urmaresc, asa ca renunt

de-la-A-la-Z spunea...

Verbiaj, despre ce album vorbeste Panta mai sus? Daca este ceva cu Tori...multumesc tie,pe blogul tau si lui transfer.ro sau oricarui alt site te-ar sa inflorim pirateria:D

Anonim spunea...

ce mai faci? nu ai mai scris nimic? remarc o scadere a traficului informational catre acest blog, trafic generat de diversi anonimi sau alti internauti cu nume de botez rare. reactie in lant sau reactie intirziata? apropos: un prieten comun de-al nostru se teme sa nu fie agatat pe internet. ce probleme au si baietii astia!

Anonim spunea...

ah, se facea ca i-am vazut pe cei doi actori shakesperieni intr-o seara. mi s-a parut ca aerul "vorbea" intre ei. nu pareau a fi "ofelia si hamlet". pareau coboriti din luna verde in cautare de mincare imbogatita cu biti. nu este adevarat ca tandretea este incomensurabila. orice este comensurabil. dar pentru tandrete nu s-a inventat inca unitatea de masura. unii spun ca ar fi...zborul paralel

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template