Am aflat de ce muncim atâta.

Întrebare: Doamne, pe când alţii huzuresc mereu, pentru ce eu singur să muncesc din greu?
Răspuns:



Citatul zilei.

„Ce e frumos şi lui verbiaj îi place“.

Reflexul statului la coadă mi s-a transmis pe cale familială, prin amabilitatea părinţilor.
Aşa că m-am aşezat şi eu la coada ochiului, să văd dacă mai pică ceva pe youtube.

şi a picat tocmai premiul pentru Alexedi.
uită-te cum se uită la tine!
am doar o rugăminte: dacă privirea ei îţi dă cu rest, dă-mi şi mie, să mă simt şi eu în centrul atenţiei, măcar pentru o clapă.

Întrebare: Un pian şi o femeie pot avea o aventură amoroasă?
Răspuns: Tot ce e posibil.


Juriul format din mine am deliberat.

Pagina 164.

Întrebare: Ce este chestia albă dintr-un găinaţ?
Răspuns: Este tot găinaţ.

Cam asta e cu ştiinţa şi cât de folositoare poate fi ea în aceste vremuri de dezastre ale mediului înconjurător. Cernobîl continuă să fie mai fierbinte decât un cărucior de bebeluş de la Hiroshima. Deodorantele cu care ne dăm la subraţ au săpat găuri uriaşe în stratul de ozon.

Şi luaţi aminte la povestea asta: fratele meu mai mare, Bernie, care nu ştie să deseneze nici de-al dracului şi care, atunci când era mai afurisit, spunea că nu-i plac picturile, fiindcă nu fac nimic în afară de faptul că atârnă într-un loc ani la rând, în această vară a devenit artist!“

Închei aici citatul din „Cutremur de timp“, de Kurt Vonnegut, că altfel s-ar putea să mă trezesc că am transcris toată cartea, la cât de mişto e.

Şi, după ce am elucidat misterul, o să anunţ şi câştigătorii concursului de o zi. Deşi am spus că premiile sunt la alegere (adică fiecare îşi alege premiul după cum îl taie capul - şi regula rămâne valabilă), voi oferi şi eu câte unul, celor doi câştigători.

Pe locul întâi este Alexedi, care a ştiut răspunsul la milimetru. Premiul pentru el va fi următoarea mea însemnare, pe care i-o voi dedica în întregime.

Premii pentru locurile II şi III nu se acordă, dar Cronicaru primeşte o menţiune specială pentru răspuns licenţios premeditat. Premiul pentru tine, cronicare, e următorul: îţi dau voie să publici o însemnare pe blogul meu, când vrei tu (poate să fie peste două secunde sau peste 10 ani). Se garantează libertatea totală de exprimare.

Hai că premiile sunt tari, n-aveţi ce zice. Şi ăsta e doar primul concurs.

P.S. Elogii pentru ceilalţi participanţi. Dar şi ciuciu! N-aţi luat nimic!

Concurs.

Concursul de astăzi vă este oferit prin amabilitatea lui Kurt Vonnegut, autorul întrebării.

Întrebare: Ce este chestia albă dintr-un găinaţ?

Tot Vonnegut are şi răspunsul (genial) pe care, deocamdată, îl tăinuiesc. Cel care se va apropia cel mai mult de răspunsul original va primi un premiu la alegere.

Şi vă rog, nu mă luaţi cu scuze de genul: nu pot să răspund la întrebare pentru că „nu sunt în domeniu“ sau „nu sunt din Bucureşti“, pentru că nu ţine.

Concursul va dura până pe 18 februarie, ora 23.45 (când va fi anunţat şi câştigătorul).

P.S. Îi mulţumesc colegului Djerzinski pentru epidemia de concursuri pe care a declanşat-o. Na emulaţie, domnule!

Mea culpa.

te îmbrăţişez cu toate mâinile, te zdrobesc de cămaşa mea albastră, frumoasă ca ochii tăi căprui
iartă-mă că nu ţi-am luat portocale/nu am mai găsit/era închis
mi-am calculat greşit fericirea
de a-ţi aduce portocale la zece noaptea.



The Verve - Judas

coafeza a spus.

pentru următorul enunţ, verbiaj a fost comparat cu Stanley Lubrick: "O femeie este o sfântă. Până se stinge lumina".

decolteurile furioase mă stânjenesc. Nu pot să mă uit la ele, deşi ele se uită fix în ochii mei. Femeia care îşi preamăreşte un asemenea element mă face să fac rime de genul eu puhav şi ea vivantă, prostălău şi ea savantă, bălălău, ea ravisantă.

doar două ore m-au despărţit de ora la care am scris aceste rânduri

am traversat până vizavi

coafeza a spus: „De ziua mea, bărbată-miu mi-a dat bani şi mi-a zis să-mi iau eu ceva de ei. I-am zis că nu-mi iau nimic, nu vreau bani. Şi a doua zi de dimineaţă m-am trezit cu 41 de trandafiri puşi pe pernă. Mi-a venit să fac spume, să-i dau cu ei în cap. Cum să dai 3 milioane şi ceva pe trandafiri, mai bine mi-i dădea mie să-mi iau nişte cizme“.

apoi m-a sunat vineri cineva de la Brăila să mă invite la un eveniment, sâmbătă. „Cam din scurt“, i-am zis. „Mi-am făcut alte planuri. Din păcate, nu vă pot onora cu prezenţa“. Adică grandomanie.

apoi cartea lui Kurt Vonnegut m-a aruncat într-un cutremur de timp, din 2009 până în 1996 când a scris-o. Şi pentru că eram în metrou, aproape că am uitat să cobor la staţia la care trebuia.
Mi-au acaparat atenţia o chestie („Se zice că la bătrâneţe primele lucruri care te trădează sunt picioarele şi vederea. Nu-i adevărat. Primul lucru care începe să scârţâie e parcarea paralelă“) şi încă o chestie: „Era unguroaică. Vorba unui vechi proverb: «Dacă ai un prieten ungur, nu-ţi mai trebuie şi un duşman»“.

la staţia Timpuri Noi, metroul s-a deschis chiar între picioarele unei femei. 25 de ani, păr drept, lung, gene răzvrătite, mapă scurtă, fustă scurtă, privire lungă. Adio, Vonnegut, bună dimineaţa tocuri cotropitoare.

şi o melodie care începe într-un fel şi se termină în altul.



Andrew Bird - Effigy

Cum să-ncepi ziua de mâine.

cum să lupţi

să învingi
ziua de luni, cu săptămâna ei cu tot
greaţa
spamul
şi şedinţa.

Demonstraţie de neprihănire.

dedicaţie specială pentru General, care m-a numit "pervers". nu, nu e chiar aşa!

şi da, îmi plac blondele.

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template