sâmbătă, ianuarie 03, 2009

Am văzut lumea prin ochii unei muşte drogate.

într-o zi amabilă, când universul s-a dat cu capul de toţi pereţii
o muscă a făcut infarct în zbor şi în acelaşi timp caca pe ea şi pe vecinul uman de mai jos, care cu umerii lui laţi a absorbit şocul murdar
s-a dovedit că musca supsese sângele unui alcoolic, la petrecerea de revelion

la o ceartă amoroasă între muşte, una îi spusese celeilalte: sugi!
şi asta se bucurase, sprintând aerian către cea mai apropiată venă

musca înaintează febril, se aranjează puţin într-un pahar, ca să arate bine la întâlnirea cu vena
se duce direct la bar, cere un Bloody Mary şi i se spune că nu mai au, că pe victimă îl cheamă Ion
se mulţumeşte şi cu un John Collins
oarecum abţiguită se împleticeşte pofticioasă pe începutul unei tâmple
dă o limbă de probă, la un pas de fatalitate
îşi afundă trompa învelindu-se cu un perciune

şi începe, tată, euforia
trecând razant printre picioarele unei secunde,
insecta se târăşte printre propriile amintiri
ea mică, jucându-se cu puţa din ţărână a unui puştiulică
ea adolescentă, ascultând Kings of Leon în membrana unei căşti
ea, în noaptea nunţii, extaziată în aburul unei ferestre

şi acum se prăbuşeşte în gol, cu miliarde de kilometri pe oră
sperând, cu ultimele sclipiri de luciditate
să se reîncarneze într-un budist.

uite-aşa vedea ea înainte de năpastă!


5 comentarii:

Unknown spunea...

o moarte glorioasa.

pantacruel spunea...

verbiaj, noul imparat al mustelor. mick jagger al versului libertin.

Anonim spunea...

A se observa şi uşorul strabism de care suferea defuncta.

Anonim spunea...

Bun - mai bun ca Gold-wing:)
Sper ca musca a trecut printre picioarele unei secunde, a calcat-o pe un picior din greseala si a durut-o doar un minut de ora!

verbiaj. spunea...

dede, mai bine de cocktail decat de plici

panta, vrei sa zici ca roiesc mustele in jurul meu? de ce ma faci de rahat?

motanes, musca avea lentile de contact dar a uitat si a pus doua pe acelasi ochi

alina, musca a lovit secunda intre picioare iar secunda era de sex masculin. a urlat cam o ora.