sâmbătă, octombrie 25, 2008

6. Faptul că scriu mult este o aparenţă.

Nu e aşa. De fapt, aşa e. Deoarece am rămas în urmă cu postările o să bag mai multe ca să nu zică lumea că am fost leneş (şi la arhivă vreau neapărat să se consemneze. neapărat). Probabil că în următoarele zile o să scriu o serie amplă de tâmpenii de care sper să ne bucurăm împreună.

Angajament dintr-o idee care mi-a venit chiar acum.
Cele mai multe însemnări pe care le-am scris într-o lună au fost 42.
Dar în luna octombrie a acestui an am debutat cu prima însemnare pe 23, deci record negativ.
Am publicat până acum 5 şi cu asta 6.

Declanşez adevărata verbiajizare a blogului!
Voi încerca să ajung la cifra de 100 de însemnări până pe 31 octombrie (ora 23.59).
Deci 94 deîmpărţit la una, două, şapte, deci 94:7 egal cu staţi să iau calculatorul egal cu 13,4 însemnări pe zi.

Adică trebuie să scriu 13,4 însemnări pe zi ca să ajung la 100 la finalul lunii.

Bineînţeles că nu promit, e aproape imposibil, probabil că mă voi opri pe la vreo 11 cu totul.

Aşadar, iată un alt proiect personal care nu va duce nicăieri.
Deja notez această însemnare cu un număr de ordine - 6 ( şi voi numerota până la 100).

Prima însemnare din "Proiectul 100" e programată să apară pe blog sâmbătă, 25 octombrie, la ora 12.00 PM.

Şi probabil că după acest efort pantagruelic mă voi răsplăti cu vreo lună de pauză.

Am şi sondaj în dreapta.

Un comentariu:

pantacruel spunea...

ce mi-e 13,4 insemnari pe zi, ce mi-e 3,14 pe noapte. adica pi... si ai grija cu pi-urile astea, sa nu faci prea multe ca atunci chiar o sa avem despre ce barfi! :)

aia cu "efortul pantacruelic" :) mi-a placut mult. o sa ma straduiesc, pentru asta, sa te comentez de vreo 41,3 ori pe saptamana:)