Aşa eram atunci.

Scrijelituri autodepresive în 1998. Aveam 19 ani.

"M-am aglomerat într-o realitate care-mi convine. Părul îmi stă perfect, concupiscenţele sunt dramatice, nopţile sunt pierdute, fetele sunt glorioase, cu glezne filmate în slow motion, ca golurile de pe Maracana".

UPDATE.
Evident, exageram. La 19 ani eram un biet profesoraş de ţară, care frângea inima unei puştoaice de a opta. Cu un cap mai înaltă ca mine.


Effroyables Jardins (Par Lesze Mozdzer) - Zbigniew Preisner


mulţumiri pentru coloana sonoră.

5 predispoziţii la dialog.:

Anette spunea...

Mi-ai furat-o!

innuenda spunea...

Superbă melodia. Şi verbiajul.

pantacruel spunea...

daca asa gandeai dumneata la 19 ani, mi-e usor acum sa imi imaginez cum vei vedea lumea la 91 de ani :)

Anette spunea...

Eu n-am observat decat o tenta subtila de narcisim .Pana la 91 s-ar putea sa-i treaca cu siguranta ,suntem prea putin conservabili.

verbiaj. spunea...

anette, sa tot furi asa ceva. sunt un criminal, imi astept pedeapsa. si voi fi recidivist. iar observatia despre "dulcele" narcisism e corecta.

innu, superbe si piesele tale de zi cu zi.

panta, la 91 de ani o sa te las sa ma bati, in sfarsit, la sah. cum voi vedea lumea? atunci probabil ca ma voi uita la tine si voi vedea in fata mea un invingator.

Copyright © 2008 - verbiaj. - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template